Producatorii de bere vor, la rindul lor, scaderea accizelor

miercuri, 04 octombrie 2000, 23:00
1 MIN
 Producatorii de bere vor, la rindul lor, scaderea accizelor

Dupa ce saptamina trecuta Guvernul a aprobat solicitarea ministrului finantelor, Decebal Traian Remes, de a reduce experimental pe o perioada de sase luni accizele la alcoolul pur la jumatate, producatorii de bere solicita, la rindul lor, sa beneficieze si ei de aceasta facilitate. Berarii spun ca, in cazul in care accizele la alcool vor scadea de la 160 de euro pe hectolitru, la 80 de euro, injumatatirea accizelor sa se aplice si in cazul berii. Producatorii de bere sustin ca in cazul in care nu vor beneficia de reducerea accizelor producatorii de alcool vor avea un avantaj concurential si, ca urmare, productia de bere si consumul acestei bauturi vor scadea. In plus, in urma scaderii discriminatorii a accizelor numai la alcool, va creste ponderea consumatorilor de bauturi tari, evolutie opusa celei inregistrate in tarile central si vest-europene.
"Din punctul nostru de vedere, berea nici nu ar trebui accizata – considera directorul societatii Bere Lichior Margineni, George Gavrilescu – deoarece este mai mult un aliment si nu o bautura alcoolica. Sigur ca statul cistiga mai mult din accizele de la bere si nu din cele de la alcool, insa consideram ca daca accizele la alcool vor fi injumatatite, aceasta masura va trebui sa fie adoptata si pentru bere".
Conform unor statistici recente, consumul de bere din Romania a crescut de la 39,2 litri de bere pe cap de locuitor in 1995, la 45 de litri, anul trecut. (R. BIBIRE)

Comentarii