Infractorii sint pusi la munca

Subtitlu

joi, 01 iunie 2006, 22:27
2 MIN
 Infractorii sint pusi la munca

Ieri, in cadrul unui seminar desfasurat la Roman, reprezentanti ai Serviciului de Probatiune, impreuna cu reprezentanti ai Serviciului Public de Asistenta Sociala Roman, Judecatoriei Roman, Politiei Roman si asociatiei „Femina 2000”, au discutat pe tema indreptarii infractorilor spre munca in folosul comunitatii, in scopul reintegrarii acestora in societate. In cadrul seminarului, au fost discutate cazuri concrete de infractori care, in loc sa fie trimisi dupa gratii, au fost orientati spre munca in folosul comunitatii. „Tinta interventiei acestui proiect, derulat de Penal Reform International in parteneriat cu Directia de Probatiune din cadrul Ministerului Justitiei, este persoana condamnata, infractorul. In acest proiect sint implicati magistrati, consilieri de probatiune, ONG-uri, angajatori la care condamnatii pot efectua munca in folosul comunitatii, reprezentanti ai mass-media. Rolul nostru este de a pleda pentru munca in folosul comunitatii, ca alternativa la pedeapsa cu inchisoarea, pentru ca incarcerarea detinutilor presupune atit costuri din banii publici, cit si ingreunarea reintegrarii sociale a condamnatului”, au declarat reprezentantii Serviciului de Probatiune.
Dupa analizarea mai multor cazuri concrete, cei prezenti au decis ca munca in folosul comunitatii reprezinta o alternativa viabila la pedeapsa cu inchisoarea. Costul suportat din banii publici, lunar, pentru un detinut, este de aproximativ patru milioane de lei, in timp ce munca sa poate aduce beneficii materiale societatii si presupune recuperarea prejudiciului creat de persoana condamnata. In plus, cei prezenti au stabilit ca, atunci cind condamnatul nu mai este scos din mediul familial prin incarcerare, reintegrarea sa sociala este favorizata. Munca in folosul comunitatii se aplica persoanelor care au savirsit infractiuni cu grad de pericol scazut, infractorilor primari si fara antecedente penale. Fiind o alternativa la pedeapsa cu inchisoarea sau o obligatie in cadrul unei pedepse, munca in folosul comunitatii nu este remunerata.

Comentarii