Simirad vrea sa duca tinerii cu bani din blocuri in vile, la Moara de Vint

joi, 10 iulie 2003, 23:00
2 MIN
 Simirad vrea sa duca tinerii cu bani din blocuri in vile, la Moara de Vint

Intr-o prima faza, circa 440 de tineri ar putea primi gratuit pamint pentru casa de la Primarie, in zona Moara de Vint. „Saptamina aceasta a expirat termenul de depunere a cererilor. Am inregistrat 338 de solicitari si analizam fiecare dosar in parte”, a declarat ieri arh. Dorin Savlovschi, seful Serviciului de Cadastru si Amenajarea Teritoriului din cadrul Primariei. Potrivit acestuia, tinerii care indeplinesc conditiile cerute de lege vor primi intre 250 si 500 de metri patrati de teren la Moara de Vint, unde municipalitatea detine o suprafata de pamint de circa 170 de hectare. Pe de alta parte, solicitantii vor trebui sa astepte improprietarirea pina anul viitor, cind Primaria va amenaja calea de acces si utilitatile necesare viitoarelor gospodarii. „Nu vrem sa apara un ghetou la Moara de Vint, asa incit le vom asigura mai intii acestor tineri conditii civilizate de trai”, a precizat, la rindul sau, Andrei Trofor, purtatorul de cuvint al Primariei. Potrivit unei legi emise la inceputul acestui an, tinerii sub 35 de ani au dreptul de a primi de la primarii un lot de pamint pentru construirea de case. Pentru aceasta, ei trebuie sa nu fi avut nici locuinta proprietate personala, si nici pamint. Cei care vor obtine lotul de teren sint obligati sa inceapa constructia locuintei, dupa un proiect agreat de Primarie, in termen de un an de zile.
Vile prin ANL la Moara de Vint
Alti ieseni cit de cit instariti vor putea, la rindul lor, sa se stabileasca la Moara de Vint, ca beneficiari ai programului de credit ipotecar al Agentiei Nationale de Locuinte (ANL). Agentia a inaintat deja catre Primarie un proiect de punere in folosinta a peste 150 de locuinte, prin acest sistem. Pentru a fi pus in aplicare, proiectul ANL trebuie sa fie aprobat si de Consiliul Local. Potrivit proiectului ANL, Primaria urmeaza sa cedeze, in scopul construirii de vile, circa 35 de parcele de pamint. In sistemul de credit ipotecar, viitorul proprietar contracteaza un imprumut de la banca si garanteaza chiar cu locuinta pe care urmeaza sa o ocupe. Intr-o prima faza, cetateanul trebuie sa achite bancii un avans de 2-3.000 de euro, urmind sa plateasca bancii, pina la acoperirea creditului, ratele lunare convenite, cele minime oscilind intre 100-150 de euro. De regula, pentru a contracta un credit ipotecar, cetateanul trebuie sa faca dovada ca are un venit net de cel putin 200 de euro lunar. Responsabilii din Primarie sustin ca programul ANL in sistem de credit ipotecar va fi demarat cel mai devreme anul viitor. (Mihai POPA)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii