Se pregatesc alte patru transplanturi de rinichi

vineri, 14 septembrie 2001, 23:00
2 MIN
 Se pregatesc alte patru transplanturi de rinichi

Cele patru transplanturi de rinichi, ce se vor efectua in luna octombrie, reprezinta ultimul test pentru acreditarea Centrului de Transplant Renal Iasi. Interventiile vor fi efectuate de chirurgii ieseni, dar vor fi supervizati de prof. dr. Ionel Sinescu, seful Centrului de chirurgie urologica, dializa si transplant renal de la Institutul Fundeni. "Vor fi patru transplanturi si toate pregatirile au fost finalizate. Tiparea imunologica (analizele de compatibilitate intre organul donat si organismul primitorilor, pentru a preveni respingerea) a donatorilor si primitorilor au fost efectuate in laboratorul de la Iasi, recent deschis. Celelalte opt transplanturi efectuate la noi (trei in toamna anului trecut si inca cinci in luna mai) evolueaza excelent, starea donatorilor si primitorilor fiind foarte buna, acestia scapind de calvarul dializei", a precizat dr. Adrian Covic, seful Centrului de Dializa Iasi. Acreditarea Iasului ca Centru de Transplant Renal va aduce fonduri suficiente pentru realizarea unui numar mai mare de transplanturi. Exista o lista de asteptare cu 12 nume, insa, din pacate, nu se gasesc donatori pentru toti. Medicii sint pregatiti ca in cazul unei morti cerebrale, sa poata fi facut transplantul cu rinichii prelevati daca exista compatibilitate si bineinteles daca exista acceptul familiei decedatului. Problema principala pe care o au de rezolvat medicii in astfel de cazuri nu este aparatura, ci mentalitatea oamenilor. Din pacate, foarte putini sint cei care accepta ca organele interne ale apropiatilor decedati in accidente sa fie donate celor care au nevoie de ele pentru a trai. De aceea, conducerea Universitatii de Medicina si Farmacie "Gr. T. Popa" intentioneaza sa initieze o campanie de sensibilizare a opiniei publice impreuna cu Mitropolia Moldovei si Bucovinei. (Cristian DONOSE)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii