Pierderile CET cresc precum Fat-Frumos

duminică, 12 aprilie 2009, 05:50
3 MIN
 Pierderile CET cresc precum Fat-Frumos

Pentru 2008 se estimeaza pierderi record pentru unitatea din subordinea Consiliului Local. Concret, societatea a cheltuit anul trecut cu 80 de milioane lei mai mult decit veniturile. Suma este imensa si in raport cu pierderile calculate pentru anul 2007. Conform Minis­terului de Finante, in 2007, CET a inregistrat pierderi de 6,2 milioane lei. Ca in fiecare an, sefii CET pregatesc si acum un nou plan de restructurare, care ar urma sa reduca cheltuielile si pierderile. Masurile anuntate de autoritati par a nu avea nici un efect, chiar dimpotriva. Pentru 2009, sefii CET au realizat un proiect de buget cu pierderi inca din aceasta faza.

"Nu sint societati de acest fel care sa nu inregistreze pierderi"

Situatia dezastruoasa de la CET a ajuns si pe masa Gu­vernului. Reprezentanti ai Pri­mariei si ai termocentralei au participat joi la o intilnire organizata la Ministerul Adminis­tratiei. "A fost o discutie neprotocolara. Cei de la Minister au dorit sa afle direct de la sursa situatia fiecarui producator de energie termica, electrica dupa sezonul rece. Din datele noastre, CET a inregistrat piederi de 80 milioane lei anul trecut. Prin­cipala cauza a acestor pier­deri este diferenta dintre costul de productie si tariful aprobat de autoritatile nationale", a explicat Mihai Chirica, directorul tehnic al Primariei. El a mai spus ca a ridicat problema legata de tarifele aprobate de Autoritatea Nationala de Regle­mentare in domeniul Energiei (ANRE), dar si de Autoritatea Nationala de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de utilitati publice (ANRSC). "Situa­tia de la societatea noastra nu este singulara. Probleme financiare au toate CET-urile din tara. Sint altii cu probleme mai mari, precum cei de la Brasov. Nu sint societati de acest fel care sa aiba profit sau sa nu inregistreze pierderi. Toti au criticat politica de tarife a ANRE si ANRSC. Nu este posibil ca la noi sa avem cresteri de 247% la pretul huilei si de 50% la pacura, iar ei sa acorde pentru aceeasi perioada de timp o majorare de 30% – 40%. Com­bustibilul reprezinta 60% din costul de productie. Le-am spus ca se merge cu pierderi programate", a explicat Chirica.

Idei palide de restructurare

Pretul mare al combustibului, corelat cu lipsa unor incasari de la populatie a condus la acumularea de datorii si penalitati la furnizori. Toate doleantele auto­ritatilor locale ar urma sa fie analizate de o comisie formata din reprezentanti ai Ministerului Administratiei, Ministerului Fi­nantelor, ANRE si ANRSC. "Am solicitat fonduri pentru investitii, nu doar bani pentru combustibil. Investitiile trebuie continuate. Consumul de ener­gie termica a scazut in ultimii patru ani de la 9,4 gigaca­lorii/apartament/iarna, la 6,93 gigacalorii/apartament/iarna. Calculul a fost facut pentru un apartament cu o suprafata de 60 mp. Se vor analiza si pro­puneri legate de modificari le­gislative, in special in privinta calcularii de tarife", a adaugat Chirica. Pe de alta parte, in 2009 conducerea CET isi propune sa aiba pierderi de aproximativ 17,9 milioane lei. Acestea sint explicate de conducerea unitatii prin aceeasi problema a dife­rentei dintre costul de productie si tariful aprobat de autoritatile nationale. "Sa vedem. Poate in acest an vom reusi sa obtinem preturi mai bune la combustibil. Deja am demarat procedurile de achizitie. Va fi si o reorganizare a CET in functie de productie. Intr-o luna vom avea definitivat acest plan. Nu pot spune mai multe acum", a declarat Costica Neculai, directorul CET. Una din masuri vi­zeaza transformarea Uzinei de Reparatii din directie in sectie in cadrul societatii. La aceasta unitate lucreaza peste 300 din cei 1.400 de angajati ai termocentralei.

Comentarii