Saraci lipiti pamintului, basarabenii schimba pe mere ceea ce iau pe pere

Aproape ca nu exista piata in Galati in care sa nu intilnim si citiva basarabeni. Am ajuns sa ii recunoastem dupa marfa pe care si-o etaleaza pe taraba: covrigei, sapunuri si detergenti cu etichete rusesti, brelocuri, garnituri de robinet, "banane" pentru televizor, umbrele, baterii si alte asemenea nimicuri. Pentru ca in ultimii ani numarul lor a crescut, autoritatile locale au infiintat si o piata in care moldovenii de peste Prut sa-si poata vinde produsele. In piata din Micro 17, cunoscuta sub denumirea de "piata basarabenilor" sau "la rusnaci", cele mai multe dintre tarabe sint ocupate de fratii de peste Prut. Pe ninsoare, ploaie, zapuseala sau frig de crapa pietrele, negustorii cu accent slav stau pe baricade pentru a stringe un ban, majoritatea acestora fiind femei.
"N-am ce face; daca stau acasa, murim cu totii de foame"
Daca stai sa asculti povestea fiecareia si sa afli cum de a ajuns sa plece de acasa cu doua traiste burdusite cu produse "de doi lei", poti scrie un roman. Ecaterina Rus are 41 de ani si vine in Galati de prin 1997. A prins vremuri bune, cind marfa ei se vindea ca piinea calda si se intorcea acasa cu buzunarele doldora. Acum, spune ea, s-a cam imputit treaba si trebuie sa faca pe dracu-n patru pentru o vinzare de vreo suta si ceva de mii de lei pe zi. Este casatorita, are doi copii si un barbat cam trintor. "La noi, in Basarabia, femeile nu sint intretinute de soti. Eu am muncit ca tehnician la stat, iar dupa ce intreprinderea s-a inchis, a trebuit sa ma apuc de ceva. Aproape toti astia din piata au luat cite 100 de dolari de la camatari dupa ce au ramas fara serviciu si s-au apucat de comert. Din banii pe care ii cistig, la fiecare luna trebuie sa ii dau camatarului 120 de dolari inapoi si sa-mi ramina si mie ceva ca sa-mi hranesc familia. Barbatu-meu munceste la vaci dar ma cheleste de putinii bani pe care ii fac, pentru ca ii trebuie de bautura. A ajuns ca un copil dintr-aia care fura din portmoneul mamei. N-am ce face; daca stau acasa, murim cu totii de foame", spune Ecaterina.
In Piata din Micro 17, basarabenii au ajuns sa se stie intre ei de parca ar fi rude. Toti calatoresc zi de zi cu aceleasi autobuze care arata de parca ar fi facut razboiul si dorm impreuna vara pe tarabe. "Acum inca este bine, dar vara zacem pe tarabe ca niste cadavre la morga, imbroboditi cu presuri ca sa nu ne manince tintarii si inveliti cu saci de iuta, ca seara se mai lasa racoare", povesteste Ecaterina. Ea mai spune ca nu ii este rusine de ceea ce face atit timp cit are are colegi de taraba care au urmat o facultate si, pina nu demult, aveau locuri de munca onorabile.
Seful sectiei de Neurochirurgie la spitalul din Cahul vinde bomboane la Galati
Ana Tiucau a ajuns, la 47 de ani, dupa ce a facut cinci ani de Medicina, sa vinda bomboane si macrou afumat. A fost seful sectiei de Neurochirurgie la spitalul din Cahul, iar acum, pentru ca nu si-a mai vazut leafa din martie anul trecut, "face Galatiul" de patru ori pe luna pentru un milion si ceva de lei. Spune ca nu ramine cu cine stie ce bani in mina, pentru ca trebuie sa plateasca la camatari si sa acopere "gaurile" facute de cei care ii mai fura cafea de pe taraba. "E dureros pentru mine ca, dupa ce am muncit atitia ani ca doctor, sa ajung la taraba, dar nu am de ales. Am trei copii, iar sotul mi-a murit acum citiva ani. Stau cite o saptamina aici, dorm in gazda, pe dusumea, si platesc 15.000 de lei pe noapte. Asta mi-a fost soarta si trebuie sa lupt pina la capat, pentru ca in Moldova totul a murit: nu ai ce munci si, chiar daca muncesti, o faci pe degeaba", spune Ana. O buna bucata de vreme, ea a fost colega de taraba cu un procuror care venea sa vinda pasta de dinti, brelocuri, bretele si halva. Momentan, magistratul din Moldova si-a intrerupt "serviciul" pentru ca s-a imbolnavit. Dar nu-i nimic, spune Ana, va reveni.
Unui preot comerciant "ii este rusine ca il afla lumea"
In sectorul rezervat vinzatorilor de cartofi sta si preotul din Vulcanesti, raionul Cahul. Omul devine reticent atunci cind aude ca sintem "de la ziar" si ne spune ca, de fapt, el a venit tocmai la Galati ca sa cumpere cartofi. Mai tirziu, insa, Ecaterina Tas, ne spune ca acesta cumpara cartofi la 2500 de lei kilogramul si ii revinde in Basarabia, la angrosisti, cu 2 800. "Trebuie sa se descurce si el, dar ii este rusine ca il afla lumea", spune Ecaterina.
Aceste drame pe care le traiesc moldovenii care vind zilnic in piata din Micro 17 sint aproape identice cu cele pe care le suporta si clientii lor, galatenii.
Daca insa problema impunerii de vize moldovenilor nu va mai ramine doar la stadiul de proiect si va deveni realitate, amarastenii din oras vor trebui sa tirguiasca in pietele mai scumpe, iar basarabenii spun ca se vor apuca sa-si stringa bani de cosciug, deoarece vor muri de foame.
Galatenii sint multumiti
Galatenii se declara multumiti de faptul ca aici gasesc marfa sub pretul pietei, ii compatimesc pe amaritii care fac zeci de drumuri pentru a stringe bani de mincare, dar refuza sa accepte ca nici ei nu o duc mult mai bine. "Eu m-am obisnuit sa-mi fac piata la basarabeni deoarece vind ieftin si mai cu seama pentru ca locuiesc aici, in cartier. Nu vin pentru ca sint sarac, ci pentru ca nu am chef sa arunc, sa zicem, 9000 de lei pe un kilogram de zahar cind pot sa-l cumpar cu numai 7.000 de lei. Am insa destui vecini pe care ii vad in piata, iar cind ii intreb ce vor sa cumpere spun ca au venit doar sa se uite pentru ca nu vor sa accepte ca au ajuns sa cumpere de la basarabeni. Lasa ca o sa-i vad eu insa atunci cind moldovenii nu o sa mai vina aici si vor cumpara din alta parte mult mai scump", ne-a spus Nicolae Iftodi, un somer care cumpara zilnic marfa ieftina de la basarabeni. (Iulian GROSU)