Rom???nia, trezita de cutremurul din Vrancea

duminică, 15 mai 2005, 23:00
3 MIN
 Rom???nia, trezita de cutremurul din Vrancea

Romania a fost trezita simbata dimineata de un cutremur cu o intensitate de 5,2 grade pe scara Richter, urmat de o replica de 4,4 grade, care a zguduit Vrancea dupa citeva ore. Seismul, cu epicentrul in comuna Vrincioaia, s-a produs la ora 4.53, la o adincime de 148 de kilometri, si a durat nu mai putin de 20 de secunde. Seismul a fost urmat de o replica de 4,4 grade pe scara Richter. Daca primul seism s-a simtit destul de puternic si la Bucuresti, vrincenii au simtit pe propria piele si replica seismului, care s-a produs la ora 9.36. Desi in prima faza, seismologii au anuntat ca intensitatea primului cutremur a fost de 5,8 grade, ulterior s-a revenit si s-a stabilit o magnitudine de 5,2 grade pe scara Richter. Potrivit masuratorilor, intensitatea cutremurului in zona epicentrala a fost de 6 grade pe scara Mercali, iar la Bucuresti de 5 grade pe scara Mercali. „Seismul se incadreaza in activitatea sesimica normala a zonei Vrancea. S-a simtit pe o mare distanta, pe o raza de 300 de kilometri, cea mai indepartata zona fiind sudul judetului Arges. A fost vorba de un cutremur de magnitudine mijlocie, care nu a produs pagube materiale”, a declarat inginerul Adrian Grigore, de la Institutul National de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pamintului. Cutremurul de simbata s-a simtit si in Bulgaria si Grecia, dupa cum au anuntat ieri seismologii romani.
Seismul a fost presimtit de aparate
Desi s-a produs dis de dimineata, cutremurul de simbata a fost simtit de majoritatea oamenilor, cei mai multi fiind treziti din somn de puternica zguduitura produsa in adincul muntilor Vrancei. Locatarii din mai multe blocuri cu opt etaje din Focsani au iesit din casele lor, de teama ca miscarea tectonica ar putea afecta structura de rezistenta a cladirilor. „Numai cine nu a apucat un cutremur la etajul 8 nu stie ce inseamna o asemenea zguduitura. Mi-au cazut toate vasele din bucatarie. Nu-i treaba buna cu aceste curemure dese! Sper sa nu ne inghita pamintul”, spunea o gospodina de pe bulevadrul Unirii, in dimineata cutremurului. Potrivit specialistilor de la Observatorul Seismologic „Dr. Cornelius Radu” din Vrincioaia, seismul a fost „presimtit” de Sistemul de Avertizare Seismica ?n Timp Real de la Plostina, destinat obiectivelor industriale si instalatiilor de interes national cu risc major la cutremure, dar acesta nu se activeaza decit la seismele mai mari de 7 grade pe scara Richter. Sistemul permite ca ?n maximum 0,9 – 1,2 secunde (din cele 20-28 secunde pina la sosirea undelor seismice distrugatoare) sa se poata lua citeva masuri preventive destinate salvarii de vieti.
Cutremure mici si dese
O alta miscare tectonica de 4,3 grade pe scara Richter, cu epicentrul tot in Vrancea, s-a produs in urma cu doar o saptamina, la o adincime de 135 de kilometri, dar cutremurul nu a fost resimtit pina in sudul tarii. Vrincenii se tem insa ca aceste tremuraturi ale pamintului sa nu anunte un seism devastator, mai devreme de 2007, anul in care a fost prognozat un seism major de catre seismologii Institutului National de Cercetare si Dezvoltare pentru Fizica Pamintului. Seismul de 5,2 grade de simbata este cel mai puternic produs in acest an si al doilea ca intensitate din ultimii 14 ani. La sfirsitul anului trecut, pe 27 octombrie, Romania a fost zguduita de un cutremur de 6 grade pe scara Richter. Din fericire, seismele de simbata nu au produs pierderi de vieti omenesti sau pagube materiale si nici avarii la retelele de gaze sau electricitate. In ciuda deselor cutremure produse in Vrancea, seismologii spun ca probabilitatea producerii un seism devastator, de peste sapte grade pe scara Richter, este putin probabila pina in anul 2007. (Dan CHIRIAC)

Comentarii