Simfonia neterminata

Ne-am saturat de atmosfera de inceput de decembrie, cind se termina fotbalul si incepe un campionat european (sau mondial) de handbal. Feminin, deoarece cu masculinul din ianuarie nu avem nici o treaba: se mai intimpla cite o calificare miraculoasa, cum a fost si anul acesta contra Rusiei, dar daca ajungem acolo, sintem mai modesti: un loc XV sau XVI pare o performanta. Si asta pentru o natie care, cu ani in urma, era forta primordiala in domeniu, o veritabila Brazilie handbalistica. Trecut-au 46 de ani de cind Romanica noastra a cistigat ultimul titlu mondial la handbal masculin si vreo 20 de la ultima medalie si am ajuns sa jubilam la o victorie romaneasca in Cupa Challenge, un fel de Intertoto de altadata din fotbal. Foarte frumos, mergem la Mondiale. Ce brinza o sa facem acolo? Sa zicem ca o sa vedem, desi am cam vazut la meciurile de calificare (pentru Europene!) cu Croatia si Spania! Pentru ca de la leat ’74 incoace, Brazilia handbalului a luat-o la viteza gravitationala, deoarece au aparut tot felul de "Italii", "Germanii" , "Olande" in echivalenta fotbalistica, astfel incit noi, romanii, am ajuns un fel de menestreli pe semicerc care incearca sa reinvie frumoasele zapezi de-altadata.

Sa revenim la inceputul de decembrie, cu rezonante feminine: Ne-am saturat sa tot auzim, inainte de razboi, ca "Romania este una dintre principalele favorite la titlu. Nu sint afirmatii inventate de ziaristi cu pretentii de atotcunoscatori ai handbalului, ci spuse raspicat de nume grele in materie, precum Camilla si Anja, ambele Andersen. Din asa-zisul putred regat al Danemarcei, care intii tremura ca varga inainte de a se masura cu magnificele noastre Alice sau Cristina la patrat, pentru ca apoi sa ne dea opt goluri consecutive in zece minute, fara a primi vreunul. Ne-am saturat sa zvintam Danemarca si Norvegia in meciurile amicale, pentru ca in momentele cind trebuie s-o facem sa ne taiem ca maioneza expirata si ne amintim, compensatoriu, ca Danemarca asta are cel mai puternic campionat feminin din lume. Public ostil, atmosfera ostila, arbitraj ostil? Haida-de! Ia sa fi avut cinci-sase goluri avans pe la mijlocul reprizei secunde, sa vedem ce ar mai fi facut pustoaicele alea nordice cu o-uri taiate in onomastici, cu toti fanii lor si gemenele lor? Un accident? Poate, dar accidente de acest gen intilnim in fiecare an, cind pornim ca din tun si incheiem cu icnituri. Anii trecuti, ne-au scarmanat spaniolele cind ne era lumea mai draga, dar acum am avut  Macarenele si Begoniile in primul meci. Clasic romanesc: daca am scapat de piaza rea din Iberia, de-acum nu ne mai sta nimeni in cale. Danemarca? Ce pot sa ne faca fetele astea, care nu ne-au mai invins de pe vremea Anjei si Camillei? Si astfel am ajuns sa rememoram un vechi calambur al poetului comunist Dan Desliu, la un meci de fotbal de pomina, disputat cu aproape jumatate de secol in urma: "Da-ne-marca astea, dom’le!".

Poate ca anul acesta dusul rece a venit cam devreme si este destul timp pentru a redresa situatia, insa, stiind pregatirea psihologica cronic-precara a handbalistelor romane, ca si abilitatile tactice ale antrenorului Radu Voina, indoiala este sentimentul precumpanitor.  

Ceea ce se intimpla cu nationala romana de handbal feminin pare de domeniul extrasenzorialului, dar exista explicatii logice. In primul rind, campionatul romanesc arata jalnic, fiindca nu se prea investeste in handbal. Daca Spania a ajuns campioana europeana si mondiala la fotbal cu o liga care a devenit una dintre cele mai plictisitoare din lume (alimentata doar de derbiurile clasice), in Romania handbalistic-feminina nu mai exista decit o singura echipa: Oltchim Rade-Tot (in materie de jucatoare!). Singura formatie care a incercat, cit de cit, sa-i faca concurenta, Rulmentul Brasov, s-a dus, la fel cum s-a dus si Slägelse, in Danemarca, Viborg fiind si ea pe duca. Numai ca in tara Andersenilor, sase-sapte echipe stau sa le ia locul. Echipa nationala a Danemarcei vine dupa o perioada nefasta, intre generatii, ratind chiar si citeva calificari. S-a format iute alta care tinde la titluri si medalii, din seva echipelor nationale de tineret si junioare, aureolate la competitiile de profil. Ce-au facut reprezentativele similare ale Romaniei la ultimele competitii, nu este cazul sa mai amintim. Oltchim aduna toata crema handbalului romanesc, dar produce putin, iar celelalte echipe de-abia isi tiriie existenta. Managementul lui Cristian Gatu se reflecta in starea de ansamblu a fenomenului si poate n-ar fi rau sa se arunce o privire spre vecinii de la baschet. Cit despre antrenori, daca Gheorghe Tadici a fost acuzat de lipsa de comunicare si de comportament ireverentios fata de jucatoare, el a dus, cel putin, o treaba pina la podium. Fetele au acum un antrenor fin si bine crescut, dar incapabil si gestioneze, tactic si psihic, o competitie de inalt nivel.

Chiar si in aceste conditii, Romania mai are sanse la podiumul european in 2010, chiar si la medalia de aur, dar amatorii de handbal de la noi incep sa aiba deja o senzatie de "deja vu". Echipa nationala a Romaniei arata, de ani buni, ca o simfonie neterminata. Neterminata cu buna stiinta, precum capodopera lui Schubert.