De luni, tramvaiele de pe traseul 6 revin la normal

sâmbătă, 06 noiembrie 2010, 00:08
1 MIN
 De luni, tramvaiele de pe traseul 6 revin la normal

Traseul 6 de tramvai revine la normal. Reprezentantii regiei de transport au specificat ca vagoanele vor intoarce din nou in Tirgu Cucu. Masura intra in vigoare de luni, 8 noiembrie.

Din cauza lucrarilor de modernizare a sinei de tramvai din rond, traseul 6 fusese prelungit pina in Tatarasi Nord.

"S-au finalizat lucrarile si ca atare rondul poate fi folosit. Tramvaiele de pe traseul 6 revin la itinerariul initial: Rond Dacia – Gara – Billa – Tirgu Cucu", a declarat Adrian Mihai, purtatorul de cuvint al RATP.

Acesta a specificat ca abonamentele pentru traseul 6, "eliberate anterior modificarii itinerariului ramin valabile pina la expirare pentru a se circula pina in Tatarasi Nord".

 

Comentarii