In urma Kenyei

Acum patru ani, s-a stirnit o vilva deosebita datorita faptului ca staff-ul Comitetului Olimpic Roman a dat unda verde la trei sportivi de frunte, originari din Romania – atleta Astafei, boxerul Zoltan Lunka si handbalista Emilia Luca – de a concura la J.O. de la Atlanta sub culorile Germaniei, desi acestia nu se incadrau in conditiile impuse de Carta Olimpica pentru o asemenea ipostaza. Exact in aceeasi perioada, forul similar din Kenya nu acceptase participarea alergatorului Wilson Kipketer in echipa Danemarcei, proba olimpica de 800 m de la Atlanta fiind vaduvita de principalul ei favorit. Pe atunci, parerile au fost pro si contra: unii au considerat ca ar fi fost mai bine sa imitam exemplul kenyan, tinindu-ne batosi si dind din coada ca paunii, altii au spus ca ar fi trebuit sa ne tirguim o tira cu oficialii olimpici germani, ca la piata, cei mai multi considerind ca, oricum, cei trei sportivi nu s-ar fi intors la Canossa dimboviteana cu coada intre picioare, deci, mai bine este sa nu ne opunem sanselor unor tineri care au adus destula glorie sportului romanesc de a participa la aceasta competitie suprema. Fireste, nu constituie un motiv de mindrie faptul ca tara noastra a dovedit mai mult discernamint si eleganta decit Kenya – stat dominat de o conducere militaro-marxista -, ci ramine doar o satisfactie ca ratiunea s-a dovedit mai puternica decit un pseudo-patriotism, mai mult zbierat decit simtit.
Persoanele care au pledat cel mai mult pentru aceasta solutie de bun simt au fost doua atlete de prim rang in sportul romanesc: regretata Lia Manoliu, presedintele COR, sportiva care a adunat sase prezente la Jocurile Olimpice, trei dintre ele fiind incununate cu medalii, dintre care una de aur, precum si Iolanda Balas, sportiva al carei palmares nu credem ca mai este necesar sa fie reamintit. Doua sportive de valoare uriasa, care au stiut prea bine ca Jocurile Olimpice sint, atit in spiritul clasic elen, cit si in cel modern, reinviat de Pierre de Coubertin, intreceri intre sportivi si nu intre natiuni, in ciuda clasamentelor de tot felul intocmite de ziaristi si statisticieni cu minecute. Doua sportive crescute si formate in epoca marxista, cu urechile impuiate suficient de sloganele demente ale stalinismului si ceausismului, au dovedit vocatie europeana si, in ultima instanta, universala.
Au trecut patru ani si Lia Manoliu a trecut in nefiinta. In fruntea miscarii olimpice nu se mai afla o glorie a sportului comunist, ci Ion Tiriac, fost tenisman de performanta in perioada cind tenisul si Olimpiadele erau notiuni paralele, om de afaceri stralucit, cu vile in America si pe Coasta de Azur, unul dintre cei mai prosperi bancheri din Romania.
Ei bine, tocmai in epoca lui Tiriac, miscarea olimpica romaneasca a facut un pas inapoi. In anul de gratie 2000, in epoca drepturilor omului si a liberei circulatii, in plin efort de integrare a Romaniei in structurile civilizate euro-atlantice, Comitetul Olimpic Roman nu mai vrea sa dea unda verde sportivilor care au concurat sub drapelul tricolor si – dintr-un motiv sau altul – vor sa participe la Olimpiada de la Sydney pentru alta tara.
Este vorba, in principal, de jucatorul de polo Bogdan Rath, cel mai bun jucator din cel mai puternic campionat din lume (cel italian), care, casatorit cu o italianca, vrea sa reprezinte aceasta tara la J.O, si de judoka Adrian Ciupe, in prezent doritor de a reprezenta Canada. Daca Adrian Ciupe ar putea sa vada metropola australiana si sub stindard romanesc, aceasta solutie este extrem de improbabila pentru Rath, nationala romana avind foarte putine sanse de a se califica la turneul olimpic de la Sydney.
Buna-rea cum este, Carta Olimpica are prevederi clare in aceasta privinta: un sportiv care a concurat pentru o tara la J.O. poate reprezenta automat o alta natiune numai la trei ani de la obtinerea cetateniei noului stat. In caz contrar, situatia se poate reglementa numai daca cele doua tari ajung la un acord, asa cum s-a intimplat acum patru ani intre Romania si Germania si nu s-a intimplat intre Kenya si Danemarca.
Acum Romania nu mai accepta nici un compromis in acest sens, ba mai mult, solicita modificarea Cartei Olimpice, in sensul ca un sportiv care a reprezentat o tara sa nu mai poata participa sub culorile alteia, indiferent de circumstante.
Motivul care irita cel mai mult pe olimpicii dimboviteni este scurgerea necontenita de valori sportive spre alte tarimuri ale fagaduintei. Este clar ca, in conditiile unui buget auster, intr-o chinuita economie de tranzitie, marile valori se gindesc la alte solutii.
Cu toate acestea, este socanta aceasta hotarire a COR, care solicita, nici mai mult, nici mai putin, o restauratie a hipernationalismului sportiv, care ar da timpul cu multe decenii inapoi. Si, mai mult decit atit, este stupefiant sa afli ca o asemenea trasnaie demna de mintile infierbintate ale nationalistilor de extrema, emana de la un for condus de un european prin excelenta ca Ion Tiriac.
Acum patru ani, Kenya a fost pusa la stilpul infamiei sportive pentru o decizie aproape identica, singura diferenta fata de atitudinea Romaniei de azi fiind faptul ca africanii n-au cerut modificarea Cartei Olimpice. Dar de la un regim ca acela de la Nairobi nimeni nu poate cere un exemplu de civilizatie. Cu totul altfel se pune problema in cazul Romaniei, stat care incearca, in toate domeniile si prin toate mijloacele, sa convinga ca reprezinta o natiune moderna si toleranta, meritind din plin integrarea in lumea civilizata.
Prin decizia de a lega sportivii de valoare de glie, Comitetul Olimpic Roman contribuie din plin, pe tarim sportiv, la deteriorarea imaginii Romaniei pe plan international. Daca acum patru ani, Lia Manoliu a reusit sa mentina miscarea olimpica romaneasca in limitele normalului, acum, business-man-ul Ion Tiriac a reusit incredibilul: sa ne plaseze in urma Kenyei! (Nicolae GRECU)