Batrini cit veacul – declarati cetateni de onoare

Implinirea unor virste care bat suta de ani este, pentru cei mai multi dintre noi, motiv de exclamatii admirative. Pentru invatatorul Ispirache Florea si notarul Gheorghe Adam, din Glavanesti, nu a fost insa, decit prilejul de a primi, la finele saptaminii trecute, titlurile de cetateni de onoare ai comunei bacauane.
Chinuit de o siciitoare durere de stomac care, uneori, se muta la prostata, invatatorul Florea Ispirache nu-si tradeaza, totusi, cei 93 de ani pe care i-a implinit pe 13 august. De altfel, timp de aproape doua ore, acesta si-a depanat povestea stind in picioare pe prispa casei sale din Muncelu – Glavanesti. A inceput, intimplator sau nu, cu episodul in care, prin august 1941, avea sa vada moartea cu ochii, dupa ce a trecut peste el un tanc rusesc, care, in prealabil, l-a facut "bucati". "Mi-a intrat o schija in git", spune batrinul Florea. A ajuns intr-un spital de campanie din Harkov si, de aici, prin bunavointa unui ofiter neamt, in Romania, la Spitalul Brancovenesc din Bucuresti. "Pierzindu-mi urma, cei din unitate au crezut c-am murit. M-au decorat cu Crucea Romaniei cu panglica cu Virtutea Militara si i-au transmis sotiei ca am cazut la datorie. In acelasi timp, am scris un bilet in care ii spuneam Margaretei (sotia sa, n.r.) sa vina sa ma ia din spital. Nestiind ce sa creada, i-a intrebat pe invatatorii mai batrini din sat daca scrisul din bilet era al meu si, primind un raspuns afirmativ, a venit si m-a luat acasa", a continuat fostul sublocotenent Florea Ispirache.
Primul sau an la catedra l-a consumat in 1928, in satul basarabean Chitai din judetul Ismail. "Am fost numit, din primul an, director. Conduceam sase invatatoare, toate rusoaice. La Chitai erau patru natii: nemti, rusi, bulgari si romanii, ultimii fiind cei mai saraci, dar si cei mai puturosi. Acolo am vrut, pentru prima data in viata mea, sa ma insor, dar nu m-a lasat mama. Spunea ca, decit sa ma insor cu o rusoaica, mai bine ramin holtei", si-a amintit fostul dascal. Dupa un an, a fost mutat la scoala din Belciuneasa – Stanisesti, dupa care au urmat alte sapte-opt scoli, in total 42 de ani de invatamint din care a iesit cu titlul de "invatator superior".
In 1947, a poposit la Muncelu ministrul finantelor de atunci, venit doar pentru a bea vin de la inginerul Lupu, un unchi de-al Margaretei. "Slobod la gura, acesta i-a balacarit pe comunisti de fata cu ministrul, care, pe loc, a scos din buzunar o gramada de bani si i-a spus sa plece din tara. Acesta a preferat insa, sa ramina si sa moara in satul lui", ne-a destanuit mos Florea Ispirache. Dupa 93 de ani de viata, acesta s-a ales cu o decoratie militara, noua operatii, o bucata de schija ramasa intr-un muschi al inimii si un titlu de cetatean de onoare al comunei Glavanesti. Ultima distinctie i-a fost acordata la sfirsitul saptaminii trecute pentru "contributia deosebita pe care a avut-o, de-a lungul vietii, la dezvoltarea vietii spirituale a comunei", dupa cum ne-a declarat primarul Costica Balan. Acum, nonagenarul dascal nu-si mai doreste decit sa moara linistit.
"Nu m-am imbatat niciodata"
Cu ai sai 100 de ani batuti pe muchie, Gheorghe Adam este, cu siguranta, cel mai batrin cetatean de onoare al unei comune din judet. O distinctie pe care Consiliul Local din Glavanesti i-a acordat-o pentru serviciile aduse comunitatii timp de un secol. "Nu m-am imbatat niciodata si m-am simtit foarte bine. Pe ce parte ma culc, pe aia ma scol", ne-a dezvaluit mos Adam secretul longevitatii sale. "Si, acum, multa cafea", a adugat sotia lui, Emilia.
Liberal de cind se stie, secretar si notar al comunei Glavanesti vreme de 40 de ani, Gheorghe Adam a scapat, desi a prins ambele razboaie mondiale, de front, dar nu si de prigoana comunista. "Cu toate ca aveam numai vreo sapte-opt hectare de pamint, comunistii ne-au considerat chiaburi. De aici, a inceput totul. In ’59, comunistii au dat ordin sa se «curete» biblioteca comunala, insa am decis sa aducem cartile acasa si le-am depozitat in pod. Citiva ani mai tirziu, Securitatea a auzit ca avem cartile acasa si si-a trimis specialistii sa verifice. Gheorghe era deja in padure, iar eu, de frica, am dat foc cartilor. Nu stiu cum a ramas prin pod o coperta pe care scria taman «Terorism si comunism», motiv pentru care m-au arestat", povesteste Emilia Adam. Din lipsa de probe, a fost eliberata dupa numai o zi, insa acesta a fost doar inceputul lungului sir de hartuiri orchestrate de securisti, dintre care batrinul Adam si-a amintit doar de colectivizare si eliminarea din scoala a unei fiice. Acum, acesta nu-si doreste decit sanatate. "Au scazut puterile, s-au micsorat si pretentiile", a incheiat omul care, pe parcursul unui secol, a trebuit sa faca fata, imediat dupa razboi, doar unui tifos exantematic. (Eduard CUCU)