Repetentie la Primarie

miercuri, 08 august 2001, 23:00
2 MIN
 Repetentie la Primarie

A doua etapa de instruire a primarilor si secretarilor de primarii, din judetul si municipiul Braila, s-a desfasurat, ieri, sub atenta supraveghere a Prefecturii. Aceasta actiune s-a finalizat cu o examinare pe tematica legislatiei care reglementeaza activitatea institutiilor descentralizate: Casa Judeteana de Pensii, Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca, Inspectoratul Teritorial de Stat pentru Handicapati, Directia de Munca si Solidaritate Sociala si Inspectoratul Teritorial de Munca.
La examen, au participat 39 de secretari comunali, 3 secretari orasenesti si un secretar municipal. Acesti functionari publici au avut de rezolvat, in cadrul examenului, un test tip grila, care a cuprins 40 de intrebari. Notarea s-a facut pe scara de la unu la zece, patru raspunsuri corecte insumind un punct. Desi, in cadrul ambelor etape de instruire, secretarii au beneficiat de prezentari si lamuriri din partea directorilor institutiilor descentralizate, punctajul obtinut de acestia s-a incadrat la capitolul repetentie. "Scolarii" au obtinut note cuprinse intre 3,75, reprezentind 15 raspunsuri corecte, si 9,75, reprezentind 39 raspunsuri corecte. Cel mai bine pregatit s-a dovedit a fi secretarul general al Primariei municipiului Braila, Iorga Stoian, care, daca nu ar fi gresit raspunsul la o intrebare, ar fi luat 10.
Desi reprezentantii Prefecturii au promis, initial, ca rezultatele vor fi publice, acestia s-au razgindit. Presa a fost informata doar la modul general, in sensul ca nu s-a facut publica lista nominala cu notele obtinute de cursanti. Atitudinea Prefecturii pare de neinteles, tinind cont de faptul ca rezultatele obtinute nu afecteaza in nici un fel pozitia ocupata de secretari. Acestia nu au de ce sa se teama ca isi vor pierde slujbele, intrucit au fost atestati pe post in urma unui concurs sustinut dupa alegerile locale.
Ar fi foarte interesant de aflat citi din cei 43 de examinati au obtinut "cinciul de trecere". Ca rezultatele nu vor mai fi facute publice are o singura explicatie: nu s-a vrut ca cetateanul contribuabil sa afle ca plateste din buzunarul propriu o armata de functionari incompetenti. Ca Prefecturii ii plezneste obrazul de rusine pentru mediocritatea unor angajati ai primariilor este probat, cu virf si indesat, prin faptul ca s-a mindrit doar cu Iorga Stoian, elevul fruntas la disciplina legislatie. (Dragos VASILE)

Comentarii