Prefectul a pus tunurile pe adjunctul de la Finante

marți, 19 iulie 2005, 23:00
3 MIN
 Prefectul a pus tunurile pe adjunctul de la Finante

Sefii Directiei de Finante au intrat sub asediul prefectului. Conducerea Directiei Generale a Finantelor Publice (DGFP) a fost atacata ieri din nou de prefectul Radu Prisacaru. Acesta i-a reprosat directorului adjunct al DGFP, Ioan Grigoriu, tergiversarea unui control si protejarea unor firme „capusa”. „La Scudas SA Pascani au fost semnalate nereguli foarte grave, dar conducerea DGFP a facut tot posibilul pentru a intirzia aplicarea legii. S-a incercat sa nu se ajunga la urmarirea penala”, a declarat prefectul Radu Prisacaru.
Acuzatiile prefectului
Sindicatul liber „Scudas” Pascani a solicitat in aprilie efectuarea unui control cu privire la nerespectarea clauzelor din contractul de privatizare a societatii. Controlul inspectorilor de la DGFP a avut loc insa abia dupa o luna, prefectul afirmind ca intirzierea s-ar fi datorat lui Grigoriu. „Chiar si asa, s-au gasit numeroase probleme. UNIF AT SRL, firma care a cumparat Scudas avea restante importante catre AVAS la plata ratelor din contract. AVAS i-a dat de altfel in judecata, solicitind daune interese in valoare de 20,6 miliarde lei”, a precizat prefectul. Conform precizarilor acestuia, UNIF AT SRL si UNIF International AT, firma cu acelasi actionariat ar fi functionat ca firme-capusa. Astfel, cele doua societati intermediau vinzarea produselor „Scudas”, fara insa a face decontarile cu societatea pascaneana in termenul legal. Astfel, conform raportului intocmit de inspectorii DGFP, UNIF AT inregistra la sfirsitul lui aprilie facturi neplatite catre „Scudas” SA in valoare de 7,66 miliarde lei. Totodata, actionarii UNIF AT au luat de la „Scudas” avansuri de 263 milioane lei, fara acte justificative. „Propunerea de inaintare a rezultatelor controlului catre Parchet a fost intirziata de Grigoriu, acesta refuzind sa semneze raportul. De altfel, din cite am inteles, sotia lui Grigoriu este cenzor la SC UNIF Proiect, firma din aceeasi categorie cu celelalte doua. Pina la urma, sesizarile au ajuns sa faca obiectul a doua dosare penale aflate in lucru la Parchetul de pe linga Judecatorie, dar in aceste conditii noi nu mai putem lucra cu Grigoriu”, a spus prefectul.
„Daca fac un control la firma unde este sotia prefectului si il supar?”
Contactat telefonic, directorul adjunct al DGFP a respins acuzatiile prefectului de tergiversare a controlului de la „Scudas” Pascani. „Sincer, habar n-am unde este sotia mea cenzor. Are societatea ei, activitatea ei, iar eu am destul de lucru la DGFP. Controlul a fost efectuat, iar rezultatele au fost inaintate Prefecturii”, a spus Grigoriu. La rindul sau, Grigoriu l-a acuzat pe Prisacaru ca exercita presiuni asupra conducerii DGFP, ceea ce ar afecta activitatea directiei. „Prefectul nu are incredere in conducerea DGFP. Nu are incredere in 100 de inspectori ai DGFP, ca si cum ar fi toti niste incompetenti. Nu are incredere nici in inspectorii celorlalte directii de finante din Moldova. Se pune la indoiala corectitudinea inspectorilor de la Iasi, a celor din alte judete, a celor de la Camera de Conturi. Daca sotia mea nu are voie sa lucreze ca sint eu la Finante, prefectul de ce nu-si tine sotia acasa? Daca fac un control la firma unde este sotia prefectului si il supar?”, a replicat Grigoriu. Actionarul majoritar al SC UNIF AT SRL, Petru Atudosie, a refuzat sa comenteze acuzatiile cuprinse in raportul intocmit de inspectorii DGFP. „Acest raport este contestat la ora actuala de catre noi, in instanta. Mai mult de atit nu am ce comenta. Lasam justitia sa-si spuna cuvintul”, a spus Atudosie. (Alex ZANOAGA)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii