CL Tutora a aprobat concesionarea terenului pentru groapa ecologica

vineri, 01 aprilie 2005, 23:00
1 MIN
 CL Tutora a aprobat concesionarea terenului pentru groapa ecologica

Consiliul Local Tutora a aprobat realizarea depozitului ecologic pe terenul comunei. „Consilierii au hotarit sa concesioneze 50 ha de teren. Urmeaza sa negociem contractul de concesionare, dupa care sa trecem prin consiliul nostru noua locatie”, a declarat primarul Gheorghe Nichita. Acesta a mai spus ca se vor demara imediat negocierile cu proiectantul depozitului de la Tomesti, pentru o extindere a contractului. „Societatea care a realizat primul proiect ne-a garantat ca poate face altul in timp util, pentru a-l putea preda spre finantare pina la sfirsitul lunii mai. Daca vom avea sprijinul celorlalte autoritati, vom obtine si avizele necesare mai repede”, a explicat Nichita. Noul depozit ecologic de la Tutora ar putea deveni din 2009 un depozit regional, aici urmind a fi aduse resturile menajere din aproape tot judetul. „Depozitele de deseuri de la Tomesti, Valea Seaca si Tirgu Frumos trebuie inchise pina in 2009, iar cel de la Hirlau pina in 2012. De la aceste date o sa fie acceptat un singur depozit zonal”, a afirmat Lucian Flaiser, presedintele CJ. Acesta a mai spus ca toate aceste localitati vor trebui sa se doteze cu statii de sortare si prelucrare a deseurilor. Initial, depozitul ecologic, estimat la 33 milioane de euro, trebuia realizat la Tomesti. Atit consilierii locali si locuitorii comunei au respins insa proiectul, care ar fi putut fi finantat cu 25 milioane euro fonduri nerambursabile. (F.G.)

Comentarii