Teoria conspiratiei si cea a anarhiei in cazul dosarelor disparute

Teza anarhiei
Cum a fost posibil?, este intrebarea pe care orice cetatean de bun-simt si-o pune cind aude de o asemenea grozavenie. Sint posibile doar doua variante: neglijenta sau coruptie, una mai grava ca cealalta.
Cei din interiorul Parchetului, de la grefiera pina la procurorul general, pun totul pe seama birocratiei si a volumului imens de munca, imbratisind deci varianta neglijentei. Iasul este unul din cele mai mari judete din tara, cu o populatie rurala de peste 50% si cu o rata a infractiunilor printre cele mai ridicate la nivel national. Prim-procurorul Parchetului de pe linga Judecatorie, Emilian Eva, si adjunctul sau, procurorul Daniel Ticau, spun ca numarul de dosare instrumentate anual a ajuns sa depaseasca puterea de munca a corpului de magistrati. Cifra dosarelor instrumentate anual de acest Parchet este de aproximativ 8.000-9.000, repartizate la 15 procurori. Astfel, fiecarui procuror ii revin de rezolvat intr-un an 533 de dosare; pe luna ar fi 44 de dosare, iar pe zi – 2 dosare. "In conditiile acestea nu se mai poate vorbi de act de justitie", a afirmant transant Daniel Ticau. "Momentul psihologic a fost anul 1995, cind numarul de plingeri depuse la Parchet a crescut uluitor, mentinindu-se apoi la 8-9 mii de dosare pe an. In ’92 erau tot 15 procurori, dar numai 2.000 de dosare pe an. Acum s-a ajuns la 8.000, adica de patru ori mai multa munca la aceeasi oameni".
Totusi, in mass-media ieseana n-au rabufnit niciodata nemultumirile magistratilor de la Parchet vizavi de cresterea peste puterile omenesti a volumului de munca. Teama de superiorii de la Bucuresti sau delasare? In acelasi timp, aceiasi Eva si Ticau sint cei care au reusit, in aceleasi conditii de munca, sa organizeze mult mai bine circulatia lucrarilor penale in Parchetul de pe linga Judecatorie, explicind ca acum nu mai sint dosare nerezolvate decit cel mult din noiembrie anul trecut. Deci, aceiasi oameni reusesc acum sa mentina sistemul in echilibru, ceea ce nu s-a intimplat in anii din urma. In acest caz, ce a fost inainte de 1999?
Predecesorul lui Emilian Eva a fost Liviu Popica, prim-procuror al Parchetului de pe linga Judecatorie din august 1997 pina in iunie 1999. Liviu Popica, acum de profesie notar, ne-a dat zilele trecute o declaratie care, in mod normal, ar putea fi catalogata ca extrem de grava: "Stiam ca sint probleme cu arhiva, ca sint dosare ratacite. Am vrut sa iau un om de la serviciul de grefiere pentru a face un inventar, dar nu-mi ajungea timpul fizic sa fac fata miilor de plingeri care veneau la Parchet. Sincer, regret ca n-am facut eu acel inventar, dar teoretic e frumos sa vorbesti, practic era imposibil". Liviu Popica a marturisit un lucru extrem de grav: stia ca sint dosare pierdute, dar n-a putut face nimic pentru a elimina haosul. A recunoaste ca zeci de infractori au scapat de pedepse, trecind acest lucru la simple pierderi, ofera imaginea perfecta a Justitiei in tranzitie. La mijloc nu se afla 10 kilograme de cartofi lipsa la inventar, ci dosare penale care trebuiau judecate in instanta, conform legilor intr-un stat de drept. A trece cu lejeritate peste acest fapt poate avea efecte extrem de nefaste. Daca se accepta ca un hot a putut scapa de inchisoare pentru ca un grefier a ascuns dosarul sub covor, este posibil ca infractiuni din ce in ce mai grave sa fie tratate cu aceeasi indiferenta, ajungindu-se pina la anularea de facto a Justitiei. Teza neglijentei, acceptata cu seninatate de Popica si cu rezerve de Emilian Eva, nu este cu nimic mai putin grava decit cea a coruptiei.
Teoria conspiratiei
A doua ipoteza este cea a coruptiei, a ascunderii anumitor dosare cu buna stiinta. Toti cei care lucrau la Parchetul de pe linga Judecatorie faceau fata zi de zi avalansei de plingeri penale. Regimul era insuportabil, dar stiau foarte bine – asa cum a recunoscut si Liviu Popica, si dactilografa Catalina Tarnauceanu, la care s-au gasit 73 de dosare pierdute – ca disparitia unui dosar penal nu implica cine stie ce riscuri. "Totul se baza pe buna credinta a oamenilor, iar eu, ca om care a lucrat acolo timp de trei ani, sint sigura ca nimeni nu-si risca serviciul, bun, rau, cum era, pentru a ascunde un dosar. Cazurile cercetate erau in cea mai mare parte gainarii. Tilhariile erau deja de competenta Parchetului de pe Tribunal", afirma Catalina Tarnauceanu, una dintre persoanele cele mai suspectate de ascunderea dosarelor. "Gainariile" erau insa prevazute cu pedepse in Codul Penal. Pentru furtul unui milion de lei se puteau face 2 ani de inchisoare. Alcoolemia de peste 1 la mie la soferi putea fi de asemenea pedepsita cu inchisoarea. Taierile abuzive de padure, contrabanda la scara redusa, incalcari ale legii fondului funciar, micile evaziuni – toate acestea puteau insemna ani buni de inchisoare. Situatia haotica ce domnea in Parchet putea fi speculata pentru a servi interesul unei anumite persoane cercetate. Pentru un om care a incalcat legea fara sa fie recidivist, eventualitatea executarii unei pedepse cu inchisoarea poate insemna un soc suficient de puternic pentru a incerca sa scape de sub urmarire. Ce suma putea fi oferita pentru ratacirea unui dosar dintre miile care treceau prin Parchet? Este imposibil de stiut, pentru ca, in asemenea cazuri, nu exista niciodata dovezi. "Ar fi trebuit poate sa ne sesizam din oficiu si sa incepem urmarirea penala impotriva celor la care s-au gasit dosare. Insa nu stiu daca am fi putut vreodata sa dovedim ceva", a declarat procurorul Daniel Ticau.
In concluzie, nimeni nu poate sti de ce si cum s-au pierdut peste 170 de dosare la Parchetul de pe linga Judecatorie. Important este ca scandalul sa provoace o dezbatere serioasa la cele mai inalte niveluri ale Justitiei. Boala nu apare doar in cazurile unor mari afaceri, in care sint implicate persoane extrem de importante, ci este una generalizata. Sistemul imunitar al statului pare sa fie atins de cancer. (Nicolae MANOLIU)