Remes s-a tamponat, la Adjud, cu masina lui Radu Vasile

vineri, 12 mai 2000, 23:00
2 MIN
 Remes s-a tamponat, la Adjud, cu masina lui Radu Vasile

Ieri, la orele prinzului, ministrul de Finante, Decebal Traian Remes, aflat in turneu electoral prin Moldova, a fost implicat intr-un accident rutier in Adjud. Autoturismul in care demnitarul era pasager, un Opel Vectra apartinind lui Cristian Boureanu, liderul national al organizatiei de tineret a PNL, s-a ciocnit cu Dacia lui Radu Vasile. Potrivit informatiilor furnizate de Politia Rutiera Vrancea, vina accidentului o poarta soferul Daciei, care nu s-a asigurat atunci cind a incercat sa vireze la stinga.
Accidentul s-a petrecut la ora 11.15, pe strada Republicii din localitate. Autoturismul marca Opel, cu numarul de inmatriclare B-02-WDJ, condus de Cristian Boureanu, din Bucuresti, in care se afla ministrul Remes, era pe punctul de a intra in depasirea unei Dacii 1310, condusa de Iulian Matei, de 26 de ani, din Maicanesti.
Va cere Remes bani vrinceanului?
Tinarul sofer nici macar nu banuia ca imprejurarile il vor pune fata in fata cu Remes. Parca predestinat, Iulian Matei conducea masina unui anume Radu Vasile, cetatean din Maicanesti, care poarta, intimplator, acelasi nume cu fostul prim ministru. Politia sustine ca soferul Daciei, desi a semnalizat schimbarea directiei de mers spre stinga, nu s-a asigurat. In acel moment, Opelul l-a izbit in partea stinga. Accidentul, de altfel, unul banal, nu s-a lasat cu victime iar cele doua masini au suferit avarii minore.
Presat de timp, Remes a asteptat ca pe ghimpi sosirea politistilor, pentru intocmirea procesului-verbal. El a demarat apoi in tromba catre Bacau, unde urma sa aiba citeva intilniri cu electoratul PNL. Ramine de vazut daca isi va arata marinimia, tot electorala, de a refuza cheltuielile de reparatii pe care acum i le datoreaza soferul din Maicanesti.
Sosele cu ghinion pentru demnitari
Soselele din Vrancea au purtat, in ultimii ani, destule ghinioane demnitarilor de la Bucuresti. Anul trecut, alti doi oameni politici au platit acest tribut. Viorel Catarama a fost implicat, la Tisita, intr-un accident, cind autoturismul sau s-a ciocnit cu un camion. In celalalt caz, senatorul ApR de Iasi, Mugurel Vintila, aflat la volanul autoturismului sotiei sale, nu a putut prezenta politistilor carnetul de conducere dupa ce, tot anul trecut el, a fost protagonistul unui accident la Garoafa. Luat la bani marunti, senatorul a scos din buzunar un permis de motoreta obtinut cu ani in urma in Grecia. Abia in ultima zi a termenului de ancheta, Vintila a prezentat procurorilor vrinceni permisul necesar conducerii autoturismului. (Staicutu ILIE)

Comentarii