Politica mingii rotunde

Daca fotbalul este un fel de politica, atunci se poate spune ca, la Düsseldorf, politica fotbalului a urmat un curs firesc. S-au luptat, pe scena alegerilor prezidentiale la UEFA, un liberal radical, pe nume Lennart Johansson, si un socialist populist, Michel Platini. Si dupa ce administratia plutocrata a lui Johansson a adus in vistieriile UEFA gramezi imense de bani, era logic sa vina un social-democrat ca Platini, sa redistribuie aceste fonduri (numai la comunisti se redistribuie saracia!). Analistii de sorginte politica ar putea continua rationamentul si altfel. Mandatul socialist al lui Platini va insemna un fel de recesiune financiara a fotbalului european. Vistieriile se vor goli si – fatalitate! – va veni la cirma un alt Johansson ca sa redreseze situatia si sa umple buzunarele. Nimic mai firesc, pe orice scena politica.
Daca fotbalul este un soi de politica, victoria lui Platini in fata lui Johansson inseamna ilustrarea unui principiu care vine (usor modificat) si de la voievodul Lapusneanu. Saraci, dar multi! Asa a cistigat si Mircea Sandu alegerile de la FRF, asa a cistigat si Blatter batalia politica pentru ciolanul FIFA impotriva aceluiasi Johansson. Este un adevar extras din sorgintea democratiei: Minerul Anina, egala cu Steaua. Angola, egala cu Brazilia. Malta, egala cu Germania. Cu alte cuvinte, conteaza mai mult numarul voturilor decit provenienta lor. A stiut-o perfect Mircea Sandu, acum doi ani, a invatat-o si Michel acum, calit alaturi de Blatter in parlamentele fotbalului. Platini a invatat destula politichie de la mentorul Sepp si credem ca stie bine ca victoria sa in alegerile de la Düsseldorf nu va insemna prea mult, daca nu va sti sa o si foloseasca asa cum trebuie. Politica (in general) si politica fotbalului ar fi teribil de simple daca s-ar rezolva prin cistigarea unei majoritati cu scorul de 27-23. Reactiunea – vorba conului Leonida – nu doarme si sta la pinda.
Chiar in primele ore de dupa victoria social-democratiei fotbalistice, liderii conservatori ai Europei si-au aratat coltii, prin glasul Germaniei. Da, Germania! Nu nemtii voiau odata ca rezultatele cluburilor din Cupele Europene sa conteze si in ierarhizarea echipelor nationale? Nu cumva pe domnul care deplingea modul de calcul al coeficientilor UEFA, favorizind Germania in dauna Romaniei, se numeste Karl-Heinz Rummenige? Nu cumva Herr Franz Beckenbauer a fost acela care caina lipsa de solidaritate in grupul G14, in care fiecare urmareste interesele proprii, nu cele ale grupului? Grupul bogatilor Europei, care a amenintat mereu cu iesirea de sub pulpana democratiei UEFA si cu organizarea unui campionat inchis á la NBA. "Vom vedea cum vor face fata campionii romantismului durei realitati cotidiene", este declaratia durului Theo Zwanziger, presedintele Federatiei de Fotbal din Germania.
Daca fotbalul este politica, Michel Platini trebuie sa tina cont de asemenea avertismente. Eventual, sa citeasca istoria Romaniei pentru a vedea cum Cuza-voda s-a alaturat mai intii partidei mosierilor conservatori inainte de a da lovitura improprietaririi palmasilor. Sa se lepede ca de Satana de mina care l-a crescut, Sepp Blatter, care – in ochii mosierilor fotbalului european – a tradat cauza Europei, aliindu-se cu africanii si bananierii. Si – eventual – sa si-l ia consilier de taina pe al nostru nas Mircea Sandu.
Pentru ca, daca fotbalul este un soi de politica, Mircea Sandu este un politician sadea. Victoria sa la alegerile autohtone a fost simpla, bazata pe sprituri si gratare. Pentru victoria sa europeana trebuia infinit mai multa democratie si calcul. Si Mircea Sandu a dovedit cu prisosinta calitatile sale de politician, plonjind dintr-o barca intr-alta cu gratia unui gimnast de anvergura. I-a primit regeste la Bucuresti pe Blatter si Johansson, a organizat intilnirea (nevinovata, fireste) de la Bucuresti intre conducatorii fotbalului estic, dar l-a cultivat si pe spaniolul Angel Maria Villar, unul dintre cei mai puternici conducatori ai Vestului bogat si puternic. Mai mult, "nasul" a mentionat printre tarile vestice care i-au sustinut candidatura pentru Executivul de la Nyon insasi Germania. Cu alte cuvinte (fortind putin nota!), liderul conservatorilor occidentali l-a sprijinit pe liderul reformistilor din Est. Pare un paradox? Pare, dar nu este pentru un politician versat in ale fotbalului, precum Mircea Sandu. Votul de la Düsseldorf a dovedit ca Mircea Sandu ar fi ajuns oricum acolo, chiar si daca ar fi cistigat Johansson. Sau daca Estul n-ar fi obtinut trei locuri in Executiv.
Intrebarea tuturor romanilor microbisti este urmatoarea: cit ne va folosi victoria lui Platini si, mai ales, a lui Mircea Sandu? Asta, insa, este o alta politica si viitorul ne va da raspunsul!