Recital de pian sustinut de Andreas Henkel, la Casa Bals

duminică, 03 februarie 2013, 18:23
1 MIN
 Recital de pian sustinut de Andreas Henkel, la Casa Bals

Pianistul Andreas Henkel, artist de talie internationala, va sustine joi, 7 februarie, un recital la Iasi. Evenimentul, inclus in programul stagiunii 2012 – 2013 a Universitatii de Arte „G. Enescu", se va desfasura la Casa Bals, in Sala „Eduard Caudella", de la ora 19. Toti cei care doresc sa-l asculte pe maestrul pianist o pot face fara a plati bilet de intrare.

In program sunt anuntate lucrari din repertoriul didactic al compozitorilor J. S. Bach, W. A. Mozart, Beethoven, R. Schumann sau P. I. Ceaikovski.

Andreas Henkel, profesor la Conservatorul de Muzica din Dresda, se afla in Iasi pana pe 9 februarie pentru a sustine cursuri de maiestrie interpretativa, adresate elevilor si profesorilor de la Colegiul "Octav Bancila", respectiv studentilor si cadrelor didactice de la Universitatea de Arte.

„Prin prestatia sa deosebita, situata la inalte cote de profesionalism – atat in calitate de pedagog, cat si in calitate de pianist concertist -, domnul profesor Andreas Henkel si-a castigat in unanimitate consideratia elevilor, a studentilor si a cadrelor didactice de specialitate, deschizandu-le acestora noi orizonturi artistice, in consens cu linia europeana in interpretarea pianistica", a subliniat Alexandra Melinte, asistent programe in cadrul Centrului Cultural German.

Tinerii care au beneficiat de-a lungul timpului de indrumarile maestrului Henkel au castigat importante premii la concursurile nationale si  internationale de pian, precum si la olimpiadele liceelor de arta.

Comentarii