Agentii economici, executati silit de Finante

Subtitlu

joi, 22 iunie 2006, 22:03
2 MIN
 Agentii economici, executati silit de Finante

In primele sase luni ale acestui an, finantistii romascani au reusit sa recupereze miliarde de lei, ca urmare a masurilor de executare silita, aplicate in cazul agentilor economici care inregistreaza debite la bugetul de stat. In perioada 1 ianuarie – 31 mai 2006, in urma masurilor de executare silita aplicate, reprezentantii Administratiei Finantelor Publice au realizat incasari de miliarde. In aceasta perioada au fost emise somatii in contul unei sume totale de 150 de miliarde de lei, fiind incasata suma de 39,76 miliarde de lei, dupa emiterea somatiilor. Prin infiintarea de popriri asupra unor conturi bancare, in contul unor datorii ce insumeaza 20,04 miliarde de lei, s-au recuperat 2,65 miliarde de lei. Finantistii romascani au decis infiintarea de sechestre asupra bunurilor mobile ale datornicilor, prin valorificarea acestor bunuri incasindu-se 281,22 milioane de lei. De asemenea, prin valorificarea de bunuri imobile apartinind debitorilor, s-au obtinut 16,6 miliarde de lei, in primele sase luni ale acestui an.
Conform aprecierilor reprezentantilor Administratiei Finantelor Publice Roman, executarea silita a agentilor economici este un semn ca economia romascana este in picaj. „Cind ajungem sa executam silit un agent economic, activitatea acestuia nu mai este, in mod sigur, viabila. Interesul nostru nu este sa executam silit un agent economic si sa recuperam o datorie, iar apoi sa pierdem un contribuabil. Din contra, interesul nostru este ca agentii economici sa fie productivi si viabili, astfel incit sa isi plateasca impozitele la stat, nu sa ajungem sa instituim popriri si sechestre in cazul acestora. Faptul ca ajungem la executari silite in cazul multor agenti economici inseamna ca mediul economic din Roman intimpina mari probleme. In momentul in care trecem la popriri asupra bunurilor agentilor economici, ii consiliem sa contracteze un credit bancar pentru a-si plati debitele la bugetele de stat. Creditele, chiar daca au o dobinda medie de 12% pe an, ii pot salva atunci cind ajung in situatia popririi. Agentii economici care nu reusesc sa se salveze in acest mod ajung, intr-un final, in faza de vinzare a bunurilor, asa cum se intimpla in cazul firmelor Consrom si Romconstruct”, a precizat directorul executiv al Administratiei Finantelor Publice Roman, Dragos Oteleanu.

Comentarii