Nu va jucati cu istoria!

Iancu contra Zambon. Un scandal monstru pentru niste culori, un imn, un nume, o sigla, un palmares sau, intr-un cuvint, o istorie. Un subiect, la prima vedere, apetisant pentru presa, dar foarte stufos si greu de descilcit, dovada ca nici ziarele de sport din Capitala nu l-au abordat prea pe larg. O emisiune televizata difuzata recent i-a adus pe cei doi fata in fata si, fara a provoca mahalaua asteptata, a reusit, printre parazitii generati de megalomania moderatorului, sa faca putina lumina in acest caz Politehnica Timisoara.
Dar nu a reusit sa raspunda la intrebarea fundamentala: cine are dreptate – Marian Iancu sau Claudio Zambon? Exista, totusi, citeva intrebari la care se poate da un raspuns: Cui apartine istoria gruparii de pe Bega? Unde si cind a gresit FRF? Cum a incercat s-o dreaga forul fotbalistic roman? Ce vrea Iancu? Ce vrea Zambon?
Cui apartine palmaresul? Diferenta fundamentala intre pozitiile celor doi este legata de instantele pe care se bazeaza: Iancu, pe justitia romana; Zambon, pe instantele fotbalistice. In viziunea lui Iancu, palmaresul nu apartine nici uneia dintre parti, ci unei societati care a administrat, in trecut, echipa fanion a Timisoarei si cu care magnatul actual vrea sa fuzioneze, intrind, astfel, in posesia istoriei clubului. Dupa desprinderea fotbalului de la clubul polisportiv Poli Timisoara, sectia de fotbal a intrat in posesia unei societati non-profit, cu Municipalitatea in rol principal. Pe bazele acestei structuri a intrat in ecuatie italianul Claudio Zambon, un afacerist italian, si cum legislatia in vigoare pe atunci nu permitea transformarea unei societati non-profit intr-una pe actiuni, s-a constituit un SA din vechii membri plus Zambon, in care italianul avea pachetul majoritar. In acele momente, Poli Timisoara inota in Divizia C si banii lui Zambon au constituit solutia de salvare. Din nefericire, noua societate a dat faliment, Zambon – detestat de localnici – a plecat la Bucuresti si vechea societate non-profit a preluat echipa, reintoarcerea in Divizia C fiind fireasca. Remontat prin alte afaceri, Zambon a pretins istoria clubului de la vechea societate, dar a pierdut un proces civil pe aceasta tema in fata timisorenilor. Asadar, pe cale juridica, istoria Politehnicii Timisoara a ramas in posesia vechii societati, desprinsa din structura anterioara anului 1989.
A intrat, apoi, in scena fostul fotbalist Toni Dobos. Acesta a cumparat o grupare desprinsa de pe ruinele Rocarului, Fulgerul Bragadiru, care, denumita ulterior AEK Bucuresti, a promovat in Divizia A. Dobos a mutat echipa la Timisoara, sub denumirea de Poli AEK, stirnind disensiuni pe Bega. Dar, cu exceptia unor traditionalisti care nu acceptau o formatie de "mitici" in orasul lor, noua echipa a fost primita cu entuziasm de un public avid de fotbal de prim rang. Intre timp, gruparea lui Zambon, care primise acceptul federal sa foloseasca numele (in ciuda hotaririi juridice), a jucat la Dragasani si la Bucuresti, prin esaloanele inferioare, sub titulatura… Politehnica Timisoara. Implicarea decisiva a grupului Balkan Petroleum, reprezentat de Iancu, la Poli AEK a condus la o noua structura, FCU Poli Timisoara (din care Dobos s-a retras ulterior), care si-a inregistrat numele si logo-ul atit la OSIM, cit si la FRF, forul federal reusind performanta rarisima de a permite ca acelasi nume sa fie folosit de doua grupari. Pozitia federalilor lui Mircea Sandu a fost duplicitara, acestia dind, rind pe rind, dreptate ambelor parti. La ultima hotarire, Zambon a dat FRF (nu pe Iancu!) in judecata Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, care a decis in defavoarea lui Iancu, dar nu in favoarea lui Zambon, deoarece italianul a cerut, pur si simplu, interdictia pentru Iancu de a folosi numele si palmaresul.
Nevoita sa aplice hotarirea de la Lausanne, FRF a gasit o chichita in insasi organizarea FCU Poli de dupa plecarea lui Dobos, profitind de faptul ca Iancu a infiintat o noua societate, cu numele de SC FC Poli Timisoara & Invest SA, care a preluat doar primele echipe ale clubului (Poli I si Poli II). Si atunci, FRF, prin Comisia pentru Statutul Jucatorului (!), a spus ca decizia Tribunalului de la Lausanne se aplica exclusiv FCU Poli Timisoara, care mai are doar echipele de copii si juniori!
Pe ce mizeaza Iancu? Pe convingerea ca palmaresul apartine vechii societati pe actiuni si pe faptul ca TAS nu i l-a dat lui Zambon. Si ca, daca l-ar fi actionat el insusi pe Zambon la Lausanne, s-ar fi dat aceeasi decizie si impotriva italianului.
Pe ce mizeaza Zambon? Intrucit FRF a fost nevoita sa aplice hotarirea de la Lausanne si Iancu nu mai are drept la istoria Politehnicii Timisoara, singurul cu drept de la Federatie de a folosi numele este chiar el, prin vechea decizie federala. In plus, Zambon marseaza pe ideea ca singurele indreptatite sa judece litigiile fotbalistice sint forurile de specialitate (FIFA este foarte dura in privinta asta!) si, deci, hotarirea instantei din 2002 (defavorabila lui Zambon) nu are valoare.
Ar mai ramine de precizat ca este greu de crezut ca, in situatia incordata de acum, Zambon ar indrazni sa-si mute echipa de la Bucuresti la Timisoara, singura sa tinta fiind obtinerea unui cistig financiar de pe urma istoriei clubului. Astfel incit este greu de prevazut cum vor evolua lucrurile in viitor.
Insa de pe urma acestui scandal trist, toate cluburile din Romania au de tras invataminte serioase. Daca iti dai echipa orasului pe mina cui nu trebuie, daca nu esti atent cu propria traditie si istorie, patesti ca Timisoara. Atentie marita, deci, si prin tirgul Iesilor!