Se anunta capacitate cu razboi

luni, 19 ianuarie 2004, 00:00
5 MIN
 Se anunta capacitate cu razboi

In ideea prelungirii invatamintului obligatoriu la zece ani, ministrul Educatiei, Alexandru Athanasiu, a lansat, acum citeva zile, ipoteza eliminarii testelor nationale. Fostul examen de capacitate ar putea sa dispara definitiv chiar incepind din anul scolar 2004 – 2005, ceea ce i-a pus pe jar si pe profesorii si elevii din Vrancea. Astfel, trecerea de la clasa a VIII-a la clasa a IX-a ar urma sa se faca numai in baza mediilor obtinute in timpul gimnaziului. Opinia cadrelor didactice din judet nu este insa in favoarea eliminarii examenelor, acestia considerind ca acest sistem de admitere ar fi in primul rind in dezavantajul elevilor buni si, in consecinta, a scolilor bine cotate. Chiar si cu introducerea criteriilor unice de evaluare, testate experimental si in judetul nostru, subiectivismul in notare nu ar putea fi eliminat intrutotul.
Eliminarea testelor nationale la limba romana, matematica si istorie sau geografie si admiterea doar pe baza mediilor din clasele V-VIII este argumentata de minister de introducerea standardelor unice de evaluare a elevilor. Ceea ce ar insemna ca toti profesorii, indiferent de experienta pe care o detin la catedra sau de scolile la care predau, sa aiba aceleasi criterii in notare. Dupa parerea oficialilor din invatamint, acest lucru ar elimina subiectivismul la clasa. Teoretic, elevii ar fi evaluati unitar si ar avea aceeasi sansa in invatamintul liceal. In consecinta, un 10 obtinut de un elev al Colegiului National „Unirea” ar avea aceeasi valoare cu unul obtinut la „Cuza”, Economic, sau de ce nu, la Vidra sau Slobozia Bradului.
Cadrele didactice vrincene sustin insa ca nici macar prin noul sistem de evaluare nu va putea fi eliminat subiectivismul. Unii se tem ca elevii de la scolile slabe vor incepe o adevarata „vinatoare” de note, ceea ce ar pune oarecum in umbra exigenta profesorilor de la scolile de elita. De aceea, singura metoda echitabila de selectie este considerat examenul de admitere.
„De ce sa intre la liceu pe «usa din dos»?”
Profesorii care predau la liceele renumite din oras nu sint de acord cu ipoteza lansata de ministrul Athanasiu. Ei considera ca scolile care se respecta trebuie sa aiba libertatea sa-si selecteze elevii printr-un examen de admitere, cu subiecte redactate si corectate de profesorii liceului. „Trebuie sa se dea examen de admitere ca modul de accedere catre liceu sa fie echitabil. Sint scoli generale care n-au cum sa acopere necesarul de elevi de clasa a IX-a, iar acestia trebuie sa vina intr-un liceu. Si de ce sa nu intre printr-un examen, si nu pe usa din dos, ca sa spun asa?”, a afirmat profesorul de matematica Dan Popoiu, de la Colegiul National „Unirea”.
Multi alti profesori sint pentru reintroducerea examenului de admitere, dar al unuia competent, care sa reflecte cunostintele exacte ale elevului. „Stiu ca se incearca introducerea unor standarde de evaluare unice si, daca acestea se respecta, nota in sine ar fi aceeasi si va reprezenta cunostintele reale ale elevilor. Sint multi profesori care doresc reintroducerea examenului la liceu, dar este necesara obiectivitate si aici, pentru ca au fost si situatii mai subiective la unele examene. Eu sint pentru reintroducerea unui examen competent”, ne-a spus si profesorul Constantin Grigore.
„Trebuie sa se mai umble la posibilitatile de transfer!”
Oficialii din invatamintul vrincean considera ca prin „diluarea” examenelor de admitere se vor elimina anumite cheltuieli. „Avind in vedere ca admiterea in clasa a IX-a nu mai este ca pina acum, se doreste sa se poata dilua acest examen. Si in acest an ne asteptam la un grad mai mic de dificultate la testele nationale. Se vor diminua si unele cheltuieli. Profesorii sint capabili, notele si testarile vor fi efectuate cu profesori proprii, fara centre de evaluare, corectare centralizata si altele”, ne-a spus inspectorul coordonator Paraschiv Macrineanu, purtatorul de cuvint al Inspectoratului Scolar Vrancea.
Inspectorul este insa de acord ca subiectivismul nu va putea fi eliminat. De aceea, pentru ca noul sistem de admitere sa fie functionabil, ar trebui schimbate si alte metodologii, cum ar fi aceea legata de transferul elevilor de la o scoala la alta. „Parerea mea personala este ca, daca insa se ajunge la un asemenea pas, va trebui sa se mai umble la posibilitatile de transfer de la o scoala la alta, chiar si de la scolile de arte si meserii, nu numai sa se treaca la diluarea testelor nationale. Un elev, care se dovedeste valoros, ar trebui sa se poata transfera chiar din primul semestru. La ora actuala, conditiile sint rigide, se face uz de admiterea computerizata, iar transferul este conditionat de domiciliul parintilor, de conditiile de boala… Lucrurile ar trebui sa se poata regla din mers. Poate ca elevul respectiv nu a ajuns unde trebuie. Daca a luat note nemeritate si nu poate sa tina pasul la un liceu bun, sa poata fi trimis acolo unde ii este locul. Ideea este sa nu-i mai supunem pe elevi la atitea examinari, dar sa se faca totusi o selectie si sa se poata regla dupa trei luni”, ne-a mai spus profesorul Paraschiv Macrineanu.
Inspectorii scolari asteapta ca problema eliminarii examenelor de admitere in prima treapta de liceu, adica clasele a IX-a si a X-a, sa fie dezbatuta la nivel national. Pina atunci insa, ei recunosc ca subiectivismul profesorilor la clasa nu va putea fi eliminat dintr-o data, chiar si cu introducerea noilor criterii unice de evaluare. „Aceste criterii vin in sprijinul testelor nationale, fiind mai riguroase. Mediile din gimnaziu vor fi mai realiste, pentru ca se va aplica aceeasi unitate de masura. Dar niciodata subiectivismul nu poate fi eliminat total, poate doar moderat”, a concluzionat purtatorul de cuvintal ISJ. (Camelia STANILA)
Ministrului Athanasiu nu-i pasa ca elevii sint folositi pe post de cobai
„Ei trebuie sa invete zi de zi. De regulamente ne ocupam noi”, a raspuns arogant ministrul, intrebat cind vor afla elevii despre modul de admitere in
Ministrul Educatiei, Alexandru Athanasiu, aflat simbata intr-o vizita la Iasi, a anuntat ca din anul scolar 2004-2005 Ministerul intentioneaza sa elimine testele nationale de la sfirsitul clasei a VIII-a. „Nu se vor mai da teste nationale din 2005. La admiterea in liceu vor conta numai mediile din gimnaziu”, a spus simbata, la intilnirea cu inspectorii generali din Moldova, ministrul Educatiei. Intentia ministerului pare a fi una categorica si argumentata de introducerea din toamna a standardelor nationale de evaluare la clasa a VIII-a. „Vom face in asa fel incit sa conteze mai mult, la anul, mediile din clasa a VIII-a”, s-a rezumat sa spuna ministrul, fara a da o solutie clara. Intrebat cind vor afla elevii, si asa bulversati de schimbarile ministerului, despre cum se va da admiterea in liceu, ministrul a raspuns zimbind. „Ei, saracii, nu stiu ce-i asteapta, nu? Ei trebuie sa invete oricum zi de zi; de regulamente ne ocupam noi. Cel tirziu in toamna vom definitiva si aceste metodologii”. (M.R.)

Comentarii