„Primele bomboane fondante le-am mincat de la Corneliu Zelea Codreanu”

Cind a fost primit in Academia Romana, in 1990, ca membru corespondent, apoi in 1993 ca membru titular, oenologul Valeriu D. Cotea a fost foarte mindru pentru ca „vinul rom?nesc pasea pentru prima data sub cupola Academiei”. Tratatul de Oenologie, aparut in doua volume de 1200 de pagini a fost distins cu Marele Premiu al Oficiului International al Vinului (OIV), Valeriu Cotea fiind – dupa cum precizeaza – al patrulea laureat roman al acestui for. Acad. prof.dr. Valeriu Cotea a ocupat de altfel, mai multe functii in OIV, „un fel de ONU ?n domeniu viti-vinicol, care avizeaza rezultatele cercetarilor stiintifice”. Membru al grupului de experti „Tehnologia vinului”, apoi presedinte al acestuia, vicepresedinte al comisiei de Oenologie, presedinte al Sectiei de Oenologie si apoi vicepresedinte al O.I.V. In prezent lucreaza la o carte despre vinuri, pe baza observatiilor si cercetarilor proprii in mari podgorii ale lumii si spera sa obtina sustinerea financiara pentru a raspunde recomandarii OIV de a edita cartea „Podgoriile si vinurile Romaniei” – realizata de colectivul de oenologie de la Iasi in limba romana – si in limbile engleza si franceza.
Academician intr-o reclama TV la vinuri
– Domnule profesor, ?n lumea stiintifica s?nteti considerat unul dintre cei mai importanti oenologi romani. Rezultatele dumneavoastra s?nt apreciate si pe plan international. Ati aparut si ?ntr-o reclama publicitara…
– ?ntr-adevar eram ?n podgoria Dealu Bujor, unde am fost frapat de calitatea unui vin rosu, un vin de Cabernet Sauvignon, un vin viguros, ?n acelasi timp individual, cu o astringenta placuta, si fara sa-mi spuna ca ei fac o reclama, m-au ?ntrebat ce parere am despre vinul lor. Apoi mi-au cerut voie daca accept sa spun c?teva cuvinte pentru un spot publicitar. Si le-am spus: de ce nu, dom’le, n-am furat nimic…Nu? Era doar domeniul meu de activitate…
– Cum ati ales oenologia?
– Eu mi-am ales oenologia, la sf?rsitul facultatii, sa intru ?n profunzimea ei, m-a atras, erau multe lucruri ce nu le cunoastem. Dar parintii mei nu prea au fost ?nc?ntati. Tatal fiind agricultor, „pe-un picior de plai, ?n Vrancea”, a vrut sa facem profesiile pe care le cunostea: preot, inginer silvic, inginer agronom, medic veterinar…
– Da, ati fost sapte frati ati imbratisat asemenea profesii…
– Si m-a ?ntrebat mama: „ce-i aia, dragul mamei, oenologie?” „Vinificatia si chimia vinului”. „Bine, mama, dar noi am trudit at?ta ca tu sa-ti alegi asta?”. Eu s?nt din Vidra, localitate denumita „Poarta Vrancei”, pentru ca ?n Vrancea, tara legendara, nu se poate intra dec?t prin Vidra.
– Mai t?rziu aveati sa scrieti o carte despre Vidra, o monografie…
– Nu am pretentia unei monografii. Dupa ce am scris cartea „Fragmente de viata”, ?nchinata parintilor mei si regretatei mele sotii, scrisa dintr-o necesitate si dintr-un sentiment interior, cartea a fost citita prin sat si de oameni mai culti si mai desculti. Si, un fin de-al lu’ tata – chiar mi-l amintesc cum rotea palaria ?n m?na – mi-a spus: „Nasule, hai, te rog, scrie ceva si despre satul nostru”. Si i-am raspuns: „Hine Ioane, dar nu ma pricep”. Un alt consatean rotind, tot asa, palaria a rostit: „Pai daca nu matale, atunci cine?” si aceste ?ndemnuri m-au facut sa scriu despre sat. Dar nu pot sa am pretentia ca e o monografie. Am vrut sa fie o carte asa cum alcatuiau ?nvatatorii de alta data, ?nvatatorii din scoala marelui Spiru Haret. Scriind ceva despre sat, m-am g?ndit ca nu pot sa-l desprind de „Tara Vrancei” de trecutul acestui tinut legendar cu o mare incarcatura istorica. De aceea asi dori sa gasesc un om mestesugar ?n ale cuv?ntului, care sa redea nu numai realul acestei istorii, ci si fictiunea, caci fictiunea mai ales ne duce la real. Mentionez printre altele ca Vrancea e singura zona din tara care n-au avut boieri. ?n 1801, boierul Rosnovanu, de la Iasi, a fost ?nzestrat, in mod necinstit, de catre domnul Moldovei de atunci, cu muntii Vrancei. S-au judecat vr?ncenii vreme de peste 15 ani de zile. Veneau calari la Iasi c?te 50-60 de vr?nceni si nu s-au lasat, p?na n-au reintrat ?n drepturile lor. De asemenea, ?n Vrancea, ca si ?n alte din tara, a existat o puternica miscare de rezistenta anticomunista. C?nd adunam documente legate de eroii vr?nceni cazuti in al doilea razboi mondial, la Muzeul Militar din Pitesti, am aflat ca nici o femeie din Tara Vrancei, de la cele tinere la cele v?rstnice, nu s-au recasatorit dupa ce barbatii lor au fost arestati si condamnati.
„Vinul de Cotnari sta alaturi de mari vinuri ale lumii”
– Stiu ca ati studiat vinurile de Cotnari. S?nteti, ?ntr-un fel, creatorul procedeelor prin care se produc acum aceste vinuri?
– Vinurile de Cotnari se produc de mii de ani. Poate ca am contribuit la mentinerea si redresarea calitatii lor. ?nainte, vinificatia era de tip casnic. Zdrobitul strugurilor, de exemplu, se facea in linuri, cu picioarele. Noile metode au vizat cresterea randamentului fara a se diminua calitatea. Contributia noastra se concretizeaza in perfectionarea tehnologiilor de vinificarea strugurilor, de pastrare, conditionare, maturare si invechire a vinurilor. De asemenea, ?mpreuna cu colegii de la laboratorul de Oenologie, am elaborat si tehnologia producerii vinului Busuioaca de Bohotin, in baza careia acesta, impreuna cu vinul de Cotnari, au fost apreciate si recunoscute ca vinuri de mare marca, fiind ?nscrise ?n Catalogul International al marilor vinuri din lume intocmit la San Gimignano – Toscana din Italia.
– Care s?nt, asadar, cele mai bune vinuri rom?nesti?
– Dupa parerea mea, port-drapelul ram?ne vinul de Cotnari.
– Cu ce s-ar compara vinurile de Cotnari in topul vinurilor celebre din lume?
– ?l asez la acelasi nivel, cu Sauternes, din Franta si cu Tokaj din Ungaria. Unii dintre misionarii catolici pretind ca podgoria Cotnari ar fi fost creata cu vita de la Tokaj, in timpul domniei lui Stefan cel Mare, contemporan cu Matei Corvin. Nu-i adevarat. Ea exista. Marelui domn moldovean ii revine meritul de a fi contrbuit la o dezvoltare si mai puternica a podgoriei si la stabilirea sortimentului de soiuri – pastrat traditional pina astazi.
„De ce sa nu avem un mitropolit al stiintei la Academie?”
– S?nteti primul academician rom?n oenolog. Ati devenit membru corespondent in 1990. S-a vorbit despre „lotul Maior” (de la numele ministrului de atunci al Educatiei, Liviu Maior) c?nd, dupa Revolutie, Academia Rom?na si-a deschis portile mai larg dec?t ?i permiteau standardele: au intrat oameni cu rezultate discutabile…. Cum comentati aceasta situatie?
– Alegerea e foarte riguroasa. Oric?t ar fi criteriile de aspre s-ar putea strecura si erori, dar nu de natura celor ce au fost inainte de ’90.
– Am auzit ca ati fost propus si pentru a-i succede domnului Cristofor Simionescu la conducerea filialei…
– A existat o asemenea propunere, ?ntarita chiar si de domnul acad. Cristofor Simionescu. Daca as fi acceptat, as fi putut conduce filiala doar patru ani p?na implineam v?rsta de 80 de ani. M-am g?ndit ?nsa ca filiala Iasi, ca si in perioada c?nd a avut ca presedinte pe acad. Cristofor Simionescu este bine sa aiba aceeasi continuitate. Am recomandat insa pe acad. Gh. Platon, un om de o vigoare intelectuala deosebita, cu o activitate recunoscuta… Dar si d?nsul a refuzat, invoc?nd motive similare cu ale mele. Vedeti dumneavoastra, un mitropolit se alege pe viata. De ce sa nu avem si noi un mitropolit al stiintei, ?n persoana acad. Viorel Barbu, matematician recunoscut in intreaga lume, de v?rsta apropiata cu Inalt Preasfintitul Mitropolit Daniel? Eu personal, cred ca putea sa mai ram?na si acad. Cristofor Simionescu…
– Dar era presedinte de 40 de ani, domnule Cotea! Depasise v?rsta de 80 de ani, limita impusa de statut…
– Da, ?nsa la Academie nu e ca la armata. Dovada ca atunci c?nd presedintele Academiei, domnul Eugen Simion a venit la Iasi, iar cineva a ridicat problema alegerilor, d?nsul a replicat: „Eu n-am venit aici sa caut ?n buletinele oamenilor”. Domnul acad. Simionescu a avut o mare deschidere. ?n toate filialele s-au facut restructurari, dar d?nsul n-a lasat pe nimeni pe dinafara…
– Si este acesta un lucru bun, ca nu a reformat?
– Da, foarte bun. A reformat, dar nu a lasat pe nimeni fara p?ine.
– Ati scris cartea autobiografica, „Fragmente de viata”. Academicianul Simionescu a scris „G?nduri”. V-a inspirat domnul Simionescu, al carui apropiat colaborat ati fost, ?n scrierea acestei carti?
– Modelele s?nt multe. Dar cred ca nu am scris ca domnul Simionescu.
„In timpul fostului regim aveam spatele asigurat”
– Spuneti repetat ?n aceasta carte ca ati detestat comunismul. V-ati spus vreodata, ?n timpul regimului comunist, opinia ?mpotriva acestuia?
– Nu puteam sa spun ca s?nt ?mpotriva dar, zic eu, am avut si niste atitudini contrare. Bine?nteles, le spuneam ?ntr-un fel care sa nu supere si, ?n acelasi timp, sa fie acceptate.
– ?mi dati un exemplu?
– S-a pus la un moment dat problema refacerii patrimoniului viti-vinicol ?n Moldova. Si organele de partid din fosta regiune Iasi, merg?nd ?n Basarabia, au spus ca vita de vie poate sa traiasca si pe radacini proprii. S-au ?nfiintat, in acest sens, pepiniere si plantatii cu vite pe radacini proprii. Eu le-am spus ca este o munca ?n zadar, ca niciodata aceste plantatii nu vor rezista. Nu am fost ?nsa, ?nteles. Curajul meu de atunci se explica, cred, tocmai prin faptul ca ?n acea perioada ocupau munci de raspundere prieteni de-ai mei: regretatul profesor Aurel Loghin, care era secretar la Regiunea de partid, si colegul meu de studentie, Petru Magazin. Stiam ca ei ma apara. Aveam spatele asigurat. ?nsa nu faceam prostii.
„Mi-a spus tovarasul Iliescu: «Sapati dumneavoastra aici, ca altii va sapa la Bucuresti»”
– Ati fost caracterizat drept „un mare tolerant”. Eugen Simion, Constantin Ciopraga, Romulus Rusan, Ana Blandiana s.a. spuneau aceste lucruri la ceremonia la care vi s-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa la Universitatea de Bucuresti….
– Da, asta vine de la mama, care ?mi spunea mereu: „Dragul mamii, totdeauna sa fii de partea celui oropsit”. Iar tata ?mi spunea: „Nu cumva, urc?nd pe diferite trepte, sa ai atitudinea omului ajuns ?n fata”. Toleranta cred ca o datorez parintilor, celor sapte ani de-acasa.
– Si, totusi, nu credeti ca greselile trebuie sanctionate?
– Vedeti, dumneavoastra, noi pedepsim. Dar pedepsele ajung sa le primeasca mai mult cei de jos. Eu cred ca o ordine ?ntr-o familie, ?ntr-o comunitate, ?ntr-un stat, nu se poate face dec?t prin exemple, prin modele. Daca nu exista ordine ?n fata, cea din spate, oric?t te-ai chinui, nu se poate face. Or, societatea rom?neasca, duce de o mare lipsa de ordine. C?nd cineva ?ncearca, altcineva ?l persifleaza. L-am pretuit pe actualul presedinte, Ion Iliescu. ?n timp ce el era secretar al C.C. cu probleme de tineret, eu efectuam lucrari subterane pentru a lega pivnita Vasile Adamachi, de pivnita Kogalniceanu. Pentru aceasta pivnita ne trebuia piatra. Am vorbit cu primarul de atunci si el mi-a spus: „Nu am de unde sa va dau piatra. Dar, veniti, luati, si noi nu vedem”. Si am ?ncarcat vreo 40 de camioane de piatra, de pe locul unde este cladirea actuala a Prefecturii. Am fost reclamati, ca dovada ca am fost chemat de primul secretar, Miu Dobrescu care mi-a atras atentia ca nu cumva piatra respectiva sa fie folosita in scopuri personale. Asigurindu-l de acest lucru, el m-a aparat. Reclamatiile au continuat. Si, ?n timp ce lucram la pivnita, m-am trezit cu doi tovarasi. „Ce faceti aici tovarasu’ Cotea?” „Sapam o pivinta”. „Sapati, dumneavoastra aici, ca altii va sapa la Bucuresti”. Cei doi erau Ion Iliescu din partea C.C. si Mircea Malita ministrul invatamintului. Le-am explicat ce vreau sa fac … i-am servit cu un pahar de vin … si au plecat foarte ?nc?ntati.
„Am mers din floare ?n floare, dar mierea mi-am facut-o singur”
– Cum va explicati faptul ca v-ati bucurat de simpatia unor oameni din spectre foarte diferite: Ana Blandiana, Eugen Simion, Cristofor Simionescu?
– Cu sotii Ana Blandiana si Romulus Rusan m-am ?nt?lnit prima data ?n gara la Basel, ?n Elvetia. Am simtit ca au placerea sa faca un ?mprumut sufletesc. La un moment Ana Blandiana mi-a spus ca nu a mai ?nt?lnit pe nimeni care sa vorbeasca at?t de frumos de sotia sa, ca mine. La rindu-mi i-am raspuns ca putini barbati au avut sansa sa aiba o sotie ca a mea. Victorita ma privea ca pe-un tablou, ma adora…. avea un suflet extraordinar…. Am trait o viata frumoasa…. Dar trebuie sa recunosc ca am avut si sansa de a ma naste ?ntr-o familie solida, sansa unor colegi extraordinari, ca Petru Magazin. Care, la functiile pe linie de partid ce le avea, putea sa fie avansat rapid. Dar totdeauna, dintre colegii sai, cadre universitare, era promovat ultimul. Un mare caracter. Datorita acestui om nici un coleg din anul nostru n-a fost arestat. Nu-i o sansa?
– Deci care au fost ingredientele succesului, ?n cazul dumneavoastra?
– Sansa si munca. Am avut dorinta de a face ceva, la care adaug si sprijinul primit din partea sefilor mei care nu numai ca m-au apreciat dar m-au si simpatizat.
– Unii spun ?nsa ca a fost si un calcul, o abilitate de a va face relatii bune cu toata lumea, pentru a culege miere de peste tot…
– Este adevarat … am mers din floare ?n floare, dar mierea mi-am facut-o singur.
„As fi indignat daca cineva ar gindi ca imi favorizez baiatul”
– Fiul dumneavoastra va urmeaza ?n cariera, este si el cadru didactic la Universitatea Agronomica. Cum comentati fenomenul nepotismului universitar?
– E o problema foarte delicata: eu am vrut ca fiul meu sa faca chimia, sotia mea a vrut sa faca medicina. El a ales horticultura si a fost sef de promotie. C?nd a terminat el facultatea, copiii de cadre universitare nu aveau voie sa ram?na ?n invatam?ntul universitar. Rectorul de atunci, Ionel Adrian, a chemat toti cei patru sefi de promotie, printre care Vasile V?ntu, de la Agronomie, in prezent prorector, si Valeriu V. Cotea de la Horticultura in vederea incadrarii lor in universitate. Eu i-am spus rectorului, fostul meu student: „Ionele, cred ca faci o abatere”. „Nu fac nici o abatere – mi-a spus – nu am ceva scris care sa-mi interzica acest lucru. Eu am chemat sefii de promotie”. Poate ca daca ar fi fost alt rector, de frica, de invidie, fiul meu nu ar fi fost oprit ?n facultate. Si, poate ca de aceea am aprecierea asta fata de Ionel Adrian. E subiectiva dar e umana. Dar nu pot sa uit gestul lui. ?n ce priveste nepotismul, depinde unde se instaleaza, daca se fac sau nu abuzuri… Eu as fi indignat daca prin comportarea mea fata de colaboratori, unul dintre acestia ar g?ndi ca ?mi favorizez baiatul. Noi avem o echipa de oameni foarte buni, fiecare cu culoarul lui. Iar eu s?nt multumit ca printre membrii noii generatii de oenologi se afla si fiul meu. Este meritul muncii lui, avantajul unei biblioteci… Are un avantaj dar poarta si o povara, pentru ca lumea face comparatie. ?n domeniul nostru s?nt c?teva exemple fericite ?n acest sens: Ulise Gayon, Jean Ribereau Gayon, Pascal Ribereau Gayon – considerati patriarhii oenologiei mondiale. Ulise Gayon a fost asistentul lui Pasteur… . S?nt 100 de ani de munca aici, o scoala inegalabila. Cred ca nepotismul, daca e la un nivel de g?ndire ridicat poate fi si ?n avantajul comunitatii. Dar, ?ntr-adevar, s?nt si exemple negative.
„Reconsiderarea economica si morala a acestui popor nu se poate face ?n afara agriculturii”
– Care s?nt optiunile dumneavoastra politice? ?n ce zona v-ati situa?
– Nu stiu… . In Vrancea, pentru ca pleci cu matricea de acolo, a fost un suflu nationalist, poate exagerat. La noi, pentru ca era o familie cu educatie foarte stricta si crescuta ?ntr-un mediu ceva mai dur, tata, fiind liberal, nu ne-a permis sa facem aceasta politica nationalista. Era macinat de ideea ca tatal sau, Toma Cotea, fusese omor?t ?n primul razboi mondial pentru ca patrunsese, alaturi de alti ofiteri, ?n cercurile inamice, copiind hartile cu situatia pozitiilor la zi. Fratii mamei au fost legionari: si condamnati la ani grei de temnita. Va spun: primele bomboane fondante le-am m?ncat de la Corneliu Zelea Codreanu, care cununase un frate de-al mamei. Era un barbat foarte frumos, extraordinar … si mi-amintesc ca ma alinta, eu aveam parul ondulat, si el ?mi spunea : „Uite, asta, seamana si cu mine”. Si i-a spus odata mamei: „Lele Ancuta, roaga-l pe nenea Dumitrache sa ma sprijine”. Si mama, tes?nd la razboi, ?i raspunde „Dom’ Cornele, dar eu nu-ndraznesc sa ridic nici ochii asupra lui”. Tatal meu, mi-amintesc, se m?ndrea ca primea scrisori de la Ionel sau Gheorghe Bratianu. C?nd au venit comunistii, le-am ars, de frica, si plec cu regretul asta ?n morm?nt. Si, revenind la ?ntrebarea dumneavoastra, am avut impresia ca taranul nostru a fost ?nteles de acest partid ?n perioada interbelica mai mult dec?t oric?nd. Acum, ce optiune sa am? Tara noastra are un profil agrar, iar in viitor acesta nu poate sa dispara. Dupa parerea mea, reconsiderarea economica si morala a acestui popor nu se poate face ?n afara agriculturii. Nici un guvern dupa ’89 nu s-a ocupat de acest domeniu. De asemenea, mi-amintesc ca tata avea ?n casa, alaturi de portretul lui Cuza, diplome primite ?n timpul Maresalului Antonescu, pentru rezultate deosebite ?n cresterea animalelor. Taranii erau stimulati pe vremea aceea, prin niste premii, pentru a obtine o recolta bogata si de calitate, pentru a creste animale deosebite. Totdeauna, tata, ca si oamenii din sat, spunea ca Maresalul Antonescu este un om drept, „tine si cu noi”. ?n concluzie, eu niciodata nu am fost un om politic, dar mi-au placut cei care s-au ?ntors cu fata la oamenii necajiti si ?ndurerati. In ’96, avind iluzia ca se va reedita trecutul, am votat cu alianta, dar am avut o mare deziluzie. I-am spus-o si domnului presedinte Ion Iliescu ?n Aula „Gheorghe Asachi” din Iasi. Acum ?nsa, nu mai stiu ce politica sa fac. E coruptie din toate partile. Pur si simplu nu mai stiu!
„Am cerut sa depun marturie la procesul lui Ion Ceausescu”
– ?n „Fragmente de viata”, luati apararea unor persoane controversate: Emil Rosu si Adrian Ionel.
– Da, eu cred ca daca s-ar face o ierarhizare a rectorilor, din Universitatea noastra, prof. Emil Rosu ar fi pe primul loc: era un bun organizator, recunoscut om de stiinta, drept, de mare verticalitate, se lupta ca universitatea noastra sa aiba prestigiul pe care-l merita. El a fost scos din rectorat ?ntr-o conjunctura delicata. Sa ma explic… Facultatea de Agronomie de la Iasi, care era ?n cadrul Institutului Politehnic, fusese, prin anii ’43-’44, refugiata la Gioagiu. ?n facultatea de la Iasi, care venise de la Chisinau, erau si profesori basarabeni. Tatal profesorului Rosu era notar la Gioagiu si a dat legitimatii c?torva cadre didactice basarabeni, precum ca sa sint nascuti ?n Transilvania. I-a ajutat. Unul din ei, ca sa arate atasamentul fata de partid, l-a tradat. Pentru asta, profesorul Rosu a fost exclus din partid si demis din functia de rector. Si, ?n sedinta, s-a ridicat un asistent pe nume tot Rosu, afirm?nd ca rectorul Rosu a fost ?mpotriva universitatii, etc. Profesorul Aurel Loghin, secretarul de partid pe Centrul Universitar, a spus atunci: „Am ?nteles, tovarase. Sint de acord cu propunerea organizatiei de baza pentru a fi exclus. Dar va rog sa retineti ca noi n-am venit aici sa schimbam pe Rosu cel Mare cu Rosu cel Mic. Profesorul Emil Rosu ramine o pedala importanta pe care universitatea va apasa ori de cite ori e nevoie”.
– Ati luat apararea si lui Adrian Ionel, care a fost scos afara ?n 90, pentru elan muncitoresc. A fost cel care facea exces de zel ?n scoaterea profesorilor si studentilor la munci agricole. De asemenea, el a fost implicat si dupa revolutie ?n niste afaceri dubioase. I-ati luat apararea ?n repetate r?nduri. Si domnului Cristofor Simionescu, unul dintre cei mai puternici ieseni ?n timpul regimului comunist, un om de ?ncredere al familiei Ceausescu. Cum se ?mpaca aceasta atitudine, de sustinere a unor oameni fideli regimului, cu detestarea fostului regim?
– Regimul e un ansamblu. Oamenii s?nt altceva. Dupa parerea mea, oamenii vor sa capete, ?n general, niste functii, din dorinta de a domina pe altii. Foarte putini ?si pun problema obligatiilor ce le revin, a datoriei de a face ceva. Iar din acest punct de vedere, cred ca Emil Rosu si Ionel Adrian, pastr?nd proportiile, si-au ?nteles si acest rol.
– Ration?nd astfel, credeti ca tuturor oamenilor trebuie sa li se treaca cu vederea „pacatele”?
– Da, fara ?ndoiala.
– Si lui Ceausescu? Pentru ca si ?n cazul sau, puteti spune ca a ctitorit, chiar daca pe cadavre.
– Nu stiu ce sa spun… Pot sa va spun doar ca la fel am g?ndit despre fratele lui, fostul ministru Ion Ceausescu. Dupa revolutie, a fost arestat. Eu m-am prezentat la rectorul Universitatii de Stiinte Agronomice din Bucuresti, profesorul C. Pintilie. I-am spus: „Domnule, va rog, ajutati-ma si creati-mi un culoar, pentru ca vreau sa fiu martor la procesul lui Ion Ceausescu”. Dar, dupa c?teva luni, a fost eliberat, nefiind probe. Eu m-am dus pentru ca ?n timpul lui Ion Ceausescu, horticultura a ?nflorit extraordinar. Si atunci, nu trebuie respectat., nu trebuie sa luam partea buna? Eu am ur?t comunismul, dar oamenii se diferentiaza. Am facut si o scrisoare ?n apararea lui Miu Dobrescu, fost prim secretar al regiunii si respectiv al judetului Iasi. Am spus ca a fost un om ce ocupa prima pozitie ?n ce priveste atasamentul fata de ?nvatam?nt si cultura si dragostea de a apara intelectualitatea ieseana. Scrisoarea a fost citita, din c?te am fost informat, ?n sala de judecata. S?nt faptele mele, mi le asum. (Emilia CHISCOP)