Gropile lasate de ApaVital in asfalt vor ajunge in instanta

joi, 23 iunie 2011, 21:45
1 MIN
 Gropile lasate de ApaVital in asfalt vor ajunge in instanta

Municipalitatea intentioneaza sa deconteze la furnizorii de utilitati lucrari realizate de Citadin. Societatea Primariei a intervenit pe mai multe tronsoane ale strazii Moara de Vint.

Municipalitatea a comandat lucrarile, iar acum Citadin a prezentat facturile. "Am primit documentele cu ceea ce s-a lucrat in Moara de Vint. Acolo a fost nevoie de lucrari atit dupa interventii ale ApaVital, cit si ale E.ON Gaz. Am defalcat lucrarile pentru fiecare furnizor de utilitati. Vom trimite o somatie de plata in valoare de 11.000 lei catre ApaVital si o somatie de plata de 1.800 lei catre E.ON. Exista o hotarire a Consiliulului Local care ne permite acest lucru", a declarat Mihai Chirica, directorul tehnic si de investitii al Primariei.

Facturile nu au ajuns inca la furnizorii de utilitati. Sefii ApaVital nu par a fi dispusi sa achite lucrarile comandate de municipalitate. "Sa vedem intii despre ce este vorba. Pina acum nu am primit nimic. Cei de la Primarie ne pot amenda daca este cazul, dar noi nu avem contract cu Primaria ca sa le platim lucrari", a declarat Ion Toma, directorul ApaVital.

Reprezentantii Primariei sustin ca au fost nevoiti sa intervina in Moara de Vint din cauza ca lucrarile de asfaltare facute dupa interventiile furnizorilor au fost de proasta calitate. Strada Moara de Vint a fost modernizata prin programul "Marea Asfaltare". In cazul in care municipalitatea si furnizorii de utilitati nu ajung la o intelegere, ambele parti par a fi dispuse sa ajunga in instanta.

Comentarii