Afacerea Moldocip

vineri, 01 septembrie 2000, 23:00
3 MIN
 Afacerea Moldocip

Pe data de 6 iunie anul curent, societatea de constructii-montaj Moldocip SA din Moinesti parasea statutul de firma de stat si trecea, cu oarece discretie, in rindul societatilor integral privatizate. Cumparatorul, o firma proaspat infiintata in Moinesti, si-a adjudecat-o in urma unei licitatii la pretul de numai 66 de milioane de lei. O simpla investigatie asupra firmei cistigatoare avea sa ne releve citeva amanunte interesante: actionarii principali nu sint deloc straini nici de conducerea de pina atunci a societatii Moldocip, dar nici de institutia care a vindut-o, si anume FPS-ul. O afacere care sugereaza ca modul in care s-au facut sau se mai fac privatizarile la Bacau este o istorie care abia de acum urmeaza sa fie scrisa.
La licitatia din 6 iunie, care era a treia tentativa de privatizare a societatii, s-au prezentat patru ofertanti: persoanele fizice Eugen Hofman si Constantin Bojescu si firmele Conimpuls Bacau si Reno-Exim Moinesti. Pretul cerut initial de FPS, de 666 de milioane de lei, nu a fost oferit de nimeni in licitatiile precedente, astfel ca pe 6 iunie s-a plecat de la 133 de milioane de lei, pret pe care, iarasi, nu l-a oferit nimeni. Pina la urma, cind s-a ajuns 66 de milioane de lei, pretul a fost acceptat de necunoscuta Reno-Exim SA. Necunoscuta firma, dar nu la fel de necunoscuti actionarii.
Potrivit datelor inregistrate la Registrul Comertului, societatea Reno Exim s-a infiintat in acest an, are cinci actionari, dar numai doi cu adevarat reprezentativi. Mircea Rusu, cu 60 la suta din actiuni, este chiar directorul societatii Moldocip. Silvia Avram este al doilea actionar semnificativ, cu 30 la suta din actiuni, si la momentul licitatiei abia trecuse de virsta majoratului. Silvia Avram este nimeni alta decit fiica directorului adjunct de la FPS Bacau, Dan Avram. Cu alte cuvinte, directorul societatii puse in vinzare si fiica celui implicat in vinzare prin calitatea sa oficiala au reusit sa cumpere Moldocip Moinesti la pretul cu care cumperi o garsoniera.
Nici participantii la licitatie nu sint chiar necunoscuti. Constantin Bojescu a devenit, in ultimii ani, o vedeta a licitatiilor organizate de FPS, obisnuind sa liciteze ca persoana fizica. Iar de firma Consimpuls nici nu mai e cazul sa dam detalii. Tinind seama de calitatea lui Dan Avram de vicepresedinte al PNL, interesant este faptul ca nu este prima data cind, la licitatiile FPS Bacau, interesele liberale se intilnesc cu cele ale firmei Conimpuls. La privatizarea Onedil, lucrurile s-au petrecut intrucitva asemanator: firma PAS SA, a liberalilor Budeanu si Chelmus, a acceptat un pret, iar Conimplulsul a lasat-o sa cistige. De altminteri, de mai mult timp se contureaza ideea ca adevaratele licitatii in privatizarile efectuate de FPS Bacau au avut loc, in culise, inainte de datele anuntate de FPS, iar cele publice de multe ori s-au dovedit simple spectacole de teatru.
Intrebat daca poate fi facuta vreo legatura intre calitatea sa de director adjunct al FPS si pretul cu care firma fiicei sale a cistigat licitatia pentru Moldocip, Dan Avram a dat un raspuns dezarmant de simplu: nu. "Ce, noi nu avem voie, e ceva ilegal aici? A fost o licitatie publica, au venit patru ofertanti, nu e nimic ilegal – ne-a declarat domnia sa. In plus, societatea Moldocip are datorii de 20 de miliarde de lei". Se pune atunci intrebarea daca nu cumva datoriile n-ar fi fost deliberat acumulate, tocmai pentru a usura obtinerea unui pret mic la privatizare, tinind cont de faptul ca directorul societatii, Mircea Rusu, este si el cumparator. "Domnul Rusu este director dupa ce din Moldocip s-a desprins societatea ITAU, in martie anul acesta, iar datoriile s-au acumulat pe vremea fostului director" – a fost raspunsul lui Dan Avram. In fine, intrebat asupra unor informatii sosite la redactie, potrivit carora a facut personal parte din comisia de licitatie, in calitate de secretar, Dan Avram a raspuns categoric negativ si pentru alte detalii ne-a trimis la seful sau, Constantin Draganuta. Ramine insa o dilema: daca implicarea lui Dan Avram in privatizarea Moldocip-ului este si legala, si morala – dupa cum sustine – de ce nu si-a trecut nevirstnica fiica printre actionarii de la Reno Exim si nu si-a asumat el insusi aceasta calitate. (L.A.)

Comentarii