Citiva ieseni nu-si pot repara casele din cauza alegerilor

joi, 11 mai 2000, 23:00
1 MIN
 Citiva ieseni nu-si pot repara casele din cauza alegerilor

Consilierii locali nu mai sint interesati de sedintele de lucru din comisii, motivatia acestora fiind implicarea in campania electorala. Viceprimarul Stefan Ungureanu s-a plins ieri de absenta consilierilor din comisia de licitatie a expertizelor pentru spatii si din comisia de repartizare a locuintelor.
"De cite ori ii caut la telefon imi spun ca sint ocupati cu campania electorala sau promit ca vin la sedinta si nu mai apar absolut deloc. Probabil, aceste activitati vor fi blocate pina la sfirsitul alegerilor", a explicat acesta.
In cursul saptaminii trecute, din noua membri ai comisiei de licitatie, nu s-au prezentat decit patru reprezentanti ai Primariei. In aceasta comisie au fost numiti consilierii Vergiliu Toma, Constantin Neculau, Antimir Dasu, George Carapanu si Pincu Kaiserman.
Sedinta comisiei de repartizare a locuintelor s-a aminat de trei ori, fiind intirziate obtinerea unor avize pentru modificari interioare cerute de chiriasii Primariei. (Fanica DUMITRASCU)

Comentarii