Razboi, cu alte mijloace

Ministri trimisi in judecata la pachet, dosare politice, financiare, profesionale sau penale scoase din joben la momentul oportun, trecuturi murdare dezgropate nu de dragul trecutului, ci al murdariei, interceptari video, audio sau online, unele autorizate, altele ilegale, controale comandate, atacuri sub centura pe diferite canale, gherile comunicationale, intimidari, santaje, trocuri – acestea sint citeva dintre ingredientele politicii de astazi. Politica nu a fost niciodata candida, nu incape indoiala. Nu putem spune ca a existat cindva o perioada "romantica" in aceasta privinta. Insa astazi s-a ajuns foarte departe in profesionalizarea metodelor abjecte de lupta politica. Iar acest lucru ar trebui sa ne dea de gindit.

In practica romaneasca, formula faimoasa a lui Carl von Clausewitz – care vedea in razboi o continuare a politicii prin alte mijloace – este rasturnata: politica a devenit o continuare a razboiului prin alte mijloace. Infringerea adversarului nu mai este suficienta, abia distrugerea lui este satisfacatoare. Politica vazuta ca proces pasnic de transare a competitiei politice si de solutionare a conflictelor prin intermediul persuasiunii, negocierii, acomodarii sau prin apel la justitie si alti terti neutri pare sa intereseze pe tot mai putina lume. Nu este peste tot la fel, fireste. Insa apar ilustrari ale acestei derive la cel mai inalt nivel al politicii romanesti si nu putem decit sa ne asteptam ca practicile nefaste sa se raspindeasca viral peste tot in tara in apropiatele campanii electorale.

Doua lucruri mi se par mai cu seama ingrijoratoare. Primul ar fi instrumentarea statului in lupta politica si, prin aceasta, abolirea calitatii acestuia de produs public, reprezentativ, neutral. In ciuda a ceea ce cred multi (mai cu seama cei influentati de definitia marxist-leninista), statul nu este totuna cu politicul si nici nu se subordoneaza acestuia. Este Elvetia dintre politicieni si societate, produsul neutru al interactiunii celor doua parti. Este drept, in practica de la noi, obedienta politica face ravagii. Sint putine institutiile publice – "institutiile statului", cum se spune mai des – care tin la independenta lor asigurata formal prin lege. Multe au puterea sa stea pe picioarele proprii, dar prefera solutia mai comoda a complicitatii cu lumea politica.

Oricum, indiferent cum ar sta lucrurile, nu este inutil niciodata sa ne amintim cum ar trebui ele sa stea. Legea (luati de exemplu Legea nr. 334 pe 2006, art. 10) interzice explicit folosirea in scop politic a resurselor financiare, umane si tehnice apartinind institutiilor publice. De ce nu se aplica legea? Tot din cauza obedientei oportuniste. Se intimpla des ca institutiile publice (incepind de la servicii secrete si pina la regii arondate municipalitatii) sa faca parte din staff-uri electorale sau din gherilele trimise pentru nimicirea adversarului. Abia cind justitia va incepe sa amendeze aceasta practica tot mai raspindita, atunci democratia romaneasca va da semne de sanatate.

Cealalta sursa de ingrijorare: aceasta "hipertrofiere a politicului" (G. Sartori) tinde sa invadeze nu doar sfera publica, ci si pe aceea privata. Or, abolirea granitelor privatului ne impiedica sa vedem pina unde poate merge o confruntare politica licita sau, daca preferati, cavalereasca. Acum, totul pare a avea relevanta politica, incepind cu cel mai mic amanunt din viata intima. Voyeurism-ul a devenit modalitate de evaluare politica. In final, invinge nu neaparat acela care este mai decent, mai onest, ci acela care are metode mai bune de observatie si surse de informare. Poate credeati ca politica este ceva despre competitie, inteligenta, imagine, merit, autoritate. Nu, este despre lentile si microfoane. In lunile urmatoare, veti intelege mai bine despre ce vorbesc.