AGA cu scintei la Seredille

sâmbătă, 02 martie 2002, 00:00
2 MIN
 AGA cu scintei la Seredille

Adunarea Generala a Actionarilor (AGA) de la Seredille, care a avut loc ieri, s-a desfasurat timp de sase ore, intr-o atmosfera tensionata, liderii de sindicat si directorul general al societatii, Dan Chiritescu, nescapind ocazia de a se duela verbal. Reamintim ca, pe ordinea de zi a Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor a figurat aprobarea programului de restructurare a activitatii Seredille, precum si a Bugetului de Venituri si Cheltuieli (BVC) pe anul 2002 al societatii. Reprezentantul Autoritatii pentru Privatizarea si Administrarea Participatiunilor Statului (APAPS) in AGA, Daniel Lepadatu, a aprobat BVC al societatii pe anul 2002, in care se prevede alocarea sumei de 2,5 miliarde lei pentru a fi utilizata pentru plata salariilor compensatorii celor 100 de salariati ai Seredille care-si vor pierde locurile de munca incepind cu data de 4 martie. Sedinta Adunarii Generale a Actionarilor, care a inceput in jurul orelor 10, s-a prelungit pina la orele 16.00, deoarece liderii de sindicat si conducerea Seredille au cazut foarte greu la pace in privinta modului in care vor fi "recompensati" material salariatii care vor fi disponibilizati. Propunerea directorului general al Seredille, Dan Chiritescu, de acordare a unui numar de sase salarii medii nete fiecarei persoane disponibilizate, a fost respinsa de liderii de sindicat. In urma unor tratative indelungate, reprezentantii celor doua tabere au ajuns, in sfirsit, la o intelegere. Salariatii care isi vor pierde locurile de munca, incepind cu data de 4 martie, vor primi, de la 15 aprilie, un numar de salarii compensatorii, care a fost stabilit in functie de vechimea in munca a persoanei disponibilizate. Astfel, cei care au o vechime in munca de peste 10 ani, vor primi 7 salarii individuale tarifare (in care nu sint incluse sporul de vechime sau alte sporuri), in timp ce persoanele care au o vechime in munca de pina la 10 ani, vor primi 4 salarii individuale tarifare. Juristul Federatiei Sindicale a Siderurgistilor (FSS), Gheorghe Tiber, ne-a declarat ca in perioada in care vor primi platile compensatorii, salariatii vor fi trecuti in concediu fara plata, iar ulterior in somaj. Pentru gasirea fondurilor necesare pentru acordarea compensatiilor banesti, directorul general al Seredile, Dan Chiritescu, s-a angajat sa faca o serie de demersuri pentru a urgenta recuperarea sumelor datorate societatii de catre ISPAT SIDEX. (Magda CONDOS)

Comentarii