Facultatea de Litere de la "Al.I. Cuza" sta sa se rupa in doua

marți, 28 martie 2000, 23:00
2 MIN
 Facultatea de Litere de la "Al.I. Cuza" sta sa se rupa in doua

Din cauza neintelegerilor cu unii colegi de la catedrele de limba si literatura romana, profesorii de la limbi straine vor sa se separe si sa-si faca facultatea lor. "Ideea impartirii in doua facultati nu a venit din ratiuni de reforma curriculara sau din motive financiare. Este in primul rind o problema legata de tensiunile dintre oameni care sint atit de mari, incit au devenit de nesuportat pentru unii colegi", a afirmat prof.dr. Stefan Avadanei, prorector al Universitatii "Al.I. Cuza". Incepute inca de la sfirsitul anului 1999, discutiile pe tema secesiunii in cadrul Facultatii de Litere continua si in prezent fara a se ajunge la un punct de vedere comun. In luna decembrie, catedrele de engleza, franceza, germana si rusa au cerut fostei conduceri a universitatii aprobarea pentru a se constitui intr-o facultate de limbi straine, dupa modelul celei de la Bucuresti. Dupa schimbarea echipei de conducere, problema a fost pusa in discutia Senatului, care a afirmat ca pentru aprobarea separarii este nevoie de acordul consiliului profesoral al facultatii. Discutiile s-au impotmolit insa in biroul consiliului profesoral, unde propunerea de separare a fost respinsa. Nici membrii catedrelor de limba romana si nici chiar cei de la limbi straine – promotorii ideii – nu reusesc sa ajunga acum la un numitor comun. In timp ce unii universitari considera ca secesiunea ar salva facultatea – cel mai mare datornic al universitatii – de la faliment, altii sustin contrariul. Fiind de acord initial cu separarea, membrii catedrelor de limbi clasice si limba rusa, unde numarul studentilor este in scadere in ultimii ani, se tem acum ca nu vor putea functiona ca specializari separate in cadrul unei facultati de limbi straine. Desi sustine ca nu respinge ideea colegilor sai de la limbi straine, prof.dr. Dan Manuca, directorul Institutului de Filologie Romana si reprezentantul Facultatii de Litere in Senatul universitar, sustine ca secesiunea ar putea fi in dezavantajul studentilor. "Eu nu ma impotrivesc acestei idei; am afirmat acest lucru si in senat. Problema trebuie analizata insa cu atentie, pentru a se vedea ce dezavantaje si avantaje poate aduce separarea. Aceasta poate fi in dezavantajul absolventilor, care nu vor mai avea posibilitatea de a opta pentru doua specializari", a spus prof.dr. Dan Manuca. Desi a afirmat ca nu se pronunta intr-o problema interna a facultatii de Litere, prof.dr. Toader Jucan, prorectorul Universitatii "Cuza", considera ca o solutie pentru rezolvarea acestei dispute ar fi discutarea problemei in adunarea generala a cadrelor didactice din facultate. (Emilia CHISCOP)

Comentarii