„Cuza” si UTI, in top 1.000 international dupa pagina de web

vineri, 31 iulie 2009, 09:40
1 MIN
 „Cuza” si UTI, in top 1.000 international dupa pagina de web

Doua universitati din Iasi se afla in topul celor 1.000 de universitati din lume cu cele mai bune pagini web. Acestea sint Universitatea "Al.I. Cuza" si Universitatea Tehnica "Gh. Asachi" (UTI).

Pe primul loc este Universitatea "Cuza", care ocupa pozitia 601. Universitatea Tehnica este pe pozitia 964. "Este prima data cind ne clasam in top 1.000, si ne mindrim cu acest rezultat. Cind am preluat site-ul, acum doi ani, universitatea era pe pozitia 2.500. Dupa sase luni era pe 1.600, iar acum pe 964. Acest top, facut de Webometrics, ia in considerare o multitudine de criterii, printre care dimensiunea universitatii, numarul de actualizari pe zi, interfata", a spus multumit de acest rezultat acad. Horia Nicolai Teodorescu, prorector cu activitatea de Relatii Internationale si Imagine Universitara la UTI.

Cele doua universitati iesene nu sint singurele din Romania care s-au clasat in top 1.000 la pagini web. In acest top a mai intrat si Universitatea Politehnica din Bucuresti, care se afla pe pozitia 928.

Site-ul Webometrics a realizat acest studiu pe 6.000 de universitati din intreaga lume.

Comentarii