Toate strazile din Iasi vor primi placute ca in perioada interbelica

luni, 06 decembrie 2004, 00:00
1 MIN
 Toate strazile din Iasi vor primi placute ca in perioada interbelica

De anul viitor, strazile din Iasi vor fi identificate cu placute noi, unice in tara. Ca o noutate, in afara de numele si numarul strazii, pe placute se va regasi si numele cartierului din care face parte strada. „Vom urma modelul unei placute din perioada interbelica. Avem deja proiectate modelele, urmind ca de anul viitor sa trecem la fabricarea unui numar de aproximativ 10.000 de placute”, a declarat Mihai Chirica, directorul tehnic al Primariei. Noile indicatoare nu vor mai fi realizate ca pina acum. Astfel, numele si numarul strazii, precum si numele cartierului vor fi stantate, nu doar vopsite. „Placutele vor avea culoare de fond albastru petrol, iar literele vor fi in relief. Toate cele aproximativ 860 de strazi din Iasi vor primi astfel de indicatoare”, a explicat Chirica. In acelasi program intra si instalarea, in intersectiile principale, a unor stilpi cu indicatoare pentru obiectivele principale din oras. „Stilpii vor avea tablite care vor indica obiectivele culturale, de turism, gari si altele. Inca nu am evaluat costurile, dar nu vor costa mai mult decit indicatoarele din prezent”, a completat Chirica. Acesta a mai spus ca lucrarile vor fi executate de DSPM, iar in cazul in care directia din subordinea Primariei nu va putea realiza noile tablite se va demara o procedura de achizitie. (F.G.)

Comentarii