Afacerea "Castele in Spania"

duminică, 12 octombrie 1997, 23:00
5 MIN
 Afacerea "Castele in Spania"

In urma cu citeva luni a inceput sa-si faca simtita prezenta in orasul nostru o firma din Bucuresti, Silver Beach Holidays, care pretindea ca ne poate oferi sejururi in luxoase vile de pe coasta mediteraneana a Spaniei, contra unor sume care variau intre 4000 si 7000 de dolari. Orbiti de mirajul unor vacante de vis, zeci de ieseni au acceptat sa plateasca sute de milioane de lei in schimbul unor contracte de vinzare-cumparare, a caror legalitate este cercetata in prezent de politisti.
In presa locala au aparut in ultima vreme mesaje publicitare prin care filiala ieseana a firmei Silver Beach Holidays din Bucuresti ne promite vacante de vis "in peste trei mii se statiuni luxoase, din 90 de tari ale lumii, recunoscute pentru farmecul lor natural". Silver Beach Holidays sustine, in micul articol publicitar, ca are deja in Romania peste patru mii de clienti. "Poti ocupa locuri intr-o anume perioada a anului, pentru cite zile iti doresti si, evident, in statiunea in care-ti place. Si asta pentru ani buni de acum inainte, chiar pentru toata viata", se arata in mesajul firmei. Desi a cumparat spatiu publicitar pentru a-si promova oferta, Silver Beach Holidays nu precizeaza nici adresa si nici numarul de telefon prin care un potential client ar putea ajunge la firma. De ce? "Pentru a-si lansa produsele – adica tentantele vacante, firma Silver Beach Holidays organizeaza prezentari, numai pe baza de invitatie", se arata in reclama. Mai mult, fiecarui client ii este promis "un cadou substantial".
Una dintre persoanele care au avut "privilegiul" de intra in contact cu misterioasa firma bucuresteana este Mircea Burloiu, patron al unei societati cu capital privat din Iasi. El considera ca a fost "tras pe sfoara" de societatea de turism international, afirmind ca a fost pagubit de suma de 3.750.000 lei. "Totul a inceput printr-un telefon, prin care o anumita doamna Mirela ma anunta ca sint fericitul posesor al unui mare premiu. Detaliile urma sa le primesc cu citeva zile mai tirziu, cind trebuia sa ma prezint in sala de sedinte inchiriata de acestia la Hotelul Unirea, cu opt milioane de lei la mine. Totodata, mi s-a spus sa vin impreuna cu sotia si ca urmeaza sa participam la o tombola cu diferite obiecte: camera de luat vederi, televizor in culori etc. Peste citeva zile am primit un nou telefon si am fost din nou invitat. De aceasta data mi s-a spus ca daca nu am toti banii, sa aduc cit am", povesteste Mircea Burloiu. Aventura a continuat intr-un mod greu de imaginat. Mircea Burloiu ne-a relatat ca dupa ce a ajuns la locul de intrunire, a fost preluat de o agenta a firmei de turism si condus in sala de sedinte. Ulterior, a fost anuntat ca tombola cu obiecte a avut deja loc si ca este unul dintre cistigatori, urmind sa fie anuntat ce premiu a luat la finalul intilnirii. La un moment dat, in fata celor prezenti a aparut un individ care s-a prezentat drept director al firmei, spunind ca se numeste "Claudiu". Domnul Claudiu a oferit clientilor un sejur in Spania, pe malul Marii Mediterane, in statiunea Marbesa. "In schimbul acestor facilitati ni se cereau opt milioane de lei, urmind sa platim restul banilor (pina la 4375 de lire sterline, adica aproape 55 milioane lei) in rate lunare, pina in anul 2004. Deoarece noi nu aveam aceasta suma la noi, ni s-a cerut sa dam cit avem. Totodata, vazind ca inca ezitam, ne-au spus ca daca in termen de trei zile ne razgindim, ni se va restitui avansul care l-am achitat. Pina la urma am semnat contractul si am platit. Totusi, dindu-mi seama ca nu pot face fata acestui contract, am cerut a doua zi sa mi se inapoieze banii, insa am fost aminat de fiecare data. Dupa vreo opt drumuri la firma lor, in cele din urma mi-au anulat contractul, insa nu mi-au mai dat inapoi nici un ban, spunindu-mi ca <asa-s afacerile>. Pina la urma i-am dat in judecata pentru ca sa-mi recuperez banii", a adaugat Mircea Burloiu.
In mod asemanator, alte aproximativ 55 de persoane au au fost ademenite de firma de turism. Pina in prezent, suma pe care acestia au virat-o agentiei se ridica la circa 400 de milioane lei. Trebuie remarcat ca toti acesti bani au fost platiti cu buna credinta, in schimbul primirii unui asa numit contract de vinzare-cumparare. "Acest act, in forma care se prezinta acum, este o dovada clara de inselaciune. In primul rind, ar trebui sa se stipuleze care este dreptul de proprietate al cumparatorului, insa acest lucru nu este prevazut nicaieri. Practic, agentia a folosit o formulare ambigua, care sa deruteze pe cumparator", considera avocata Cristina Peltea, aparatorul lui Mircea Burloiu. In discutia cu reporterii nostri, reprezentantii firmei de turism au afirmat ca aceste contracte au fost realizate legal. "Burloiu a semnat un contract si, renuntind, a pierdut banii. Noi nu i-am spus niciodata ca poate sa-si recupereze banii daca se razgindeste. Oferim clientilor dreptul de proprietate al unei case de vacanta in strainatate, in 3.100 de statiuni din toata lumea. Sintem o firma serioasa, si dorim sa actionam in judecata atit politia cit si persoanele care ne-au reclamat la politie. Pina acum nu am pierdut nici un proces", ne-a declarat Dencho Kuvandjiev, director consultant de marketing al firmei Silver Beach Holidays, care s-a recomandat a fi cetatean bulgar. In schimb, cei care patroneaza aceasta afacere au refuzat sa se prezinte. Totusi, dupa investigatii amanuntite, identitatea acestora a putut fi aflata: doi dintre "sefi" sint Andrew Reynolds, de 28 de ani, care s-a prezentat drept cetatean britanic si Mihail Razvan Dinu, de 21 de ani, cetatean roman. Pe toata durata discutiei purtata cu cei doi, conversatia a fost "asezonata" de "boss-ul" afacerii, Andrew Reynolds – care a vorbit numai in limba engleza – cu expresii de genul "Fuck you!", "Fuck it!" si "Fuck the journalists!". Un alt client al firmei, care a achitat integral valoarea contractului dar care a preferat sa nu-i fie publicat numele, ne-a dezvaluit o serie de amanunte interesante. "Am solicitat sa mi se arate actul de proprietate al vilei sau al terenului din Spania unde se afla vila, insa mi s-a spus ca aceste documente sint in Anglia. Mai mult, tot ei mi-au spus ca nu-mi pot arata vreo scrisoare de garantie bancara sau pasapoartele, acestea fiind la Bucuresti. Sint curios sa vad ce o sa se intimple in continuare", ne-a precizat acest client. Dupa primele sesizari facute la politie, a fost inceputa o ancheta in legatura cu contracte incheiate intre firma si clienti. Pina in prezent, primele indicii par sa confirme suspiciunile clientilor, care se considera pacaliti. Potrivit unor surse din cadrul Politiei, aproximativ un sfert din banii incasati de la clienti au fost virati la o banca din Elvetia, iar sediul firmei de turism a fost identificat, se pare, intr-un apartament amplasat intr-o insula, posesiune britanica. Cercetarile continua. (Nicolae MANOLIU)

Comentarii