Un rrom din Iasi asteapta 15.000 de marci de la statul german

Fanica Hotin este un pensionar obisnuit, de 73 de ani: din pensia lui si a sotiei – ambele de 1,2 milioane lei – traiesc de la o zi la alta, incercind sa-si ajute si cei cinci copii care o duc la fel de greu. Insa, in doar citeva luni, Fanica ar putea primi 15.000 de marci, care l-ar ajuta sa scape de saracie. Marcile reprezinta despagubirea pe care Fanica Hotin ar trebui sa o primeasca de la statul german printr-un Program de despagubire a rromilor victime ale holocaustului. Fanica Hotin este unul dintre sutele de tigani ieseni deportati in Transnistria in 1942.
Calvarul lui Fanica Hotin si al familiei acestuia a inceput intr-o noapte de august, in 1942. "A venit politia si ne-a ridicat din pat. Pe mine, cei doi frati, parintii si bunicii mei. Stiam, de citeva zile, ca nemtii vor sa ridice si tiganii, dar unde sa ne ascundem?", povesteste Fanica Hotin. Acesta isi aminteste ca, in noaptea aceea de august, au fost "incarcate" patru vagoane de marfa cu tigani din Iasi si Tirgu-Frumos. "Am mers cu trenul vreo cinci zile, claie peste gramada, ca niste vite. Apa primeam foarte rar si foarte putina, iar mincare, deloc. Noroc ca luase tata de-acasa niste piine si ne dadea cite o felie pe zi", spune Fanica Hotin. Tiganii au fost coboriti din vagoane in Gara Grigoresti si au mers pe jos pina au ajuns la malul riului Bug, unde s-au stabilit pina in 1944. Citeva luni au dormit sub cerul liber. Cind a dat frigul, unii au fost mutati in case, altii in grajdurile de linga un sat. Barbatul isi aminteste ca aproape toti care au dormit in grajduri au murit de frig. Chiar daca familia lui Fanica statea intr-o casa cu doua camere impreuna cu alte sase familii si a scapat de frig, nu a fost insa ocolita de foamete si tifos. Citeva graunte de porumb pe zi, coapte pe o tabla – asta era mancarea. "Foarte multi au murit din cauza foametei si a tifosului. Cind murea un om, ieseau paduchii de pe el ca furnicile. Venea o caruta, cladeau mortii ca pe snopi si ii duceau la o groapa comuna. Cind nu au mai incaput in groapa, i-au ars", isi aminteste cu lacrimi in ochi Fanica Hotin. El spune ca, in ciuda a ceea ce se crede despre acele vremuri, unii nemti erau omenosi si nu ii bateau atunci cind munceau. "In 1944, cind nemtii fugeau de rusi, ne-au dat si noua drumu’ acasa", spune el, luminindu-i-se brusc fata. Fanica s-a intors doar cu parintii in Iasi. Restul rudelor ii murisera. Pieptanar, ca si tatal sau, si-a ridicat o casa in Frumoasa. Cind meseria sa nu a mai avut cautare, s-a angajat la "Tigarete" si apoi portar la Institutul "Cantacuzino" Iasi. S-a casatorit cu o romanca si a iesit la pensie dupa 30 de ani de serviciu. "Din pensia mea si a nevestii incerc sa traiesc si sa-mi ajut cei cinci copii. Nu pot cere prea mult de la Dumnezeu. Dupa ce am vazut moartea cu ochii, sint multumit ca pot sa mor acasa", spune Fanica. Acesta nu-si pune prea multe sperante in cele 15.000 de marci. "Daca voi primi banii, imi ajut copiii si vreau sa am de-o inmormintare frumoasa. Oricum, banii nu pot sterge suferinta prin care am trecut", a mai spus Fanica Hotin. Presedintele Partidei Rromilor Iasi, Adolf Sava, spune ca in situatia lui Fanica Hotin se mai afla inca 200 de rromi din judetul Iasi. Foarte putini dintre acestia au acte de la Arhivele Statului care dovedesc ca au fost deportati in Transnistria. (Simona RELEA)