Sanatatea populatiei este pusa la zid de furnizorii de medicamente

sâmbătă, 20 martie 1999, 00:00
3 MIN
 Sanatatea populatiei este pusa la zid de furnizorii de medicamente

Pina la stabilizarea monedei nationale, distribuitorii de medicamente au sistat livrarile catre farmacii. Devalorizarea galopanta a leului si-a pus amprenta in ultimele zile nu numai pe situatia economica a tarii, ci si pe starea de sanatate a populatiei.
Avind in vedere ca adaosul de importator permis de Ministerul Sanatatii este de 20 la suta, iar devalorizarea leului a fost mult mai mare, distribuitorii de medicamente si-au inchis portile pina la recalcularea preturilor avizate de M.S. In aceste conditii, farmaciile se descurca in momentul de fata cum pot, eliberind bolnavilor medicamentele pe care le mai au in stoc, la preturile vechi.
Dupa cum am aflat de la farmacistul Ion Bobaru, de la Farmacia "Faltis", preturile medicamentelor existente in farmacii nu pot fi reactualizate, desi devalorizarea leului ii afecteaza in mod direct pe farmacisti.
In schimb, furnizorii de medicamente au posibilitatea legala de scumpire a produselor, fapt ce a condus la sistarea livrarilor de medicamente.
Pentru farmacisti, si o singura zi de neaprovizionare conteaza, intrucit sint luati cu asalt de catre oamenii bolnavi care-si solicita retetele strict necesare si sint nevoiti sa inlouiasca tratamentul cu medicamentele romanesti, existente in farmacii.
In acest timp, importatorii de medicamente asteapta recalcularea noilor tarife, care se va face atunci cind, timp de trei zile, leul va inregistra o domolire a caderii libere. Pina atunci, farmacistii sint nevoiti sa se descurce dupa cum pot si sa se ingrijeasca de starea de sanatate a populatiei in raport cu stocul de medicamente pe care il au.
"Noi nu am inchis farmaciile si nici furnizorii nu trebuia sa inchida depozitele de medicamente. Desi vineri era zi de comenzi, reprezentantii unui depozit din Galati ne-au spus ca nu ne mai livreaza nimic", am aflat ieri de la Profira Constantinoiu, farmacist la "Iris".
In aceeasi situatie se afla toate farmaciile brailene. De la farmacia "Hepites" ni s-a confirmat ca in aceasta saptamina nu s-au primit decit medicamente romanesti si ca, pentru onorarea solicitarilor, farmacistii se bazeaza tot pe stocurile existente. In plus, cei mai multi dintre farmacisti sint de parere ca in aceste conditii furnizorii de medicamente exercita presiuni asupra lor pentru achitarea facturilor vechi.
Singurii care au insa de suferit si asupra carora se rasfring consecintele devalorizarii leului sint oamenii bolnavi, care nu-si mai pot permite in aceste conditii nici macar mentinerea pe linia de plutire a unei stari de sanatate subrezita inainte de vreme.
Ieri, in farmaciile brailene zeci de persoane crispate de durere si fara nici o lumina de speranta in priviri alergau dupa medicamente. De la caz la caz, farmacistii le ofereau medicamentele existente sau incercau sa le explice inexplicabilul. Cea mai mare parte a celor suferinzi si care in aceste zile isi cauta in zadar medicamentele prin farmacii apreciaza ca politica furnizorilor, de sistare a livrarilor de produse, este de fapt o politica de distrugere a sanatatii populatiei.
In opinia celor bolnavi, indiferent de starea de jigarire a leului, sanatatea oamenilor trebuia apreciata mai presus decit orice. "Daca scumpirea preturilor la piine, lapte, ulei, zahar, carne si toate celelalte produse o suportam prin faptul ca nu le mai cumparam, sau le luam in cantitati reduse, dupa banii pe care ii avem, nu ne putem lipsi de medicamentele care ne sint absolut necesare. De la o zi la alta este din rau in mai rau si totul se rasfringe asupra sanatatii noastre. Dar cine se mai gindeste azi la oameni, cind cei de la putere se gindesc doar la ei?", ne-a spus plina de amaraciune o pensionara. (Tudorita TARNITA)

Comentarii