EDITORIAL Roman absurd

Priviti atent harta si veti vedea ca Romanul este situat exact in mijlocul
Moldovei, atit pe directia est-vest, cit si pe directia nord-sud. Traim in
mijlocul Moldovei, avem o pozitie de invidiat, ne despart citeva zeci de
zilometri de orase mari – precum Bacau sau Iasi – in care pulsul si calitatea
vietii sint cu totul altele, pot fi percepute cu ochiul liber. Se pune
intrebarea: ce ne deosebeste de orasele vecine? Unul dintre raspunsurile
la indemina este: mentalitatea. Este vorba despre mentalitatea oricaruia
dintre noi, oamenii de pe strada, si despre mentalitatea celor care conduc
destinele Romanului.
Traim intr-un oras murdar si se pare ca ne-am obisnuit cu situatia aceasta,
ceea ce este grav. Si mai grav este faptul ca aproape toti romascanii au
tendinta sa faca vinovata Primaria pentru asta. Nu observa gestul, aparent
marunt, al trecatorului care arunca mucul de tigara pe trotuar. Nu vad
mizeria din jurul cosurilor de gunoi – goale sau aproape goale. Nu iau in
seama pungile pline cu resturi menajere lasate la coltul strazii de vreun
copil grabit sa o zbugheasca la joaca. Privesc cu ochii inecati in praf super-
masina cu care se mindreste „italianul” venit in vacanta, dar pe care a uitat
sa o mai spele de cind a intrat in tara. Este pe cale de disparitie gestul,
instinctiv cindva, de a face citiva pasi in plus, pina la cosul de gunoi sau
pina la ghena de pe scara ori pubela din vecinatatea blocului. Oricine poate
sa faca murdarie, nimeni nu este obligat sa curete. Asteapta ca cineva –
generic numit autoritate locala – sa curete dupa el.
Ieri am prezentat conflictul dintre un grup de locatari ai unui bloc si
reprezentantii Primariei pe tema construirii unui magazin in vecinatatea
blocului respectiv. Nu este primul si, cu siguranta, nici ultimul conflict de
acest gen. Interesant de analizat este subiectul „spatiului verde” invocat in
majoritatea cazurilor. Care spatiu verde, oameni buni? In locurile cu
pricina, inainte de a se construi ceva, pamintul era brazdat de poteci
formate de romascanii grabiti sa ajunga iute la destinatie, taind-o de-a
dreptul peste iarba sau buruienile crescute in locul respectiv fara sa ceara
voie locatarilor. Cite spatii verzi amenajate in jurul blocurilor ati vazut, in
ultimul timp? Probabil ca cele zece degete ale miinilor sint suficiente
pentru a le numara. In jurul multor blocuri au ramas spatii „amenajate” pe
vremea cind Ceausescu ii indemna pe „cetatenii de la bloc” sa cultive rosii,
castraveti, fasole ori marar sub fereastra apartamentului. Atunci au rasarit
aracii si imprejmuirile incropite din sirma si fier-beton pe linga blocurile din
oras, in timp ce gospodariile taranilor au fost demolate, iar bietii oameni au
fost mutati in blocuri fara apa curenta si cu closetul in cimp, dincolo de
straturile cu zarzavat si cotetele de gaini.
Revenind la subiect: in general, interesul real al locatarilor pentru spatiul
din jurul blocului s-a manifestat in perioada in care s-au autorizat si s-au
construit garaje si atunci cind s-a inceput constructia vreunui chiosc sau
magazin.
Sa nu aruncam vina doar asupra altora! Ne-am obisnuit sa avem o atitudine
critica, dar ineficienta – rezultatul mentalitatii comuniste a omului de la bloc,
cu serviciul si acoperisul de deasupra capului asigurate de stat. In rest, „nu
e treaba mea!”.
Pe de alta parte, (prea) multi dintre alesii nostri sint prinsi in menghina
acelorasi mentalitati, iar deciziile lor sint lovite de nulitatea realitatilor din
teren. Strazile si trotuarele Romanului tind sa devina imense locuri de
parcare, pe spatiile din jurul blocurilor se construiesc magazine, nu avem
bani pentru a realiza citeva obiective imediate si imperios necesare, dar
reprezentantii nostri calatoresc peste mari si tari. Ultima fraza pare a fi
desprinsa din literatura absurdului. De fapt, este enumerarea citorva
elemente din realitatea absurda in care traim. (Gabriel VOLCINSCHI)