Sefii Prefecturii anunta o noua „captura” de primari PSD prinsi cu nereguli

marți, 05 aprilie 2005, 23:00
2 MIN
 Sefii Prefecturii anunta o noua „captura” de primari PSD prinsi cu nereguli

Sefii Prefecturii sustin ca au o noua lista cu primarii din judet in care s-au gasit nereguli grave. Acestia au prezentat ieri rezultatele la alte trei verificari la primarii unde au fost alesi primari PSD. Pe de o parte, oamenii din subordinea prefectului sustin ca au gasit nereguli mai mult sau mai putin grave, pe alta parte, primarii neaga orice acuzatie si ameninta cu atacarea deciziilor Prefecturii. Cele mai mari nereguli, sustine seful Corpului de Control al prefectului, au fost descoperite la Cotnari. „Primaria din localitate a consumat in doi ani cu 8.000 litri de benzina mai mult decit era prevazut in lege. Din aceasta cauza nu a putut plati anumite investitii. In plus, primarul este acuzat de fals in declaratii pentru ca a semnat hirtii care atestau faptul ca Primaria nu are nici o datorie, dar avea la «Electrica». Vom inainta dosarul la Politie”, a declarat Valerian Salavastru, seful Corpului de Control al prefectului. Pentru toate aceste nereguli, primarul din Cotnari a fost amendat cu 25 milioane lei si i s-a imputat contravaloarea a 8.000 litri de benzina. Primarul Vasile Cretu se declara nevinovat si explica cantitatea mare de combustibil consumata prin mai multe hotariri ale CL. „In trei rinduri CL a aprobat suplimentarea fondului de combustibil pentru a transporta 20 de copii la un centru de zi, pentru deplasari in interesul comunitatii pentru un proiect Sapard si pentru Politia din Cotnari. Voi ataca in instanta tot ceea ce mi se imputa”, a afirmat Cretu. Acesta a mai spus ca hotaririle de CL au fost predate la timp catre Prefectura, institutia avind cunostinta de ele. Cit despre acuzatia de fals in declaratii, Cretu sustine ca documentele au fost intocmite de contabilul Primariei. „Eu am semnat ca primarul. Nu am stiut ce semnez”, a explicat Cretu. O alta comuna cu probleme este Lungani. „S-au folosit 40 de milioane de lei pentru campania electorala, ceea ce incalca legea”, a spus Salavastru. Practic, angajatii Prefecturii acuza Primaria din Lungani ca a folosit aproximativ 36 milioane lei pentru cheltuieli de protocol, alimente, cosmetice, alcool, fara ca banii sa fie prevazuti in buget. Primarul din Lungani nu a putut fi contactat ieri.
O situatie ciudata este la Halaucesti, unde primarul a fost amendat, desi inspectorii Directiei Generale a Finantelor sustin ca fapta s-a prescris. „Raportul de la Finante a venit curat si am cerut alte documente. Primarul a fost amendat cu 30 milioane lei pentru ca nu a respectat procedurile de achizitie”, a completat Salavastru. Decizia Prefecturii va fi insa atacata in instanta. „Trebuia sa se gaseasca ceva si s-a gasit. Nu platesc nimic. Nici macar nu sint greseli mari. Banii s-au cheltuit corect, in plus fapta s-a prescris”, a explicat Cecilia Hodea, primarul din Halaucesti. (F.G.)

Comentarii