Impreuna si totusi separati

Se fac zece ani de la reunificarea Germaniei. Ceremoniile aniversarii au fost gazduite de orasele care simbolizeaza in cea mai mare masura infringerea in razboi, divizarea si renasterea – Berlin si Dresden. Orasul Dresden, cunoscut sub numele de Florenta Nordului, a fost bombardat de trupele aliate in al doilea razboi mondial, reconstruit ulterior in stilul baroc al gloriei comuniste si este acum inima revirimentului economic al estului Germaniei. Aici s-au adunat liderii germani, occidentali si estici, pentru a evoca uniunea consfintita la 3 octombrie 1990. Aniversarea a fost prilej de meditatii pe teme dintre cele mai diverse – integrarea europeana, extremismele de dreapta si de stinga, relatia cu trecutul, disparitatile existente inca intre vest si est etc. "Reunificarea Germaniei a redeschis calea spre reunificarea intregului continent" – acesta a fost laitmotivul interventiilor liderilor occidentali prezenti, care au adus vorba despre necesitatea accelerarii ritmului integrarii europene a statelor foste comuniste. Pe de alta parte insa, dificultatile unificarii Germaniei – cazul cel mai fericit de integrare – au servit drept scuza pentru faptul ca extinderea UE se produce cu incetineala exasperanta.
Caracteristica ceremoniei a fost discretia. Presedintele francez Jacques Chirac nu s-a abtinut sa remarce ca "nici un alt stat nu si-ar celebra natiunea cu asa o modestie". Au existat motive intemeiate pentru ca lucrurile sa se intimple astfel. Germanii s-au ferit, in primul rind, sa menajeze susceptibilitatile Occidentului. In prima parte a anului 1990, cele mai multe dintre statele occidentale se opuneau unificarii Germaniei pentru ca se temeau de renasterea fortei germane in centrul Europei. A fost meritul cancelarului unificarii Helmut Kohl sa convinga partenerii vestici ca nu au a se teme de un stat german unificat. Dupa 10 ani, germanii arata ca Helmut Kohl a avut dreptate. O a doua temere a fost ca Germania marita va deveni mai egoista, mai preocupata de propria prosperitate si va ignora problemele comunitare. Din acest motiv, la aniversare s-a vorbit foarte mult despre Uniunea Europeana si despre extinderea ei.
Dar cel mai serios motiv de discretie este soarta insasi a uniunii. Unificarea propriu-zisa nu a fost o sarbatoare. Compatibilizarea estului cu vestul nu a fost deloc usoara si a nascut imense frustrari. Aici cifrele vorbesc mai bine decit orice. Doua treimi dintre estici declara ca nu se simt inca in totalitate acasa in noua Germanie. Sentimentul ca esticii sint cetateni de rangul doi este confirmat de mai toate statisticile. Ei sint platiti mai prost decit conationalii din vest, desi muncesc mai mult. Proba disparitatilor se gaseste tocmai in inima Germaniei de Est, in Berlin. Un sofer de autobuz, un lector universitar sau un doctor de spital din Berlinul de Est cistiga cu 13% mai putin decit colegul vestic de peste drum. In sectorul privat diferenta este inca si mai mare, intre 20 si 40%. In est, PIB-ul pe cap de locuitor este de doar doua treimi din cel vestic. Somajul afecteaza 17% din populatia fostei RDG, dublu decit in fosta RFG. Frustrarea nu este doar de natura economica. Cele mai multe dintre pozitiile de top din lumea afacerilor, sistemul bancar, administratie publica, universitati, media, justitie, sint in mina vesticilor. Doua dintre cele cinci landuri est-germane sint conduse de vest-germani, iar jumatate dintre ministrii landurilor estice provin din fosta RFG. Nu exista compensatie pentru toate acestea: abia doi ministri federali, dintre cei 17 ai Executivului, provin din spatiul fost comunist si doar un sef de partid important are aceeasi provenienta.
Datele prezentate mai sus, adunate intr-o analiza realizata de "The Economist", explica de ce esticii vorbesc adesea nu despre unificare, ci despre cucerire. In replica, vesticii acuza ingratitudinea esticilor. Ei spun ca este suficient sa amintesti cele 540 de miliarde de dolari trasferate dinspre vest spre est pentru a demonstra ca guvernul federal a facut mari eforturi pentru a uniformiza Germania unita. Sondajele realizate in vest pun ritmul slab al reabilitarii estului pe seama ineficientei, inadecvarii si lenei esticilor. Populatia din fosta RFG tinde inca sa-i priveasca pe conationalii lor fosti comunisti ca fiind mai putin civilizati, mai putin educati, tributari inca paternalismului comunist. Semnificativ in acest sens este ca 80% dintre vest-germani nu au fost niciodata in regiunile din est ale Germaniei.
Moderatii spun ca discutia despre eficienta unificarii este o problema de perspectiva. Daca se ia in calcul situatia de start a fostei RDG, probabil ca viziunea asupra unificarii ar trebui sa fie optimista. In 1989, RDG era in pragul falimentului, cu o economie ineficienta si o populatie exasperata. Din 1990, gratie influxului masiv de capital vestic, spatiul fostei RDG a inregistrat o crestere economica extraordinara. Acum, la zece ani, ritmul cresterii inregistrat in urma cu citiva ani nu mai poate fi mentinut, dar sensul este cel bun. Salariile, pensiile si PIB-ul s-au dublat sau chiar triplat. Apar noi intreprinderi intr-un ritm sustinut, noile tehnologii ocupa piata, productivitatea muncii creste. Oamenii parasesc masiv blocurile comuniste pentru a-si construi vile. Semnele schimbarii in bine sint prezente la tot pasul. Iata, deci, si motive de optimism.
Starea de spirit din estul Germaniei este specifica tranzitiei din tot estul Europei. Contrastul dintre marea bucurie provocata de caderea comunismului si dificultatile tranzitiei a nascut confuzie si frustrare. Ca si o regiune intrata sub protectia uneia dintre cele mai puternice forte economice din lume s-a confruntat cu mari dificultati ar trebui sa fie o alinare pentru restul statelor ex-comuniste. Si pentru Romania. O alinare, dar nu o scuza.
(Adrian CIOFLANCA)