Sefii de la Pasapoarte, prinsi in ofsaid de prefect

sâmbătă, 15 ianuarie 2005, 00:00
1 MIN
 Sefii de la Pasapoarte, prinsi in ofsaid de prefect

Prefectul a facut ieri o vizita fulger la Serviciul Public de Eliberare a Pasapoartelor. „Oamenii sint tinuti la cozi interminabile si trebuie sa vedem daca putem face ceva in privinta asta”, a declarat prefectul Radu Prisacaru. Desi sefii serviciului au catalogat „inspectia” prefectului drept normala, acestia au fost luati prin surprindere, la intrarea in cladire fiind in jur de 30 de persoane care asteptau in ploaie. „Ar trebui sa gasiti solutii pentru ca oamenii sa nu mai astepte ca astazi in ploaie. Pina miine dimineata vreau sa-mi prezentati solutii pentru a remedia situatia. Nu sint aici pentru a face schimbari ci doar pentru a va impulsiona”, le-a cerut prefectul sefilor serviciului. Pentru ca acestia au incercat sa-i explice prefectului ca in spatiul actual nu se pot organiza mai bine, Prisacaru le-a oferit doua solutii. „Se poate mari programul de lucru, se poate incerca sa lucrati in doua ture. Cit pentru a mai face spatiu, va puteti muta cite doi in birou”, a completat prefectul. Sefii de la Pasapoarte sustin insa, ca nu au cum sa remedieze situatia actuala. „Ne trebuie mai multi oameni si mai mult spatiu. Daca ne vom muta pe bulevardul Chimiei ne vom descurca mai bine”, a declarat comisarul Mihai Hudisteanu, seful Serviciului Public de Eliberare a Pasapoartelor Simple. In acest moment la Pasapoarte lucreaza 11 persoane care deservesc zilnic peste 300 de persoane. (F.G.)

Comentarii