Pe urmele lui Aurescu

Am lasat sa se risipeasca adrenalina stimulata de succesul de la Haga, felicitarile de complezenta si tepele ascunse in contracte secretizate, pentru a descoperi un personaj care poate ajunge o personalitate. Bogdan Aurescu a devenit noua fata a diplomatiei romanesti. Si nu oricum: o diplomatie care iese cu capul sus dintr-o disputa istorica cu Ucraina, vorbeste intr-un limbaj juridic exact si european, respira responsabilitate, nu presupune nimic din calculele marunte ale unei cariere de politician. Realmente, un extraterestru pierdut pe Dimbovita, apropiat pina la identificare cu un tip de oficial german sau britanic, prin argumentatia discursului si exactitatea gindirii. L-am urmarit de atunci pe la televiziuni, vinindu-i erorile, vanitatea, eventualele "ameteli" generate de succes si, in afara unei marturisiri personale smulse intempestiv – merge cu metroul la serviciu si locuieste intr-un apartament din Militari -, am vazut, speram, noua fata a patriotismului romanesc, una de tip european. Una deloc declarativa, ci concreta, nu de parada, ci de actiune. Nu are cum sa nu te izbeasca distanta enorma intre gaunosenia exhibitionista de aproape 20 de ani a unui lider ca Vadim Tudor, care nu a adus romanilor servicii nici cit o ceapa degerata, si modestia netrucata a unui om care nu are nevoie de retorica nationalista pentru demonstrarea bunei credinte.

Am insistat pe exemplul pozitiv al unui om si al echipei sale pentru a pune in discutie tipul de actiune de care avem nevoie intr-un an de criza si de alegeri prezidentiale. Ramasa fara portavoce, in urma iesirii PRM din Parlament, retorica nationalist-populista tinde sa ajunga noul refren al oficialilor romani. Autovictimizindu-se in numele natiei, seful diplomatiei romane, Cristian Diaconescu, acuza guvernul italian de atitudini xenofobe, pentru a da un raspuns presiunii mediatice generate de o serie de violuri barbare ale emigrantilor romani. Traian Basescu a inceput sa pedaleze pe discursul unui nationalism anti-maghiar, dezvoltind sistematic un conflict fara rost, dar puternic mediatizat, cu minoritatea doritoare de autonomie. La Budapesta a lasat cu gura cascata gazdele cind, tantos, fara nici cele mai banale uzante diplomatice, a spus "niciodata!" autonomiei secuiesti, de parca cineva i-ar fi cerut garantii eterne si ele ar fi bune la ceva.

De la discursul tolerant si rational din anii trecuti, cind seful statului le promitea impaciuitor maghiarilor atita autonomie cit va exista si la Caracal, acum a ridicat problema acestora la rangul de obsesie personala, alaturi de mogulii de presa si baietii destepti din energie. Acuzind "epurarea" romanilor de catre etnicii maghiari si politica perversa pe care o fac liderii UDMR, seful statului isi insuseste voios, in acest an esential pentru cariera sa politica, clampanitul steril si nervos al anilor ’90. Daca aceasta este "reteta" cu care vrea sa ne scoata din criza, sa ne lumineze in spirit european, va rog, comparati-o cu atitudinea echilibrata a lui Aurescu. Ne vom da seama cit de rapid pot expira oamenii considerati in urma cu cinci ani salvatori ai natiei, dar si cit de periculoasa si inutila este propunerea lor de intoarcere in trecut.