Numarul bolnavilor de trichineloza a crescut

marți, 25 ianuarie 2005, 00:00
2 MIN
 Numarul bolnavilor de trichineloza a crescut

Ieri dimineata, inca o persoana din Tamaseni care a consumat carne
de porc infestata cu Trichinella Spiralis a fost internata la sectia Boli
Contagioase a Spitalului Municipal Roman, numarul pacientilor
internati cu trichineloza, victime ale focarului de la Tamaseni, fiind, in
acest moment, de 19 persoane. Alte sapte persoane sint tinute sub
supraveghere la domiciliu, starea lor neimpunind masura internarii.
Focarul de trichineloza a izbucnit pe 17 ianuarie, cind s-au prezentat
la spital, in serii, mai multe persoane din Tamaseni care au consumat
carne din porcul sacrificat in data de 20 decembrie de catre familia
Antochi, din localitate. In total au fost 26 de consumatori, provenind
din sase familii, din care 19 au ajuns pe patul de spital.
„La internare, acestia prezentau febra, dureri de cap, mialgii si eruptii
cutanate, diagnosticul pus fiind cel de trichineloza. Li s-a administrat
tratamentul si starea lor in acest moment este relativ buna. Asteptam
urmatoarele doua saptamini pentru a vedea care va fi evolutia bolii”,
a declarat medicul Niculina Bostina, seful Sectiei Contagioase.
Autoritatile sanitare au luat masuri pentru identificarea tuturor
consumatorilor, acestia fiind indrumati catre Sectia Boli Infectioase in
vederea consultului de specialitate, a testarii serologice si
adminsitrarii tratamentului antiparazitar. Medicii veterinari au prelevat
probe din carnea consumata de doua din familiile afectate, rezultatele
analizelor de laborator confirmind faptul ca probele sint pozitive.
Pentru a preintimpina aparitia unor alte focare de trichineloza,
administratia locala s-a consultat cu specialistii Compartimentului
Teritorial de Sanatate Publica (CTSP) Roman pentru demararea unei
actiuni de deratizare la nivelul intregii localitati. „Am discutat cu
primarul comunei, Ieronim Andrici, cu preotul paroh Francisc
Lenghen si cu medicul de familie Mioara Delicoti, gasind sprijin
pentru aceasta actiune”, a declarat doctor Ana Andrici, seful CTSP
Roman.
Primarul comunei Tamaseni, Ieronim Andrici, a precizat ca
administratia locala va contacta o firma specializata si se va interesa
de costurile acestei actiuni. „Locuitorii satului vor suporta costurile
deparazitarii din buzunarul propriu, dar luam in calcul si posibilitatea
de a sustine din bugetul local cheltuielile aferente familiilor cu
posibilitati materiale reduse”, a declarat Ieronim Andrici. Deratizarea
generala este necesara avind in vedere faptul ca porcinele constituie
principala sursa de infectie cu Trichinella Spiralis, porcii preluind
parazitul de la sobolani. (Adrian CRAINET)

Comentarii