Am stat dimineata cu ceasul in mina, in fata Parchetului: Cum chiulesc procurorii

sâmbătă, 31 ianuarie 2004, 00:00
4 MIN
 Am stat dimineata cu ceasul in mina, in fata Parchetului: Cum chiulesc procurorii

Daca vrei sa-ti reglezi ceasul, sa nu te increzi niciodata in procurori. Caci, pentru acestia, ora 8 dimineata se intinde mai ceva ca smoala pe timp de canicula. Reporterii nostri au vrut sa verifice cum isi respecta programul de dimineata procurorii. Programul lor de lucru, pentru care exista si o condica de prezenta, este de la 8 la 16. Cu exceptia celor care au sedinte in instanta, procurorii ar trebui sa-si ocupe birourile
dis-de-dimineata. Experimentul, care a fost facut la inceputul saptaminii, a aratat insa ca poarta institutiei se deschide in cele mai multe cazuri dupa 8. Este adevarat, sint si exceptii: procurori ce vin cu noaptea in cap ca sa se apuce de dosare. Cei mai matinali s-au dovedit a fi cei de la Parchetul de pe linga Judecatorie. Apoi, odata cu „inaltarea” instantei, dar si a virstei procurorilor, ora de ajungere la serviciu s-a „intins” binisor spre 9.
Ora 7.15 – luni. Institutia care adaposteste cei mai temuti oameni este invaluita in ceata. Curtea este plina de zapada. Temperatura este cu mult sub 0 grade Celsius. In jurul Parchetului, „omul bun la toate” se lupta cu nametii. Dupa 5 minute apar primele angajate ale institutiei: femeile de la administrativ. Care probabil trebuiau sa vina la 7. La ora 7.32, primul procuror, de la Parchetul Militar, isi face aparitia. Se indreapta grabit spre caldura biroului. Dupa 6 minute, un alt procuror militar a sosit la serviciu. Disciplina militara isi spune cuvintul. La un singur minutel diferenta apar primii procurori civili. „Sa fii tu sanatos. Primul sosit a ajuns la sase fara douazeci. Deja si-a terminat treaba pe azi”, ne spune o voce din ceata, care lopata zapada, cind si-a dat seama ce urmarim.
O cafea si tigari inainte de lucru
Ora 7.41. Din masina parcata in fata Casei Studentilor coboara procurorul Vasile Rusu. Tacticos, acesta isi inchide masina, face o ultima inspectie in jurul autoturismului, dupa care se indreapta spre chioscul alimentar dinspre Universitate. Cafeluta de dimineata isi face aparitia in mina procurorului care, pina a ajunge la institutie, o soarbe incet, delectindu-si papilele gustative. Mai are timp pina la ora 8. Pe poarta intra, cam in acelasi timp, procurorul Doru Maximovici, fostul procuror general adjunct. In urma sa isi face aparitia procurorul Iulia Diaconu, purtatorul de cuvint al Parchetului de pe linga Curtea de Apel. Dupa o scurta incursiune la acelasi chiosc pentru aprovizionarea cu tigari, Iulia Diaconu se urca in una din masinile institutiei si dispare in ceata spre Politie. Cu 5 minute inainte de ora 8, procurorul general adjunct Eugenia Virvescu isi face curaj pe treptele de la intrare. „Am cazut deja in acest an, asa ca nu imi mai doresc sa alunec”, ne explica procuroarea Virvescu, la salutul nostru. In ultimele minute, poarta institutiei este asaltata de procurori si grefieri.
Cursuri studentesti corectate la birou
Orologiul bate-n poarta ora 8. Din Renault-ul institutiei coboara Maria Pohoata, procurorul general, insotita de Adrian Idriceanu, spaima procurorilor ieseni. La doi pasi in urma lor, Sorin Calin, prim-procuror adjunct la Parchetul de pe linga Judecatorie. La un minut de la inceperea programului, procurorul Horodniceanu se precipita spre intrare. Nu singur, ci inconjurat de procuror Carmina Pascal si Cristina Maxim. Timpul se scurge inexorabil. La un moment dat – ora 8.14 -, zapada din parcare este spulberata de masina din care coboara procurorul Mihai Covalciuc. Din portbagajul deschis, acesta se „inarmeaza” cu doua genti Diplomat si trei sacose pline de hirtii, probabil lucrari ale studentilor de la Drept care urmau sa fie corectate in timpul serviciului. Gheata ii joaca feste procurorului, care isi pastreaza cu greu echilibrul. In astfel de momente, angajatii de la „Salubris” apar inevitabil in gindurile, nu tocmai pure, ale oamenilor. La un colt apar si „intirziatii” de la Militar: procurorul Florin Rotaru si adjunctul Barbu Razusi. Exact cind nisipul din clepsidra „academica”, de 15 minute, s-a scurs.
Ultimul care vine pleaca primul
Tinindu-se de mina ca doi romantici incorigibili, sotii Ispir isi fac aparitia in jurul orei 8.30. Urca incet treptele de la intrare si se pierd in imensitatea cladirii. Grabita ca intotdeauna, Mihaela Hitruc trece ca o furtuna pe linga jandarm, aruncind un scurt „‘Neata!”. Linistea se asterne peste institutie. Fiecare isi revede programul din acea zi. Dintr-o data, se aude un zgomot de motor ambalat. Zapada este aruncata in laturi. Caci a aparut procurorul Dan Badarau la volanul personal de Cielo. Ceasul indica ora 8.42. Doua, trei incercari nereusite de a patrunde in curtea institutiei il determina pe Badarau sa renunte la a-si etala abilitatile in ale condusului. Zgomotul motorului fortat la maximum ii scoate afara din garaj pe soferi. Unul dintre ei se indreapta in graba catre masina procurorului, pentru a-l scoate din impas. Dan Badarau coboara de la volan si, ca un nabab innascut, arunca cheile catre serviabilul sofer. Fara a astepta sa vada ce se intimpla cu masina sa, Badarau se indreapta spre birou, pentru a incepe o noua zi de munca. In mod sigur una foarte grea. Dupa doar 4 ore, acelasi sofer ii parcheaza masina la scara. Soferia mai are inca necunoscute pentru procurorul de la Parchetul de pe linga Curtea de Apel. Cu 3 ore inainte de expirarea programului de lucru, la ora 13, Dan Badarau dispare din peisaj.
Un intirziat: „Nu avem program normat”
La fiecare dintre parchetele care isi au sediul in imobilul din Fundatie, pe strada Vasile Conta nr. 28, exista o condica de prezenta. „Programul de lucru este 8-16. Exista o condica ce trebuie semnata de fiecare. Insa zilele in care procurorii lucreaza peste program sint foarte dese”, ne-a declarat procurorul Catalin Prisecaru, adjunct la Parchetul de pe linga Tribunal. Acelasi lucru a fost sustinut si de Daniel Ticau, prim-procuror al Parchetului de pe linga Judecatorie. Intirziatul Parchetului de pe linga Curtea de Apel, procurorul Dan Badarau, a sustinut ca programul la aceasta institutie nu este unul normat. „Exista o condica ce trebuie semnata in fiecare zi, dar nu trecem ora sosirii la serviciu sau cea a plecarii, deoarece noi nu avem un program normat”, spune procurorul Dan Badarau. (Vasile MIRON)

Comentarii