O femeie a nascut in Primaria din Gropeni

miercuri, 16 ianuarie 2002, 00:00
4 MIN
 O femeie a nascut in Primaria din Gropeni

O femeie de 28 ani a nascut in sediul Primariei din Gropeni. Cind au luat-o durerile nasterii, Nicoleta Dragomir a batut la usa dispensarului, unde nu a gasit pe nimeni sa o ajute, a incercat sa dea telefon la Salvare, dar nu era nimeni la Posta, si a ajuns la Primarie, unde a si nascut. Cel de-al patrulea copil al tinerei mame a venit pe lume singur, sub privirile ingrozite ale celor care asistau neputinciosi. Cind a venit Salvarea, chemata de primarul din sat, mama si pruncul erau epuizati, inca legati prin cordonul ombilical.
Transportata la Maternitate de o ambulanta a Serviciului Judetean de Ambulanta (SAJ), atit Nicoleta, cit si fiul ei sint acum sanatosi, in afara oricarui pericol.
Un caz de-a dreptul incredibil ne-a fost relatat de Iorga Lazar, primarul comunei Gropeni, care, dupa cum sustine, din cind in cind este obligat sa o faca si pe moasa comunala. Asa s-a intimplat si vineri dupa-amiaza, cind, aflata in durerile nasterii, Nicoleta Dragomir, 28 ani, a nascut in Primarie, unde ajunsese in incercarea de a gasi un telefon pentru a chema Salvarea. "Femeia, care era la a patra nastere, a nascut in camera oficiala a Primariei, in frig si in conditii cu totul necorespunzatoare, in timp ce, in comuna, avem un dispensar foarte bine dotat. Vineri, pe 11 ianuarie, pe la patru fara un sfert dupa-amiaza, Nicoleta a venit la Primarie, mi-a spus ca a intrat in travaliu si am sunat imediat Salvarea. Nu gasise pe nimeni la dispensar, desi, in sat, avem doi medici de familie si cinci asistente. Atit medicii, Viorel Lipan si Maria Cosas, cit si asistentele au un program de la 8.00 la 16.00, afisat in geam, dar vin la 8.00 si pleaca la 13.00, lasind comuna fara asistenta medicala dupa aceste ore", ne-a declarat primarul Iorga Lazar. Dupa opinia sursei citate, incidentul petrecut vineri nu este o premiera la Gropeni. "Am avut situatii in care au murit oameni in fata dispensarului sau nasteri in fata dispensarului, fara sa intervina cadrele medicale, pentru ca nu erau in dispensar. Am discutat cu medicii despre asigurarea asistentei medicale, dar acestia motiveaza ca nu sint platiti suplimentar", sustine primarul din Gropeni.
"Nu am gasit pe nimeni la dispensar"
Despre imprejurarile in care l-a nascut pe cel de-al patrulea copil, un baietel de 3.100 grame, Nicoleta ne-a spus ca totul s-a derulat foarte rapid.
"M-au luat durerile pe la prinz si, cum sotul meu nu era acasa, nici nu aveam cu cine sa le las pe cele trei fetite pe care le am. Am anuntat o cumnata sa aiba grija de copii si am mers la dispensar, sa anunt Salvarea. Nu am gasit pe nimeni la dispensar si nici la Posta. Toti erau plecati. Am plecat apoi la Primarie, pentru ca acolo am gasit deschis si am rugat sa sune Salvarea. Femeia de serviciu a deschis o camera, m-am asezat pe un pat, dar le era frica si celor din Primarie sa nu se intimple ceva. La nastere nu m-a ajutat nimeni: am nascut singura, sub privirile cumnatei mele, care nici ea nu mai stia ce sa-mi faca. Cind a venit Salvarea, copilul era pe pat, linga mine. I-au taiat ombilicul, l-au infasat in lucrusoarele pe care le luasem cu mine si am fost transportata la Maternitate", ne-a spus Nicoleta Dragomir, cu ochii umezi de emotia amintirilor retraite.
Asistata de medicii si cadrele sanitare din Maternitate, femeia se simte acum bine si abia asteapta sa ajunga acasa, impreuna cu baietelul nascut in Primarie. Se gindeste totusi ca, daca ar fi avut la indemina o cartela telefonica, ar fi sunat Salvarea de la telefonul public din sat.
Alta modalitate de a apela Salvarea nu exista. Posta are un program care nu tine cont de faptul ca unii copii se mai nasc si la sfirsit de saptamina sau noaptea. Cit despre asistenta medicala din sat, femeia nu are prea multe de spus. A trecut pe la medicul de familie sa o inregistreze cind era insarcinata in luna a opta, dar, in rest, nu prea a avut probleme de sanatate.
"Asa a vrut ea, sa nasca acasa"
Incercind ieri sa luam legatura cu medicii din Gropeni, l-am contactat telefonic pe dr. Viorel Lipan, chiar medicul de familie al femeii.
Precizind ca programul la dispensar este, zilnic, intre orele 8.00-16.00, dr. Lipan ne-a spus: "Nasterea a fost in Primarie, la ora 16.00. E la a patra nastere si a fost luata in evidenta in luna a opta. Trebuia sa vina sa o vedem, pentru ca a avut dureri de dimineata, daca a nascut la ora aceea, pentru ca un travaliu dureaza opt ore, dar asa a vrut ea, sa nasca acasa. Sint femei care vor sa nasca la domiciliu", ne-a spus dr. Viorel Lipan.
Cit despre asigurarea asistentei medicale dupa orele de program ale medicilor, dr. Lipan ne-a spus ca, la Gropeni, doua dintre asistente sint localnice, deci pot fi solicitate la nevoie. Mai mult decit atit, potrivit informatiilor sale, anul trecut nu s-a inregistrat nici un caz de nastere sau moarte in fata dispensarului.
Indiferent de opinia partilor sus-mentionate, o femeie a fost la un pas de disperare, in pragul nasterii. In plin travaliu, ea a fost nevoita sa bata din usa in usa, de la dispensar la Posta, pentru a gasi un telefon. Cum singura usa deschisa era la Primarie, a nascut in camera de oaspeti. (Tudorita TARNITA)

Comentarii