24 de ore in puscarie

Cele 24 de ore de „puscarie“ incep cu o sonerie. Doar asa mi se deschide inalta poarta metalica care separa 1.600 de detinuti de libertate. Agentului de la poarta ii scapa un zimbet ironic. Dupa ce il lamuresc ca nu e vorba despre o gluma, ma indrept spre cladirea unde se afla birourile cadrelor. E deja 7 fara 10. Are loc schimbul de tura. Angajatii Penitenciarului lucreaza cite 12 ore, de la 7 dimineata la 19.00 si de la 19,00 pina la 7,00. Doar cei de la trupele de interventie stau 24 de ore. Dar au liber trei zile. Sefii de sectie isi iau in primire serviciul. Intru in sala de club a Penitenciarului, unde erau adunati o parte dintre angajati. Ma asez in primul rind ca sa ii pot observa. Timp de 30 de minute se face prezenta si sint impartite sarcinile. Deoarece doi detinuti au probleme medicale, acestia vor fi dusi la spital. Unul spre Spitalul de Psihiatrie, iar un altul la Spitalul Militar pentru o operatie de apendicita. In minutele ramase, angajatii sint informati cu privire la ultimele modificari legislative din domeniul lor. Ca la scoala, acestia sint atenti la fiecare fraza si isi mai noteaza cite ceva. Sint imbracati cu camasi deschise albastre si pantaloni de un albastru inchis. Dupa sedinta, un agent imi sopteste cum si-a facut rost de uniforma, obligatorie de altfel in interiorul institutiei. „E veche uniforma. Pantalonii s-au uzat. Am pus-o pe nevasta-mea sa imi caute un material in piata apropiat de culoarea pantalonilor. Mi-a gasit si i-am cusut la un croitor. Uniformele sint vechi si nu sint bani de altele noi. Uitati-va la mine si la colegii mei. O sa vedeti ca fiecare are o alta culoare de uniforma. Sint deteriorate si mult prea des spalate“, a spus intrigat agentul.
„Ei ma fura si tot eu le platesc sederea in inchisoare“

La 7.30 mi s-a facut si mie instructajul: „Sa nu va fie mila, domnisoara. Ei sint niste infractori. Ei sint inchisi, iar noi sintem liberi. Ei trebuie sa plateasca pentru ce au facut. Si asa ei ma fura si eu le platesc sederea in inchisoare“. Poarta care da spre curtea interioara a inchisorii se deschide. Huruitul portii este inspaimintator.Trag aer in piept si intru. Te frapeaza gardurile de beton de 6 m si sirma ghimpata, masurile de „exterior“ in calea evadarii detinutilor. Totul pare pustiu, iar zabrelele de la geamuri iti dau fiori. Nu exista geam fara gratii, desi sint cu sutele. Singurele semne ca acolo traiesc oameni sint cearsafurile si tricourile puse la uscat, agatate in sirme. Cladirile sint dispuse intr-un semicerc. In stinga se afla corpul nou. Aici se afla Sectia de Maxima Siguranta, scoala si o parte a infirmeriei. In dreapta este corpul vechi, unde sint detinutii care merg la munci, femeile si citeva cabinete medicale. In corpul vechi se gasesc si camere de 30 de detinuti. In mijloc, o curte, de fapt o cusca cu gratii inalte de 6 metri terminate cu sirma ghimpata, in interiorul careia detinutii se plimba cite o ora jumatate. Peste tot este beton. Nu exista nici un fir de iarba.
„Oamenii acestia stau aici pina mor“

Prima oprire am facut-o la Sectia de Maxima Siguranta, exact cind se facea apelul. Aici sint „cazati“ infractori care au la activ mai multe crime si detinutii violenti. In fiecare dimineata apelul se desfasoara dupa un tipar. Un agent scoate zavorul de la fiecare usa si o deschide. Zgomotul este asurzitor. In afara de usa metalica, celula este prevazuta si cu un grilaj. Se intra in fiecare camera si se face prezenta. Intru si eu intr-o celula de „vietasi“. Imbracati in portocaliu, trei detinuti stateau la marginea patului pregatiti pentru apel. Aveam in fata unii dintre cei mai fiorosi criminali. „Vietasii“ locuiesc intr-o celula securizata. Picioarele paturilor sint fixate in beton, iar geamul are gratii duble. Camera „vietasilor“ nu seamana deloc cu o camera de detentie. Curata si ingrijita, iti da impresia unei camere dintr-un apartament normal: televizor, poze, flori, covoare, perdele. Iar intre pereti sint cuprinse fioroasele crime infaptuite de cei care locuiesc aici. „Oamenii acestia stau aici mereu. Aceasta le va fi singura locuinta“, imi spune inspectorul sef principal.
Scoala nr. 41 are cei mai batrini elevi

Dupa apelul „vietasilor“, ma indrept spre scoala penitenciar. „De multe ori te intilnesti cu ei afara“, spune insotitorul meu referindu-se la detinuti. „Nu ii poti tine minte pe toti, dar ei te stiu. La un moment dat, eram in maxi-taxi si imi umbla cineva in geanta. Ma intorc si intreb „Ce faci Petronela?“, iar ea „Aaa, dumneavoastra erati. Nu v-am recunoscut“. De multe ori cind ies de aici continua «activitatile» pe care le aveau inainte“, imi spune „ghidul“ in timp ce urcam scarile spre scoala, situata la etajul 1. Are chiar si numar. „Scoala Generala nr. 41“. Aici invata 89 de elevi si se pregatesc 61 de ucenici. Pe linga clasele I-VIII functioneaza si doua clase de preprofesionalizare. In foste camere de detentie sint amenajate salile de clasa si cancelaria. Cu mese de lucru, harti pe pereti, obiecte de lucru manual, totul iti da impresia ca te afli intr-o scoala normala. Doar gratiile de la geamuri si grilajul de la usi iti amintesc unde te afli. Nu numai clasele sunt atipice, ci si elevii. De obicei, ei au peste 20 de ani. „Sint foarte disciplinati, chiar mai disciplinati decit cei de la scolile normale. Unii sint dornici sa invete. Chiar avem si elevi care au media generala peste 9. Mai mult, anul acesta, trei au promovat examenul de capacitate“, si-a laudat elevii Gabriela Grigoras, directoarea scolii. Deoarece este vacanta, elevii sint in celule. In schimb, este prezenta directoarea. Motivul? Trebuie sa se suplimenteze salile de curs deoarece vor veni mai multi elevi puscariasi. Au aflat ca, daca isi continua studiile, vor primi cite un milion de lei lunar, bani pe care ii vor vedea cind vor parasi Penitenciarul.
Spionaj cu oglinjoara
Ies pe hol, cu o noua destinatie: sala de club. Zabovesc citeva minute. Curios, unul dintre detinuti incearca sa vada ce se intimpla pe hol. Se apropie de grilaj. Scoate o mina afara, in care tine o perie cu oglinda, si incearca sa „spioneze“ rotind usor oglinda. Ii vad ochii in oglinda. Apoi incerc „sa-l trag de limba“ in legatura cu programul lui zilnic. „Pai ma trezesc la 5.30 ca asa trebuie. La 6 e micul dejun. Imi string patul. Pe la 7.30 se face apelul. Apoi avem activitati“, imi spune tinarul dupa care dispare rapid cu tot cu oglinda. Intru in sala de club. O sala mare plina de picturi, banci, scaune, carti si instrumente muzicale. Trei detinuti stergeau praful si aranjau carti. Pina vor veni detinutii actori, caci urma o repetitie pentru o piesa de teatru, puscariasii aflati in sala se lauda cu realizarile lor. Lucrarile de „rezistenta“ sint piesele de sah. Confectionate din piine si apoi colorate si lacuite, sint ceva inedit. „Aici ajung doar cei cu talent“, imi spune mindru detinutul. In jurul orei 9.00 sint adusi 19 barbati care stau in aceeasi celula. „V-am adus ca sa mai vorbim, sa imi spuneti ce probleme mai aveti“, ii informeaza educatorul. „Ne persecuta «militienii»“, „Nu mai suport sa se fumeze in camera“, „Se fac prea multe rapoarte“, se inghesuie acestia sa-si spuna „durerile“ de peste zi.
„Inteligente emotionale“ pentru seful de camera
„Doamna, aici tigara e la baza“, imi atrage atentia un detinut, urcind usor tonul vocii. „In puscarie tigara e banul. De necazuri fumam, doamna“, mai spune dupa ce se prezinta ca sef de celula. Li se spune ca este mizerie in celula lor, prin comparatie cu cea a „vietasilor“. „Pai la vietasi aia e casa lor, trebuie sa faca curat, in schimb noi mai iesim de aici. Aici se da pe jos ca e fraierul care face curat“, vine rapid raspunsul. Dintre cei prezenti doar unul este imbracat cu pantaloni jeans si doar patru „privilegiati“ au pantofi sport. Printre ei se afla si un „necautat“. Adica unul care nu este vizitat niciodata si nici nu primeste pachete. „A vindut un laptop in gara la Iasi cu 4 milioane si acum sta aici. Obtinea tigari pentru ca spala hainele baietilor. Acum nu mai are nimeni incredere in el. Baga hainele doar in apa, le scotea si le punea la uscat“, este „caracterizat“ tinarul de colegii sai. Inainte de a se intoarce in camera de detentie, unii dintre ei cer niste carti. Doar doi isi aleg carti, iar seful de celula isi doreste „Inteligente emotionale“, carte care nu se afla in biblioteca.
Premiera „teatrala“: trei femei detinute au devenit „actrite“
Imediat sala este ocupata de „actori“. Au de repetat „Titanic Vals“, de Tudor Musatescu. Este pentru prima data cind joaca si detinute femei. „E posibil sa ma liberez pina jucam piesa, dar nu conteaza, chiar daca imi dau drumul, eu vin. Doar nu am muncit atita ca sa lipsesc la premiera“, spune hotarit un detinut. „Actorii“ isi stiu rolurile la perfectie. Doar unul dintre ei se poticneste si asta pentru ca e prima data cind vine la repetitie. „Colegii“ insa nu se supara si il ajuta sa invete rolul. „De obicei, aici isi descopera aptitudinile. Daca ar fi afara, nu ar picta, nu ar cinta sau nu ar juca o piesa de teatru“, a mentionat un cadru al Penitenciarului, „furat“ putin de replicile lui Musatescu.
Preturi de puscarie: plic cu timbru -10 tigari, adidasii – 2 cartuse de tigari

Este 10,30. Urmeaza sala de club a minorilor. Aici acestia asculta muzica, citesc, joaca tenis de masa sau au diferite activitati. Cind am ajuns, ei trebuiau sa dea un concurs de cultura generala cu tema „Descopera lumea“. Toti cei 36 de minori erau prezenti in sala. Ei vor da testul in doua serii. Au avut de studiat citeva din operele lui Ion Creanga si Mihail Sadoveanu. Acum trebuie sa arate ce au invatat. Ei trebuie sa raspunda la unele intrebari tip grila, sa dea exemple de povesti scrise de Ion Creanga, sa descrie o intimplare din „La cirese“ si sa scrie personajele din „Baltagul“, de Mihail Sadoveanu. Unii dintre ei au o responsabilitate in plus. Trebuie sa ii ajute pe colegii de camera care nu stiu sa scrie. Ei le citesc intrebarile si le scriu raspunsurile. Totul se desfasoara ca la scoala. Chiar sint si unii care incearca sa copieze. Recompensa va fi pe masura. Primii 10 care vor avea cel mai mare punctaj vor forma o echipa ce va disputa un meci de fotbal cu o alta echipa formata de detinuti tineri. La sfirsitul testului, schimb citeva cuvinte cu „Titisor“ si „Petrisor“, doi adolescenti de 17 ani, condamnati pentru viol. Sint la curent cu „preturile“ din puscarie: „Un plic cu timbru costa 10 tigari bune sau un pachet de fumat. Adidasii, 2-3 cartuse de tigari bune, o conserva costa trei pachete de fumat, adica „Plugarul“, iar un sapun, un pachet de tigari bune“.
„Dati-mi o pastila, ceva“
S-a facut ora 12. Inainte de a merge la infirmeria inchisorii, trec pe linga curtea interioara, imprejmuita de garduri inalte din sirma. In acest perimetru se plimba detinutii. Se invirteau in cerc si mai schimbau citeva vorbe. Pentru citeva momente, citiva dintre ei s-au oprit sa vada cine este noua „figura“, adica eu. Ne indreptam spre corpul nou, unde se afla cabinetul stomatologic. Deoarece am fost „preluata“ de un medic stomatolog, la vedere halatului alb, zeci de detinuti se apropie de grilaj. „Domnul doctor, ma doare o masea. Nu mai pot de durere. Dati-mi o pastila, ceva“, striga unul dintre ei. Incep si altii sa strige. Rabdator, medicul Daniel Dobrea ii asculta si le promite ca ii va trata pe toti, dar sa se programeze. Urcam spre cabinet. La usa, deja il astepta un alt pacient. Un barbat de vreo 50 de ani, tatuat si imbracat cu o vesta si pantaloni. Se tinea cu mina de falca si spunea ca nu mai poate de durere. In citeva minute a ramas fara masea. A dat din picioare doar cind i-a fost facuta anestezia. „Pentru mine nu conteaza daca sint tilhari, proxeneti sau criminali. Pentru mine sint doar pacienti. De zece ani lucrez in sistemul Penitenciar“, a declarat medicul Daniel Dobrea.
„In Penitenciar gasesti toate bolile posibile“
Intre timp, pe hol, bucatarii, tot detinuti, serveau prinzul. De la o usa la alta tiriiau dupa ei bidoane imense cu mincare. Detinutii scoteau castroanele, unul cite unul, prin mica vizeta a celulei, iar bucatarii le puneau mincarea cu un polonic. Meniul era compus din ciorba si fasole cu carne, iar pentru regim piure cu carne. Traversind holul, ma indrept spre cabinetul de consultatii al medicului internist. Il gasesc pe Constantin Oatu stind la o masa. Este singur deoarece detinutii maninca. Caci in rest, el impreuna cu ceilalti sase medici sint asaltati de zeci de detinuti mai mult sau mai putin bolnavi. „In Penitenciar gasesti toate bolile posibile. Sunt boli cardio-vasculare, parodontoze, scabie, cancer, diabet, afectiuni digestive. Iar tu trebuie sa ii aduci si sa ii mentii pe linia de plutire“, declara medicul. Insa majoritatea detinutilor sufera de ipohondrie, mai precizeaza el. „Am venit sa imi dati pastile“, spun adesea detinutii fara nici o alta introducere.
Exista o camera nuptiala, dar nu este folosita
Urmatoarea oprire a fost la „vizite“. Aici, citiva agenti supravegheaza intilnirea dintre detinuti si familiile lor. Un geam imens ii desparte pe agenti de detinuti si rudele acestora. Infractorii sint despartiti de familiile lor de o jumatate de zid si trebuie sa stea pe scaun si sa nu se atinga. „Pe copii ii mai lasam sa treaca. Lor de obicei li se spune ca tata e la armata si sustinem si noi aceasta versiune ca sa nu se sperie“, a precizat un agent. De asemenea, exista o camera speciala de vizite pentru detinutii de la Sectia de Maxima Siguranta si pentru cei de la fara paza. Ultimii sint privilegiati deoarece au voie sa stea la o masa cu familia lor. Programul de vizite dureaza intre 30 de minute si o ora. Exista si o camera nuptiala dar, in lipsa unei legislatii clare, nu este folosita. „Pe noi nu ne cunosc numai detinutii, ci si familiile lor. Nici nu mai spun de cite ori am fost amenintati eu si colegii mei. Mi-au amenintat chiar si familia. Lucrind de atitia ani aici, ajung sa ne cunoasca. Noi sintem ultimii oameni cu care se razboiesc. Deja s-au razboit cu politisti, avocati, judecatori, iar cadrele din Penitenciar sint ultimii oameni pe care isi varsa nervii“, a remarcat un agent. Ma intorc „la racoare“.
„Sper sa-mi dea trei zile liber ca incepe fetita mea scoala“
Pe la 17.30 ma indrept spre Sectia I, unde se afla detinutele femei. Cind intru in curtea interioara, o parte dintre detinute, imbracate „civil“, curatau mormane de pastai. Mi s-a deschis usa unei celule in care isi ispasesc pedeapsa 30 de femei. Paturile suprapuse sint dispuse cite trei, astfel incit cea care doarme in patul de sus ajunge aproape in tavan. Initial nici una dintre ele nu a dorit sa vorbeasca. Pe un pat, doua detinute mincau dintr-un castron, altele erau intinse pe paturi. Dupa citeva minute, nu le mai puteam opri din vorbit. Fiecare dorea sa isi spuna oful atit timp cit nu le fotografiam. Au fost condamnate pentru tilharie, complicitate la tilharie, trafic de droguri, proxenetism, trafic de persoane etc. „Nu este important ce facem noi toata ziua. Noi ne gindim cum sa iesim cit mai repede de aici. Asteptam sa treaca timpul si sa plecam acasa. Nu ne trebuie nimic, nici mincare, nici curatenie, ci vrem doar sa ne revedem familiile si sa fim puse in libertate. Am gresit, asta ne-a fost soarta, platim pentru ea si gata“, mi-a spus resemnata o detinuta. Inainte de a pleca, mai ascult povestea unei femei care imi spune ca sotul ei a murit in inchisoare. „A murit la Rahova de ciroza. Nu i-au dat drumul ca sa moara acasa. Cind am sa ies eu de aici, peste trei luni, am sa vad ce s-a intimplat. Acum sper sa imi dea drumul vreo 3 zile in septembrie, pentru ca incepe fetita mea scoala si poate pot sa fiu linga ea“, spune suspinind Maria.
I-a scos ochii victimei ca sa nu-i ramina imaginea pe retina. Acum coase toata ziua goblenuri

Ora 17,00. Am fost anuntata ca un „sadic“ a fost de acord sa povesteasca ce face zi de zi. „De la 5 la 6 dimineata ascult muzica populara. La 6 maninc. Azi am mincat un ou si am baut o cana cu lapte, pentru ca eu tin regim. La 7.30 e apelul. Apoi cos goblenuri pina la ora 13. La 13 maninc. Apoi cos pina pe la 4 dupa-amiaza. Apoi fac diverse lucruri. Azi, de exemplu, mi-am cusut niste papuci pentru ca nu mai aveam cu ce sa ma incalt. Apoi la 19 maninc. Fac curatenie. Urmeaza apelul de seara. Apoi ma mai uit la televizor si dupa aceea dorm. Eu nu prea ies la plimbare pentru ca pierd de la cusut. Cit se plimba ei o ora jumatate, eu cos sase ate“, povesteste Ionel Zanfirache, de 33 de ani. Nimic nu lasa sa se vada ca un barbat care planteaza brazi sau coase toata ziua, la „Cina cea de taina“, de exemplu, a fost in stare sa omoare cu singe rece. „Un barbat avea datorii la fratele meu. Am fost la el si l-am ucis. Nu a fost ceva premeditat. Inainte de a-l ucide, i-am scos ochii, iar victima ne prindea de miini. Fratele meu este condamnat pe viata. Si eu am fost, dar in cele din urma am obtinut doar 28 de ani de inchisoare“, si-a marturisit barbatul fapta cu acelasi ton molcom si blind, de parca ar fi vorbit despre goblenurile sale. „I-a scos ochii pentru ca ii era frica sa nu-i fi ramas imaginea pe retina victimei“, completeaza „tabloul“ crimei directorul puscariei, Marius Vulpe. In camera lui Zanfirache sint flori peste tot, un televizor, jucarii de plus si poze cu unul dintre copiii unui detinut.
Telenovela „bate“ detentia
Merg spre o alta celula in care gasesc 4 detinute si o pisica. Nina, rasfatata camerei, toarce pe un pat. Camera e plina de desene deoarece una dintre detinute este studenta in anul III la Arte Plastice. Femeile se uitau la serialul lor preferat, „Misterele din Sankt Petersbourg“. Deoarece tocmai incepuse telenovela, nici una nu a avut chef de alte „povesti“. Deasupra camerelor femeilor se afla capela. Se auzea slujba, asa ca am urcat. Smeriti, aproximativ 50 de detinuti se rugau si ascultau slujba preotului Pavel Antoce. Dupa incheierea slujbei, preotul imi explica cum incearca sa ii aduca pe detinuti pe „calea cea buna“. „In Penitenciarul Iasi se desfasoara un program „Hristos e in mijlocul nostru“. Prin rotatie, slujim in cite o camera de detentie. De asemenea, detinutii au acces la carti si filme religioase, calendare si iconite“, ma informeaza preotul.
Varza cu carne la bidon
Inainte de a se servi masa de seara de la ora 19.00, mergem si pe la bucatarie. Cladirea in care se gateste masa detinutilor se afla intre corpul vechi si corpul nou. Totul la Penitenciar „functioneaza“ cu ajutorul detinutilor si mincarea este gatita tot de ei. Cind am intrat in bucatarie, trei barbati faceau curat. Spalau cu furtunurile de apa marmitele in care se gateste si toata bucataria. In bidoane deja pregatisera pentru detinuti masa de seara: varza cu carne. Pe o tabla din bucatarie erau trecute in ordine orele si felurile de mincare care au fost servite peste zi detinutilor. In fiecare zi, din mincarea gatita se preiau probe care sint pastrate intr-un frigider timp de 48 de ore. „In caz de o toxiinfectie alimentara, sa stim de la ce aliment a pornit totul“, imi explica agentul care se ocupa de bunul mers al bucatariei. Aici totul este in ordine. In citeva camere sint dispuse rafturi in care este pusa piinea sau alimente perisabile.
„Nu ati plecat? Aveti curaj“

E deja ora 19,00. Din nou are loc schimbul de tura. Toate cadrele se schimba in afara de „mascati“. Toti detinutii sint in camerele lor. Li s-a servit deja masa, iar acum majoritatea se uita la televizor. La ora 19.30 are loc apelul. S-a verificat din nou daca toti detinutii sint in camerele lor. La ora 20.00, seful de tura poate pleca linistit acasa. Nici azi nu lipseste nici un infractor. Pe la ora 20.30, impreuna cu seful de tura, mergem in perimetru extern. Adica se verifica daca toate santinelele de la punctele de paza sint la locul lor si daca a avut loc vreun incident. Trecem pe la fiecare punct, iar „paznicii“ iau pozitia de drepti, se prezinta si ne informeaza ca este „liniste“. Detinutii se lipisera de gratiile de la geamuri si incepusera sa strige si sa fluiere. Grabesc pasul si ma fac nevazuta. Pe la ora 22.00, merg impreuna cu acelasi sef de tura sa verificam daca este totul in regula pe Sectii. Prima verificata e Sectia 1, cea in care se afla cele 61 de detinute. In celule, intinse pe pat, femeile se uita la televizor. „Nu ati plecat?“, ma intreaba studenta la Arte Plastice. Ii spun ca sint decisa sa stau pina miine dimineata. „Aveti curaj“, vine raspunsul tinerei.
„Deschide domnule usa! Ce, nu am mai vazut o femeie?“

Mergem spre urmatoarea sectie. Pentru ca detinutii sa nu fluiere, seful de sectie da telefon inainte agentilor. Le spune sa inchida cinci minute usile camerelor de detentie si sa lase doar vizeta deschisa. O pisica pare mai grabita decit noi si urca alergind scarile. La Sectia a II-a totul este in ordine. Detinutii se uita mirati prin vizete si bombane ca este prea cald si sint nevoiti sa stea cu usa inchisa. Unii devin chiar nervosi. „Deschide, domnule, usa. Ce, nu am mai vazut o femeie?“, spune revoltat un barbat. Periplul meu prin inchisoare s-a oprit aici. M-am intors la postul de control si l-am lasat pe agentul care ma insotea sa isi termine turul. Stingerea s-a dat, ca in fiecare seara, la ora 22.30, dar pentru ca este vineri detinutii au „program de prize“ pina la ora 24,00. Astfel, acestia isi petrec timpul uitindu-se la televizor.
La 22.30 s-a dat „stingerea“ si pentru mine. Am fost „cazata“ intr-un minihotel pentru cadre. Aici dorm de obicei angajatii care vin din alte penitenciare.
„Fereasca Dumnezeu sa ajungi aici!“

Desteptarea mi s-a dat la 6,30. M-am reintors in puscarie. O parte dintre detinuti se trezisera si puneau la usile celulelor gunoiul adunat in ziua precedenta. De asemenea, li se servea micul dejun. Primeau ceai, margarina si marmelada. Doar minorii se dadeau mai greu jos din pat. La strigatul agentului, au luat pozitia de drepti. Insa dupa ce s-a inchis usa, au mai tras un pui de somn. Ziua isi urmeaza cursul. La 7.30, din nou apelul. Odata cu apelul expira si cele 24 de ore petrecute de mine in Penitenciarul Iasi. Il las pe seful de tura sa astepte „numaratoarea detinutilor“. „Colegii mei se streseaza. Eu nu. Daca m-as consuma pentru orice, as avea parul alb“, spune un agent facind haz de necaz. Ma indrept spre iesire, imi iau telefonul de la agentul de la poarta. Fara a arunca o privire inapoi, ma indrept spre statia de maxi-taxi. Singurele cuvinte care imi vin in minte sint cele ale unei batrine venite sa-si vada fiul aflat la puscarie: „Fereasca Dumnezeu sa ajungi aici!“