La clasa I e concurenta mai mare ca la facultate

Subtitlu

duminică, 25 martie 2012, 17:32
4 MIN
 La clasa I e concurenta mai mare ca la facultate

Parintii nu s-au lasat descurajati de faptul ca, in majoritatea scolilor foarte bune din municipiu, pentru copiii care nu sint din circumscriptiile acestora, au ramas putine locuri. De marti si pina ieri dimineata sau la prinz, in unele scoli concurenta pe locurile disponibile era deja destul de mare. Inscrierile continua pina pe 27 martie, iar selectia dosarelor depuse se va face in perioada 28-31 martie.

Parintii lucreaza in invatamint

Cea mai mare concurenta se inregistreaza la Liceul "V. Alecsandri", unde, pina ieri la prinz, pe un singur loc ramas liber la clasa I, au facut cerere de inscriere a copiilor 7 parinti. "Probabil ca siguranta copilului in scoala si calitatea activitatii didactice i-au determinat sa opteze pentru liceul nostru. Selectia nu o vom face noi, ci programul ministerului, conform criteriilor din metodologie, in baza datelor copiilor introduse in aceasta etapa de inscriere", a precizat Nelu Tudorache, director al liceului. La Scoala "Otilia Cazimir" din Podu Ros, ieri, in jurul orei 10, cite 5, respectiv 4 copii erau inscrisi pe locurile disponibile. "Pe cele 6 locuri ramase la clasa pregatitoare, sint depuse deja 30 de dosare. Pentru cele 26 de locuri de la clasa I, sint 107 dosare. Avem prea putine locuri si prea multe solicitari, iar inscrierile continua pina pe 27 martie inclusiv. Mare parte din copiii inscrisi se incadreaza in criteriile prevazute in metodologie si, cel mai probabil, nu vom mai apuca sa aplicam si criteriile proprii. Cei mai multi sint copii cu parinti care lucreaza in invatamint si care provin din familii monoparentale", a mentionat secretara scolii. Cite trei copii pe un loc sint la scolile "B.P. Hasdeu" din Tatarasi, "M. Kogalniceanu", arondata Colegiului "M. Eminescu", sau "I. Ghica", aflata in apropierea Serviciului de eliberare a pasapoartelor. "Pentru cele 5 locuri ramase la clasa pregatitoare, sint depuse 16 dosare. Inseamna o concurenta de trei copii pe un loc, deocamdata. E prematur acum sa va spun daca vom fi in situatia de a aplica si criteriile de departajare specifice colegiului. Mai primim dosare pina pe 27 martie inclusiv, iar pina pe 4 aprilie va trebui sa afisam lista cu cei inmatriculati", a explicat Gabriela Sandulescu, director al Colegiului "M. Eminescu". In vederea inscrierii in clasa I, au facut solicitari 54 de parinti, ceea ce inseamna o concurenta de doi copii pe un loc.

"Nu am facut contabilizarea"

La Scoala "B.P. Hasdeu" erau inregistrate ieri 47 de cereri pentru 15 locuri ramase la clasa pregatitoare, respectiv 53 de cereri pentru cele 19 locuri disponibile la clasa I. "La clasa pregatitoare, unde in aceasta etapa putem primi 15 copii, concurenta e in jur de 3 pe un loc. In perioada 28-31 martie vom vedea daca indeplinesc conditiile generale ale ministerului", a completat Carmen Tomescu, director al Scolii "I. Ghica". Cite doi copii concureaza pe un loc la Scoala "Carol I", arondata Colegiului "C. Negruzzi" si la Liceul "M. Costin", din cartierul Alexandru cel Bun. "In acest moment, sint 16 dosare depuse pentru cele 8 locuri ramase la clasa I. Avem un copil orfan, destul de multi din familii divortate, precum si copii ai cadrelor didactice. Probabil ca la criteriul care face referire la frati sau surori inscrisi in colegiu nu vom mai ajunge, desi este cel mai de interes pentru parinti", a mentionat Camelia Gavrila, director la "C. Negruzzi". "Pe acel un singur loc ramas la clasa pregatitoare, avem 2 copii, pe picior egal. Nu stiu cum ii vom departaja. De suplimentat, oricum am suplimentat cu cite o clasa fata de ce propusesem initial, in baza recensamintului", a adaugat Viorica Dobre, director al Liceului "M. Costin". La Scoala "Al. cel Bun", erau depuse ieri dimineata 21 de dosare pentru 14 locuri in clasa pregatitoare. De la scolile "St. Barsanescu" si "T. Maiorescu" nu au putut fi obtinute date la zi in legatura cu ocuparea locurilor. "Nu am facut contabilizarea, deoarece nici nu am avut ragazul pentru asa ceva, dar o vom face dupa incheierea etapei de inscriere. Oricum, selectia nu o vom face noi, aceasta se realizeaza prin aplicatia ministerului. Scoala nu face altceva decit sa introduca datele copiilor", a punctat Ariadna Istrimschi, director al Scolii "St. Barsanescu" din zona Garii.

Cum se face departajarea

Potrivit metodologiei, la inscrierea copiilor din alte circumscriptii scolare, in situatia in care numarul solicitarilor depaseste numarul locurilor disponibile, se aplica cinci criterii de departajare. Astfel, sint inscrisi cu prioritate copiii care au un grad de handicap, sint orfani de ambii parinti, orfani de un parinte sau provin din familii monoparentale, cu unul sau ambii parinti lucrind in invatamint sau care au un frate ori o sora inmatriculati in scoala unde se solicita inscrierea. "In cazul in care numarul cererilor de inscriere de la parinti din afara circumscriptiei scolare este mai mare decit numarul de locuri libere, criteriile generale de departajare se aplica succesiv, in ordinea in care apar ele la alin. (2) (in ordinea mentionata mai sus, n.r.). Fiecare unitate de invatamint va stabili criterii specifice de departajare, care se aplica in situatia in care pe ultimele locuri exista copii aflati la egalitate din punctul de vedere al criteriilor mentionate la alin. (2)", se arata in metodologie. Printre criteriile specifice scolilor, cel mai intilnit este cel care face referire la serviciul parintilor in apropierea scolii.

Comentarii