Ucigas din dragoste

sâmbătă, 05 februarie 2005, 00:00
4 MIN
 Ucigas din dragoste

O femeie din comuna Gugesti, mama a cinci copii, a fost omorita cu singe rece in plina strada ieri dimineata de un bolnav psihic, care s-a spinzurat dupa comiterea faptei. Petrica Painc, in virsta de 50 de ani, o curta de multa vreme pe Tudorica Abur, in virsta de 44 de ani. Femeia, care era divortata, nu a acceptat sa-si lege viata de un barbat care in tinerete comisese o crima. Ieri dimineata, Petrica s-a hotarit sa se razbune si a injunghiat-o mortal pe femeia iubita chiar in fata magazinului din sat. Criminalul a injunghiat-o si pe prietena femeii, care a sarit in apararea ei. Dupa comiterea faptei, criminalul a plecat acasa, s-a schimbat de haine, a mincat, dupa care s-a spinzurat intr-o camara. Cercetarile politiei au fost ingreunate de viscolul puternic, masina politiei ajungind la Gugesti cu greu, insotita de o freza pusa la dispozitie de drumari.
Ieri dimineata, inconstienta si gelozia unui bolnav psihic au curmat viata unei mame cu cinci copii si i-a pus in mare dificulatate pe politistii care au reusit cu greu sa ajunga la fata locului din cauza nametilor. Inca din toamna, Petrica Painc, in virsta de 50 de ani, ii facea curte consatencei sale Tudorica Abur, care era divortata. Femeia nu i-a dat atentie nici o clipa barbatului, neacceptind sa traiasca cu un bolnav psihic care a fost condamnat pentru omor. „Barbatul a incercat sa intretina relatii cu ea, propunindu-i sa convietuiasca impreuna. Femeia nu a cedat insistentelor, desi criminalul i-a spus ca o viseaza noaptea si ca nu poate trai fara ea. A preferat sa ramina singura cu copiii”, ne-a spus procurorul Gigi Struna, cel care se ocupa de caz. Petrica Painc a urmarit-o ieri dimineata pe Tudorica si, cind aceasta a iesit dintr-un magazin din Oreavu, impreuna cu o vecina, s-a napustit asupra ei. „Petrica a asteptat-o pe victima la intersectia drumului principal din Oreavu cu ulita pe care locuia femeia si a atacat-o cu un cutit. A lovit-o in spate si apoi in lupta dintre ei, i-a infipt cutitul in zona abdominala si in cap. Victima era insotita de o vecina, care a fost si ea atacata, dar care a scapat cu rani usoare”, adauga procurorul Gigi Struna.
Dupa ce a omorit-o, s-a spinzurat
Desi la fata locului s-au adunat mai multi vecini, nimeni nu i-a putut salva viata Tudoricai Abur. Nici medicii de la ambulanta nu au putut face altceva decit sa constate decesul femeii. „Am ajuns printre primii acolo, dar femeia era deja moarta. Vecina ei striga sa-l prindem pe criminal, dar acesta fugise”, ne-a spus unul dintre martorii crimei. Imediat dupa ce a omorit-o pe femeia iubita, Petrica Painc s-a refugiat acasa si a inceput sa aiba mustrari de constiinta. „S-a intors acasa, s-a schimbat de lucrurile pline de singe, dupa care a mincat. Apoi, s-a dus in camara unde s-a spinzurat”, ne-a spus Vasile Vatra, primarul din Gugesti. Desi nu a fost gasit cutitul folosit la crima, anchetatorii cred ca acesta a fost aruncat intr-o fintina. „Nu s-a gasit cutitul, dar s-au identificat urme proaspete de pasi, care se indreptau spre fintina din curte. Din acest motiv, credem ca autorul l-a aruncat in fintina. Pe pardesiul criminalului s-au identificat urme brun rosiatice, ce pareau a fi de singe. Expertiza va stabili care este natura acestora si cui apartin”, mai spune procurorul care se ocupa de caz. Martorii oculari au anuntat imediat politia, dar interventia oamenilor legii a fost ingreunata de viscol. Echipa operativa s-a interesat de starea drumului pina la Oreavu si a pornit la drum cu gindul sa nu-l scape din sat pe criminal. Planul criminalistilor a fost dat peste cap de starea drumului dintre E 85 si comuna Gugesti, care era blocat din cauza dunelor de zapada. Ulterior, anchetatorii au ajuns la Gugesti pe o ruta ocolitoare, dar in fata masinii lor drumarii au facut pirtie.
Criminal innascut
Satenii spun ca Tudorica Abur era mama a cinci copii si era divortata de citiva ani. „Trei dintre fii ei sint inca la scoala, iar ceilalti doi sint angajati. Era o femeie serioasa, muncitoare, care si-a vazut intotdeauna de treburile ei. Nu a suparat pe nimeni cu nimic, niciodata”, ne-a mai spus primarul Vasile Vatra. In schimb, Petrica Painc era cunoscut ca un criminal innascut, care a mai omorit o tinara, care ii refuzase iubirea. „Prin anii ’80, Petrica a omorit o fata, pe peronul Garii din Rimnicu Sarat. Femeia nu acceptase sa mai continue legatura cu el. A fost condamnat la 20 de ani de inchisoare, din care a executat 17”, mai spune Vasile Vatra. Petrica Painc nu a fost casatorit niciodata si locuia singur in casa parinteasca. Cele doua cadavre au fost transportate ieri la Serviciul de Medicina Legala de carul mortuar. Reprezentantii firmei Opera, care are contract cu Spitalul Judetean pentru transportul cadavrelor, au tinut sa mentioneze ca de aceasta data au ajuns in timp util la fata locului, chiar daca drumul era inzapezit. Aceasta dupa ce, in urma cu o zi, au intirziat doua ore la preluarea unui mort din Gara Focsani. (Madalina IRIMIA, Dan CHIRIAC)

Comentarii