Caută 
5 MIN
Casa in care locuieste acum tataia Stefan este chiar la intrarea in comuna Golaiesti. Batrinul s-a mutat din casa lui in urma cu mai bine de 10 ani la una dintre fiicele lui, dupa ce i-a murit sotia. A trecut doar podul din localitate cu o bruma de haine si o valiza soldateasca din lemn in care-si pastreaza actele ingalbenite de vreme si o colectie de bani de hirtie din ’43 sau ’47, cu chipurile regilor romani. „Am ramas cu ei dupa ce s-au schimbat banii. Aveam multi bani pe atunci”, se mindreste el aratind si niste monede aproape ruginite. In valiza mai are intotdeauna trei piini, un borcan cu zahar si o sticla cu visinata, productie proprie. „Se mai scoala noaptea, sau cind are chef, si maninca piine cu zahar si bea un paharel de tarie. A ramas cu obiceiul asta din razboi”, spune Maria Budescu, unul dintre cei 7 copii care inca ii mai traiesc. Batrinul completeaza povestea adaugind ca in cel de-al doilea razboi mondial a fost plecat ca soldat pina la Nistru. „Cind ne-am retras, ca veneau rusii din urma, mi-am pus in ranita trei piini. Daca nu le aveam, cred ca muream de foame pe drum si nu ma mai intorceam in tara. Multi colegi de-ai mei au murit pe drum de foame. Atunci s-a cedat si Basarabia rusilor”, povesteste Stefan Butnaru. Amintirile despre razboi s-au mai estompat odata cu virsta, ca de, „a trecut de mult vremea tineretii si am prapadit pe drum mintea buna. Am ramas doar cu cea rea”, cum spune batrinul inca hitru la vorba.
Cu jalba in protap la Gheorghe Gheorghiu-Dej
La cei 103 ani, aproape batuti pe muchie, tataia, sau bunelul, cum ii spun cei 20 de nepoti si 23 de stranepoti, se tine inca bine. In „cuibul” lui, cum ii spune fiica-sa Maria camarutei in care doarme batrinul, tataia Stefan se da cit mai aproape de soba. „Am pierdut singele cald, am ramas cu cel rece, ca de broscoi”, ride el pe sub mustata. Insa, cind il intrebi de comunisti si vremurile colectivizarii, batrinului parca incepe sa-i fiarba singele in vene. Isi aminteste cu claritate de cele doua perechi de cai, caruta, via din spatele casei, vacile din batatura si pamintul, toate luate cu japca de comunisti. „Presedintele colectivei care mi-a lovit baiatul si mi-a luat caii si caruta inca mai traieste si astazi. Dar crezi ca mai are inima sa dea ochii cu mine? Am fost gospodar in sat si am agonisit multe. Am avut de toate”, spune cu mindrie Stefan Butnaru. Maria da din cap a aprobare si adauga ca pamintul si via le-a luat inapoi dupa caderea comunismului. „Pai, cind se mai nastea un copil in familie, ca am fost 10 la inceput, tata mai cumpara un hectar de pamint. Isi permitea pe atunci, ca era harnic si muncea mult”, spune femeia. Batrinul a fost in tinerete om aprig, dar cinstit si cu frica de Dumnezeu. Dupa ce i-au luat stabii din sat a doua oara caii si caruta a plecat la Bucuresti. „M-am dus sa ma pling la Gheorghe Gheorghiu-Dej. Cind am ajuns acolo, mi s-a spus ca nu pot intra la sef. Le-am spus ca eu nu plec pina nu intru la el. A venit pina la urma un secretar care mi-a ascultat pasul si despre care am aflat mai tirziu ca ajunsese seful statului. Era Nicolae Ceausescu. Dupa doua saptamini au tras salve de tun dupa Gheorghiu-Dej, care murise”, isi aminteste tataia Stefan. Drumul la Bucuresti nu i-a adus, din pacate, animalele inapoi in batatura.
De Sfintul Stefan, casa i se umple de copii si nepoti
Astazi, batrinul traieste impreuna cu cinci stranepoti, ramasi orfani de mama si de tata. Ii creste fiica sa Maria, ramasa si ea singura. Linga casa ei sta un alt baiat, iar peste drum cel mai batrin dintre fiii lui, care are 70 de ani. „Ne-am asezat casele aproape, ca sa ne mai ajutam unii pe altii. Neamul insa este imprastiat si prin Victoria, Ungheni, sau pe la Iasi. Are si o stra-stranepoata tataia, o fetita de doi ani si jumatate. Ne adunam toti de Sfintul Stefan, a treia zi de Craciun. Atunci, casa e plina ochi”, spune Ecaterina Butnaru, una dintre nurorile batrinului. Ca veteran de razboi, tataia Stefan are o pensie de 200.000 de lei, iar de la fostul CAP inca 800.000 lei. Aproape toti banii se duc mai mult la nepotii din casa, cel mai mic avind aproape 6 ani. Batrinul nu a fost bolnav niciodata si nici nu a suferit vreo operatie. Astazi insa ar avea curajul sa mearga la Iasi, la doctori care sa-i redea vederea. „Daca de boala am fost fudul, ochii insa m-au lasat, si tare bine ar fi sa mai vad. In rest, am tot ce-mi trebuie: mincare destula, tuica si vin”, spune batrinul. Despre secretul longevitatii sale, nici el nu stie ce sa zica. Ca orice tinar, a fumat si el „de fudulie mai mult, vreo trei ani doar”. S-a lasat insa in armata, de frica sa nu fie batut si bagat la carcera daca ar fi fost prins cu tigara in gura. Prin ograda se misca singur, mai pe linga peretii casei. E mindru ca nu foloseste inca un toiag ca sa mearga si e bucuros intotdeauna de oaspeti. (Carmen MAFTEI)
Cei mai longevivi ieseni
In catastifele Asociatiei Veteranilor de Razboi Iasi nu mai este inregistrat nici un batrin care sa aiba o virsta mai inaintata decit cea a lui Stefan Butnaru din Golaiesti. „Intr-adevar, nu mai avem altul mai batrin. Pe Stefan Butnaru il stie toata lumea ca cel mai longeviv dintre noi si ma bucur sa aud ca inca mai este in putere. El detine recordul”, a declarat Constantin Bucos, presedintele Asociatiei Veteranilor de Razboi Iasi. Virsta de 103 ani a avut-o si o femeie din Mosna, Aristita Dima, nascuta pe 12 decembrie 1899. Din pacate, batrina a murit anul trecut in septembrie, cu doar doua luni inainte de a implini 104 ani. Un alt iesean care a trecut de suta de ani este Nicolae Atodiresei, din satul Vilcele, comuna Vladeni. Batrinul si-a sarbatorit virsta de 102 ani chiar pe 14 februarie, de Ziua Indragostitilor. (C.M.)
