In sfirsit, zonele rurale pot beneficia de banii Uniunii Europene

luni, 30 octombrie 2000, 00:00
2 MIN
 In sfirsit, zonele rurale pot beneficia de banii Uniunii Europene

Cu o intirziere de un an, a inceput in sfirsit aplicarea SPP, actiunea de pregatire a mult-comentatului SAPARD, programul prin care Uniunea Europeana va acorda anual Romaniei un imprumut de circa 150 milioane de euro pentru dezvoltarea zonelor rurale. SPP trebuia aplicat in 1999, UE punind la dispozitie 3,1 milioane de euro in acest sens. Dar, incurcate cum sint caile actualei guvernari, abia acum se trage tare, pe ultima suta de metri, fiindca daca nici in 2000 nu se facea nimic, cele 3,1 milioane erau pierdute definitiv.
Vestea buna pentru noi este ca Braila a primit titulatura de centru regional, Directia Agricola urmind a se ocupa de coordonarea aplicarii SAPARD atit in judetul nostru cit si in Galati, Vrancea, Buzau, Tulcea si Constanta. Coordonarea se va rezuma la centralizarea datelor si transmiterea lor la Bucuresti, la Agentia Nationala pentru Dezvoltare Regionala si Ministerul Agriculturii si Alimentatiei.
Menirea SPP este finantarea unor proiecte destinate exclusiv zonelor rurale. Astfel, un intreprinzator care doreste extinderea afacerii sale poate primi 50% din valoarea investitiei. Conditia esentiala pentru obtinerea acestui imprumut nerambursabil consta in existenta unui studiu de fezabilitate si a unui proiect prin care sa se demonstreze oportunitatea afacerii. De asemenea, intreprinzatorul trebuie sa faca dovada faptului ca poate acoperi din fonduri proprii jumatate din valoarea investitiei. Cealalta jumatate este acoperita prin SPP. Banii veniti de la UE reprezinta 30% din investitia totala iar bugetul de stat contribuie cu 20%.
Braila a trimis in noiembrie ’99 nu mai putin de 15 proiecte, la nivel central trebuind sa se faca o selectie prin care sa se decida, in maxim o luna, cine sint investitorii din tara ce vor beneficia de ajutor prin SPP. A urmat insa o lunga perioada de tacere, programul SPP parind a fi abandonat definitiv. Gheata s-a spart abia saptamina trecuta, cind la MAA au fost convocati reprezentanti ai tuturor Directiilor Agricole, pentru a fi instruiti in demararea cit mai rapida a actiunii. Mai sint citeva saptamini si termenul limita pentru folosirea banilor pusi la dispozitie de UE expira.
Reprezentantii Directiei Generale pentru Agricultura si Industrie Alimentara Braila s-au intors de la minister cu doua vesti bune – cea cu primirea titulaturii de centru regional si inca una referitoare la faptul ca avem in judet un proiect aprobat de comisia nationala. Firma "Solana Trading" SRL va beneficia de ajutor pentru infiintarea unei fabrici de conserve de legume si fructe pe raza comunei Movila Miresii. Investitia totala va fi de 160.000 de euro. Dupa cum ne-a spus inspectorul de specialitate Georgeta Cioclov, din cadrul DGAIA, pina pe 2 noiembrie patronul "Solanei Trading" trebuie sa faca dovada detinerii a 80.000 euro, adica 50% din valoarea afacerii. Din regiunea noastra au mai fost selectionate doua proiecte din judetul Buzau si doua din judetul Galati.
Deocamdata, nu se stie nimic sigur despre programul SAPARD, nici daca va fi demarat incepind din 2001, nici daca procedura de accesare a creditelor nerambursabile ramine aceeasi ca si in cazul SPP. (Florentin COMAN)

Comentarii