Cum se vor realiza la Iasi restructurarile din invatamint

joi, 14 ianuarie 2010, 17:26
3 MIN
 Cum se vor realiza la Iasi restructurarile din invatamint

Numarul de 543 de posturi, recomandat de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului pentru judetul Iasi, nu poate fi atins sub nici o forma. In urma intilnirii din 12 ianuarie dintre reprezentantii ministerului si liderii de sindicat au cazut masurile care vizau cresterea normei de predare la directori si la cadrele didactice de grad I si cu peste 25 de ani vechime.

In aceste conditii, conducerea Inspectoratului Scolar Judetean ar urma sa faca restructurarile de personal prin raportare la noua masuri gindite in bucataria proprie. Ele au ramas in picioare in urma discutiilor pe care sefa ISJ, Liliana Romaniuc, le-a purtat in cadrul intilnirii de luni dintre reprezentantii ministerului si inspectorii scolari generali.

Comasari de scoli, de clase, de grupe

Conducerea Inspectoratului Scolar Judetean se gindeste sa aplice prevederile Ordonantei 114/2009 in functie de noua masuri. Desi a crescut numarul de masuri pe care ar putea sa le ia in calcul pentru a reduce numarul de posturi din unitatile de invatamint iesene, tot nu se poate atinge cifra de 543, ceruta de minister. "E recomandabil sa avem cu 543 de posturi mai putin in viitorul an scolar, dar nu se poate. Noi avem insa obligatia de a identifica solutiile care sa aiba costurile sociale cele mai mici si care sa nu afecteze principiile pe care noi le urmarim in materie de educatie si de cheltuire a banului public", a declarat inspectorul scolar general, Liliana Romaniuc. 

Inspectoratul Scolar Judetean crede ca poate reduce din numarul de posturi atit prin comasarea scolilor, cit si prin comasarea claselor cu efective sub media prevazuta de lege. Din septembrie 2009, se doreste sa se desfiinteze clasele de seral cu elevi putini si sa fie transformate in clase "fara frecventa", pentru a avea de trei ori mai putine cheltuieli cu remunerarea profesorilor. Clasele de la aceeasi specializare, cu precadere cele de la profil tehnic, unde sint efective de elevi sub medie ar urma sa fie comasate. Acelasi tratament il vor avea si clasele paralele, daca numarul de elevi nu atinge cel putin media stabilita prin lege.

Vor mai fi desfiintate posturi si prin reducerea numarului de ore alocat laboratoarelor si unor materii precum cultura generala si engleza, la care este de preferat lucrul pe grupe. Astfel, orele de laborator tehnologic, cultura generala si de engleza, profil intensiv, nu se vor mai face pe grupe, ci cu clasa intreaga. Orele de cultura generala se vor desfasura separat doar pentru clasele paralele de la liceele cu profil vocational si tehnic.

Pensionarii si necalificatii, principalele cadre didactice afectate

Reducerea numarului de ore este un deziderat si in cazul celorlalte discipline. S-a propus ca planul de scolarizare sa fie regindit, astfel incit sa se faca o incadrare pe numarul minim de ore prevazute in programa.

Pe linga masurile care presupun cresterea numarului de elevi la nivel de scoala sau de clasa si implicit desfiintarea posturilor de director, secretar si contabil si a celor de reducere a numarului de ore pentru parcurgerea materiei la anumite discipline, Inspectoratul Scolar General va mai tine cont si de alte masuri cu caracter predominant adminstrativ si financiar. "Vom lua in discutie pentru reducerea numarului de posturi la Iasi reorganizarea retelei scolare si externalizarea serviciilor de curatenie, paza si contabilitate, care ne va permite desfiintarea unor posturi nedidactice", a precizat Liliana Romaniuc.

Sefa ISJ a mentionat faptul ca, pentru a reduce din posturi, va tine cont si de situatia cadrelor didactice pensionate si pensionabile din sistem. "In jur de 200 de persoane pensionabile sint in acest moment la catedra. Pentru un cadru didactic aflat in situatia de a se pensiona, cheltuielile cu salariul sint aproape duble fata de cele cu un profesor de gradul II si cu 6-7 ani vechime in domeniu", a declarat Romaniuc.

Ea a tinut sa precizeze ca primii afectati de restructurarile de personal vor fi profesorii necalificati: "Cu siguranta vor fi vizati necalificatii si suplinitorii. Probabil va fi afectat si personalul auxiliar si nedidactic, insa ne dorim sa fie feriti de aceste masuri cadrele didactice titulare". Ca o compensatie pentru angajatii din unitatile de invatimint preuniversitar, sefa ISJ a dat asigurari ca in 2010 nu vor mai fi zile libere fara plata.

Comentarii