Joi
24 Mai 2012
Ultimul up-date 08:17 GMT+2
Ziarul de Iasi
ANUNTURI: AUTO | IMOBILIARE | LOCURI DE MUNCA | POSTEAZA UN ANUNT | ANUNT PRIN SMS | ABONAMENTE | PUBLICITATE | CONTACT
Sectiuni saptamanale
Suplimentul de cultura
Ghidul pentru sanatate
Ghidul auto
Ghidul casei
Naturist
Bomba
Abonamente si publicitate
Abonamente
Oferta publicitate
Contact
Linkuri sponsorizate
Sports cars
Anvelope
Anvelope ieftine
Videochat Iasi
Fetele norocoase blog
Mihaela Aioanei
Homeopatie pentru copii
Linkuri
Jup
Calendarul ortodox
Iasinet
Anunturi
Muzica
Fabricat in Iasi
Medicalnet
Revista22
Online Marketing
Muzeul Literaturii Romane
IASUL UNIVERSITAR
Ziare
Joc Secund
IASUL ARE PRIORITATE
Alte editii locale
BACAU
ROMAN
VASLUI
FOCSANI
SUCEAVA
BRAILA
GALATI
CLUJ
SIBIU
ALBA
Arhiva
Cauta in arhiva
Arhiva pe saptamini
UTILE
Noul cod rutier valabil de la 1 decembrie 2006
Telefoane si adrese utile
Mersul trenurilor valabil de la 11 decembrie 2011
Proiecte
"Ziarul de Iasi"
Oferiti burse copiilor din mediul rural
Premiile literare "Ziarul de Iasi"

Averile, salariile si premiile sefilor de la regiile locale

Premiu de criza: 700 mil. lei din banii iesenilor

Autor: Felix GUZGA, Cristi ALBU
Data publicarii: 06/07/2009

Atit a primit directorul Citadin SA, societatea Primariei care se ocupa de asfaltari. In topul sefilor de regii locale, ca salariu, este insa seful fostei RAJAC, Ioan Toma: peste 110 milioane lei vechi net pe luna. Nu numai cei doi cistiga bine, ci cam toti sefii de regii iesene.

Un astfel de director isi poate cumpara anual cite un Hummer. La leafa se adauga in multe cazuri prime anuale in valoare de 10-12 salarii. Cel mai prost platit este directorul RATP. "Ziarul de Iasi" va prezinta banii incasati anul trecut de toti sefii regiilor iesene. 

Sefii regiilor si unitatilor aflate in subordinea autoritatilor locale par a fi platiti regeste. In timp ce iesenii se pling de serviciile oferite, transportul in comun, ciinii maidanezi, caldura si apa calda, directorii unitatilor responsabile sint adevarati miliardari in lei vechi. Desi orasul este plin de strazi ciuruite, directorul Citadin a incasat anul trecut aproape 180.000 lei noi net, inclusiv un premiu de merit fabulos, in valoare de 11 salarii. In timp ce orasul este plin de ciini maidanezi, directorul firmei de salubrizare a ridicat si el peste 100.000 lei, constind in cele 12 salarii lunare si in cele 10 salarii suplimentare primite ca premiu anual. Directorul CET a fost platit anul trecut cu peste 100.000 lei, bani in mina, in timp ce termocentrala este aproape falimentara. Si lista poate continua. "Ziarul de Iasi" a intocmit topul sefilor de regii si societati publice din Iasi, in functie de banii pe care i-au ridicat anul trecut ca salarii, sporuri si premii. Dupa numarul de gropi sau ciini maidanezi de pe strazi, dupa cit de des se sparg tevile de apa rece sau calda, iesenii pot aprecia daca sefii serviciilor publice isi merita banii. In fond, ei ii platesc, indirect, pe acestia.

Neculau, de la Citadin: 179.000 lei

Catalin Neculau

Desi incasate acum, salariile de merit ale sefilor de regii se vor vedea in declaratiile de avere ale acestora de anul viitor. In aceasta perioada s-au analizat performantele fiecarui director de societate sau regie din subordinea autoritatilor locale. La fel ca si in anii trecuti, conducatorii societatilor care au incheiat anul, pe hirtie, cu profit, au primit si premii pe masura. Cel mai mare profit declarat a fost al SC Citadin, societate a Primariei. Societatea care lucreaza in special cu Primaria a inregistrat un profit de 2,7 milioane lei pe 2008.

Astfel, directorul Catalin Neculau a fost recompensat cu o suma consistenta pentru aceasta performanta. Decizia a fost luata de Adunarea Generala a Actionarilor de la Citadin. "Mi-am indeplinit criteriile de performanta. S-a decis sa primesc 11 salarii. Eu am indemnizatie, conform contractului. S-a raportat la indemnizatia de anul trecut, la fel cum a fost si in cazul indicatorilor de performanta. Cele 11 salarii inseamna o suma de aproximativ 70.000 lei noi", a declarat Neculau. El a primit in 2008 un numar de 12 salarii pentru rezultatele financiare ale anului 2007.

Neculau este, cel putin momentan, cit inca nu s-au dat premii la RAJAC, cel mai bine bine platit sef de unitate aflata in subordinea autoritatilor locale. Acesta a incasat anul trecut, cu tot cu premii, 179.000 lei. Adica, in medie, 15.000 lei lunar. Firma pe care o conduce este criticata deseori, mai ales de soferi, pentru lucrarile proaste de asfaltare.

Ultimul scandal in care apare numele Citadin este cel de pe strada Bucium. In urma cu cateva zile, in dreptul Liceului Industrial de Chimie, o groapa proaspat asfaltata s-a surpat sub un autovehicul. Si in prezent, ApaVital, care a avut o interventie in zona, si Citadin, care a executat lucarile de asfaltare, isi paseaza una alteia vina producerii acestui incident. Revenind la declaratiile de avere, directorul Citadin are de platit un credit contractat din 2005, in suma de aproape 203.000 euro. Seful firmei de asfaltari are trecute in declaratia de avere un apartament si o casa. Oficial, Neculau vine la serviciu cu tramvaiul, nementionind nici un autovehicul in declaratia de avere.

109.000 lei, leafa la un CET falimentar

Ioan Toma

Seful SC Apa Vital asteapta inca o decizie in privinta premiilor date pentru indeplinirea indicatorilor de performanta. "La noi inca nu s-a discutat. Sigur nu vor fi 12 salarii, ca anul trecut", a explicat Ioan Toma. El a mai spus ca societatea de apa si canalizare a inregistrat un profit de 1,8 milioane lei anul trecut. Fara premiile pe care inca nu le-a incasat, seful ApaVital se claseaza pe locul doi in topul celor mai bine platiti sefi de regii si societati aflate in subordinea autoritatilor locale. Acesta a incasat anul trecut aproximativ 135.000 lei, adica in medie cam 11.250 lei lunar. Cu tot cu premiile inca neincasate, seful ApaVital se va plasa cel mai probabil pe primul loc in top. Conform declaratiei de avere, sotia acestuia, angajata tot la ApaVital, a incasat doar 2.275 lei lunar. Averea sotilor Toma se compune din doua apartamente si doua autoturisme Volkswagen Golf, dar si depozite si conturi la banci care insumeaza 220.000 lei.

Didi Melinte

Pe locul trei in top se afla fostul director al CET Iasi, Didi Melinte. Desi termocentrala a inregistrat in 2008 pierderi uriase, de aproximativ 50 milioane lei, fostul director a incasat anul trecut 109.708 lei, adica in medie lunar 9.142 lei. Melinte a declarat ca nu a primit salarii de merit, din cauza situatiei economico-financiare a unitatii. Cu toate ca a promis ca director ca va aduce CET pe linia de plutire, acest lucru nu s-a mai intimplat. "Exista un plan de redresare aflat in vigoare si acum. Nu s-a reusit modernizarea CET I si CET II. Sper ca totusi acest lucru sa se intimple. Fara defiintarea unor grupuri energetice de la CET I si montarea unei turbine cu o capacitate de 25 MW, nu se va reusi redresarea termocentralei", a explicat Melinte, care ocupa in prezent un post de consilier in cadrul CET. In ceea ce priveste averea sa, fostul director se poate lauda cu un Volkswagen Passat nou, pe care sustine ca l-a luat dupa ce a vindut 5.000 metri patrati de vie in Odobesti. Melinte mai detine citeva terenuri si o casa primite mostenire, un Renault. Acesta are datorii de 11.000 euro, reprezentind un credit luat in 2004.

Seful Salubris: Premiu de 400 milioane lei vechi

Ion Apostol

Si directorul Salubris a fost apreciat de Primarie pentru performantele de anul trecut. Astfel, Ion Apostol a primit de la conducere un premiu de zece salarii aferente anului 2008. "A fost un an foarte greu. Nu ne-au fost aprobate tarifele din august si pina in februarie. Chiar si asa, ne-am descurcat si am inregistrat un profit de aproximativ 200.000 lei. In 2008, am avut 12 salarii pe baza indicatorilor de performanta. Acum au fost zece, cu o valoare totala de aproximativ 40.000 lei. Anul acesta nu mai am dreptul la nici un spor, nici macar bonuri de masa", a explicat Apostol.

Conform declaratiei de avere, in 2008 acesta a avut un venit net de aproape 109.000 lei, ceea ce inseamna ca lunar a ridicat aproximativ 9.000 lei. Directorul firmei de salubrizare a fost penalizat cu 30% din salariu timp de trei luni, de catre primarul Gheorghe Nichita, care s-a aratat nemultumit de numarul mare de ciini fara stapin de pe strazi. Chiar daca la momentul respectiv s-a zvonit ca Apostol va fi inlocuit din functie, acest lucru nu s-a mai intimplat. In sondajul realizat de Primarie in acest an, cu privire la calitatea serviciilor oferite, Salubris a iesit pe un loc III in topul nemultumirilor, dupa CET si RATP. In 2008, Apostol a achiztionat un teren agricol in localitatea Miroslava si a contractat un credit de 40.000 lei. Averea acestuia mai cuprinde o casa, un apartament, un teren si un autoturism Dacia Nova.

8.650 lei lunar, la Termo-Service

Cristian Andries

O alta societate a Primariei care a inregistrat profit anul trecut este Termo-Service. Ca urmare, si Cristian Andries a beneficiat de o prima speciala dupa prezentarea bilantului contabil al societatii care administreaza asociatii de proprietari. "Am avut un profit de aproximativ 300.000 lei anul trecut, comparabil cu ceilalti ani. In 2008 am luat sase sau opt salarii, nu mai stiu exact. Anul acesta au fost sase salarii, in valoare de aproximativ 28.000 lei. Eu nu am profitul altor societati", a adaugat Andries.

Directorul Termo-Service a incasat anul trecut aproximativ 100.000 lei. Veniturile medii lunare ale lui Andries s-au ridicat astfel la 8.650 de lei. In declaratia de avere are trecute doua terenuri, un apartament si un autoturism Peugeot 406. Directorul firmei de administrare cladiri mai are contract un credit de 23.000 euro din 2006.

Costica Neculai

Actualul director al CET Iasi, Costica Neculai, a cistigat anul trecut aproape 75.000 lei, adica aproape 6.200 lei lunar. Conform propriilor declaratii, in prezent, Neculai ridica lunar doar 3.180 lei, bani in mina, mai putin decit a incasat lunar sotia acestuia, angajata tot la CET. Carmen Neculai a luat in medie anul trecut 3.375 lei. In ceea ce priveste averea sotilor Neculai, aceasta se compune dintr-un teren agricol primit mostenire, un apartament, un autoturism Skoda Fabia din 2006, dar si o rezerva bancara de 230.000 lei. "Este tot ce am acumulat cu sotia timp de 25 ani de casnicie", a declarat Costica Neculai.

Cea mai mica leafa de sef de regie: 6.000 lei lunar, la RATP

Maricel Gherca

Printre cele mai mici venituri ale sefilor de unitati din subordinea autoritatilor locale se afla cel al directorului RATP, Maricel Gherca. Acesta a incasat anul trecut 72.500 lei, adica in jur de 6.000 de lei pe luna, bani in mina, de aproape trei ori mai mult decit sotia lui, angajata tot la RATP.

Unitatea condusa de Gherca se afla prima pe lista nemultumirilor iesenilor care au fost chestionati de angajatii Primariei cu privire la calitatea serviciilor oferite. Anul trecut, directorul regiei a vindut catre Vasile Sandu, lider de sindicat si ruda prin alianta, un Opel Astra cu 5.500 euro. In prezent, Gherca conduce un Volkswagen Passat, luat la mina a doua din Germania. In 2007 si 2008, seful RATP s-a imprumutat cu 121.000 lei si 15.000 euro. Acesta a explicat ca banii ii sint necesari pentru constructia unei case in satul Cercu, comuna Birnova. Gherca a precizat ca nu a beneficiat de salarii de merit, din cauza situatiei economice precare a regiei.

In prezent, directorul regiei are un salariu net lunar de aproximativ 3.200 lei. "Nu am beneficiat de salarii de merit. Anul acesta nu am luat nici bonuri de masa, prima de Pasti sau Craciun. Cit priveste casa, pe aceasta o construiesc impreuna cu cei trei frati ai mei", a declarat Gherca.


Posteaza pe Facebook Posteaza pe Twitter Trimite pe YMessenger Trimite pe Email Posteaza pe Google Adauga la Favorite Posteaza pe Delicious Posteaza pe MySpace Posteaza pe Digg Posteaza pe LinkedIn DA DE VESTE
adauga comentariu trimite articolul prin e-mail versiune printabila
Comentarii
Pagina: 1 2
RE: RE: cainii
20/07, 12:55, postat de teo
Mai frate, spune-mi si mie cate wc-uri publice sunt in Iasi, nu neaparat cu taxa de 1 leu, pot fi si cu 1,5 sau 2 lei, dar spune-mi si mie unde gasesc, caci in revista Zile si Nopti editia de Iasi, nu am gasit nici o adresa de wc public. Am glumit la faza cu revista, dar efectiv eu nu mai stiu decat WC-ul public din Parcul Copou, celelalte(care si alea erau putine) stiu ca sunt inchise. La usa ta m-as putea pisa? Cat imi ceri
RE: Un articol tip manipulare
06/07, 16:49, postat de marianemil
De unde profit la CET si la Termoservice cind
directorii de-aici se pling in fiecare an ca sunt in pierderi,n-au bani de caldura!!!Ipocrizie la mexim,ce raspundere la regiile de stat?!
la Citadin ce raspundere?raspunde cineva ca asfaltul turnat nu tine pina la iarna?si asta se intimpla in fiecare an!!!
Unde ati vazut raspundere la comunisti (pesedisti?
RE: cainii
06/07, 16:01, postat de dez
1. oare cand un vor mai exista nesimtiti in orasul asta care sa arunce gunoaile acolo unde le e locul, si nu pe jos sau prin tufisuri?
2.oare cand vor arunca mocurile de tigari in cosurile de gunoi, si nu pe jos?
3. oare unde naiba vedeti voi atatia caini de va speriati ca va depasi nr oamenilor?iesiti si voi din spatele blocului si sa-r putea sa ramaneti uimiti ca cainii nu chiar nde pasesc ;)
4. de ce multi prefera sa si faca nevoile prin tufisuri decat sa dea 1 leu sa mearga la un wc public??
5. M--am saturat de taranii astia de oras, care au impresia ca iasu-ul e orasul cel mai murdar din romania si cu ce i mai multi caini. Mergeti ma si voi in Bucuresti, timisoara, etc. si o sa vedeti ca nici acolo situatia nu e chiar asa cum credeti voi..
unde sunt cei da la anticoruptie
06/07, 14:32, postat de bunica inginerului
noroc ca la cet tu au bani si vand apartamentele nevoiasilor cu datorii... iar pe la ratc au nu stiun cate datorii pe la toti. DACA SUNT FALIMENTARI CUM DRACU SA VA IA LE DATI SALARIILE ACESTEA? Anticoruptia nu nimereste niciodata usa primarului si a acestor huligani? O sa va ajunga pe voi blestemele ca putine nu aveti la activ si atunci o sa vedeti ce bine este sa fii hot! Si Ceausescu se credea nemuritor! Rabda roamnul da si cand o iesi cu bata
RE: Un articol tip manipulare
06/07, 12:55, postat de Lake
Mai Make ia du-te si te sterge cu hirtie igienica in gura pentru ca pute rau dupa cite limbi ai dat tu in anusurile acestor tovarasi
RE: Un articol tip manipulare
06/07, 12:02, postat de LODO
Ce responsabilitate au omule? Cati directori/ministri etc etc ai vazut in inchisoare ca nu s-au cheltuit eficient banii sau ca au semnat acte de aiurea????
NICI-UNUL...
RE: Un articol tip manipulare
06/07, 11:30, postat de sssss
Sa traiti d-le director! - mare dreptate aveti - NESIMTITULE!!!
nesimtiti
06/07, 10:24, postat de coco
bai oameni buni astea nu sunt salarii e jaf la nivel local nu se poate ca la un director de regie sa-i dai pe linga un salariu de 200000 lei anual si prime ce indicatori de performanta au indeplinit acestia traim intr-o lume nebuna cind suntem in plina criza financiara si oamenii fac eforturi disperate sa-si achite impozitele la primarie, cu bani cu care s-ar putea plati salarii la inca 40 oameni care ar putea face ceva folositor comunitatii, astia isi dau prime pentru bun management. de la un primar ca nechita la ce sa te astepti????? pe linga golaniile care le fac mai iau si prime . sa le fie rusien sa nu mai platim impozite fratilor sa vedem cu ce dracu o sa-si mai dea premii mozolitii si nesimtiti ordinari
cainii?
06/07, 10:08, postat de luciann
ma intreb oare cate zile mai sunt pana cand cainii vagabonzi vor depasi numeric populatia iasului?

cand vor instala WC ecologice?

cand vor asfalta strazile si nu le va mai carpi...

cand va arata Iasul ca sibiu?

cand va deveni capitala europeana? Pana acum nu a fost decat in vorbe.


parfum peste transpiratie..
credeti ca le pasa
06/07, 08:23, postat de Carmozina
De undeva s-a spart buba daca au aparut pe prima pagina a ziarului...Este adevarat ca sunt salarii nemeritate si platite de bietii ieseni, fie someri sau pensionari sau contribuabili fideli ...Dar credeti ca le pasa?..Ei sunt siguri ca merita toti acesti bani! Sunt bani munciti, dragilor este adevarat dar nu de voi ci de cei care va platesc
RE: Un articol tip manipulare! pt Make
06/07, 08:17, postat de Costel
Zau? Da' tu mama/fratele/sora cui esti? Sau esti chiar unul dintre cei din lista si o dai pe "lege"? Mai avem foarte putin si ajungem din nou la vremurile dinainte de 90, cind nu aveai voie nici macar sa spui care sint hotii de-ti baga mina in buzunar cu nerusinare..
Pe langa aceste salarii enorm de mari fata de
06/07, 07:52, postat de Clara
toatapopulatia si economia Romaniei, acestia au foarte multe alte aranjamente din care scot alte imense venituri. Romania a ajuns bataia de joc a tuturor acestor gunoaie cu chip de om- ce au impresia ca sunt "personalitati"....Regiile de stat ajung sa aiba "un profit" pe jecmaneala populatiei, dar acestea in general sunt datoare cu imense sume de bani - fireste tot la stat sau la banci. Numai in Romania este posibil asa ceva - datorita MAFIEI burgheziei securisto-comuniste. Este un caz unic in economie - ce ar trebui suspus atentiei ECONOMISTILOR FMI
RE: Un articol tip manipulare
06/07, 07:45, postat de Ric
Sa mori tu. Nu tzie ciuda ca iau asa salarii? Nu vezi ce greu merg lucrarile la tramvai, asfaltare si la caldura? Nu se vede.... de fapt ce sa se vada, nici lumina nu exista intre blocurile din Canta. Tzie frica sa mergi noapte; si lanterna mea de acasa bate mai tare ca becurile existente pe strazi.

Deci numai vorbe de lauda:(((((
Nesimtire curata
06/07, 07:43, postat de Ric
Niste obositi toti. In loc sa vada de treburile orasului, ii doare`n kot de noi. Se pare ca CRIZA e doar la noi in buzunar....... dar la ei
hoti din regii supragheati politic
06/07, 07:07, postat de rebis
regiile sint niste struto-camile,nici de stat ,nici private,conduse de niste impostori mentinuti in functii pe criterii politice si financiare.cei care ii pun in aceste functii ,isi iau si ei din premiile pe care si le pun acesti nesimtiti.acesti papagali din regii vin in fiecare an si ne spun ca trebuie sa scumpeasca ,apa,energia termica si alte lucruri care administreaza aceste regii,pentru a-si pune premii si salarii de neam prost.toate aceste lucruri pe banii nostri ai tuturor.daca s-ar controla regiile ,s-ar vedea ca sint niste mafii formate pe criterii familiale,de cumetrie,de nasie,de nepotisme,de prietenie si pe spaga.sintem la mina unor HOTI,BANDITI,JEFUITORI,care baga mina in buzunarul nostru cu nesimtire.

P.S.acest Make care scrie pro banditi,este un scrib angajat sa scrie la comanda.este un ciine rapanos de paza a PSD-ului.dupa cum scrie pune si el botul la bani nemunciti
Pagina: 1 2
· Furtuna la Iasi: nori de poveste inainte de ploaie, balti de cosmar dupa. Urmariti o GALERIE FOTO impresionanta
· Controversa dura pe tema capuselor si a bolii Lyme intre oficiali ai Sanatatii iesene. Citeste in editia tiparita de astazi a Ziarului de Iasi ce sustin unii si cum ii contrazic ceilalti!
· Vanzator si cumparator au murit "cu zdelca in mana", la probele asupra masinii? (GALERIE FOTO&VIDEO)
· Festival de Film European la Casa de Cultura din Parcul Copou
· 56 de permise retinute la trecerile de nivel intr-o zi
· Teatrul National din Chisinau, pe scena Casei Studentilor
· Violata de propriul sot
· Scriitorii francezi Dominique Fernandez si Sylvie Germain se intalnesc cu publicul iesean
· Bataia cu focuri de arma a elevilor de la "Anghel Saligny", iscata de sarbatoritul "Costica" si de excesul de zel al Politiei
· Prins de Politie in timp ce isi viola fiica vitrega
· Violonistul Alexandru Tomescu vine sambata la Iasi cu turneul Stradivarius - "Obsesii"
· Iata cine face politica la Iasi!
· SINTEM AICI PENTRU DUMNEAVOASTRA!
ULTIMA ORA
08:12 - MOZAIC
Dana Rogoz, in febra pregatirilor de nunta
08:00 - MOZAIC
Vaduva victimei lui Carmen Bejan: "L-am rugat pe Dumnezeu sa ii mai dea o pedeapsa"
06:50 - LOCAL
Controversa dura pe tema capuselor si a bolii Lyme intre oficiali ai Sanatatii iesene. Citeste in editia tiparita de astazi a Ziarului de Iasi ce sustin unii si cum ii contrazic ceilalti!

Curs BNR (24/05/2012)
1 EUR 4.3159 ↓
1 USD 3.2674 ↑
1 GBP 5.0302 ↑
Cursul complet
Blogurile
Ziarul de Iasi
JUP: "Transhumanta de lux"

Cip IESAN: "Locatarii de la blog"

Catalin ONOFREI: "Pe net cu matusa lui Ponta"
Invitati din blogosfera
Publicatie online de cinema

Slow Food: "Ole! Primavara in rose..."

Filosofi
@lasi:
"Trupul: nevrozat sau jubilator"

Marius Scovronschi: "Tom Tailor"

Idle Living: "Cu gunoiu-n frigider"

"COSTACHEL: Mincare, vinuri si putina conversatie la masa"

Fun Grup

Optimizare web si consultanta SEO oferite de
26