ORASUL BISERICA

luni, 07 ianuarie 2002, 00:00
2 MIN
 ORASUL BISERICA

Romascanii, uniti in credinta, cu mic cu mare, au transformat, in duminica sfinta, un intreg oras intr-o biserica.
Ieri dimineata fulguia usor. In aer se simtea parca o asteptare prelungita. In centrul orasului trebuia sa aiba loc Liturghia de Boboteaza, unde Preasfintitul Ioachim Bacaoanul, prin indurarea celui de Sus, a sfintit apa. Pe la ora 12, politistii blocasera circulatia in centru, iar lumea a inceput sa se adune. Preoti, diaconi si mireni umblau de colo colo, in jurul scenei, pregatind cele necesare pentru sfintul ceas, cind Sfintul Duh se va fi pogorit peste apa si peste cei de fata.
La inceperea Liturghiei, o mare de oameni se inghesuia sa prinda un loc cit mai aproape de bidoanele unde avea sa poposeasca Sfinta Agheasma. Intr-un oras amortit, care nu se poate trezi fara sirenele fostelor mari fabrici, corul soborului de preoti a rasunat ca o indurare. Alaturi de inalti prelati si seminaristi, pe scena au urcat si oficialitatile locale, poate in speranta unei "mea culpa" binevenite, sau poate in speranta de a-si aduce aminte gustul agheasmei. La citirea Sfintei Evanghelii, multimea a mutit. Pentru o clipa, cuvintul Domnului a plutit, intr-o zi insorita si sfinta, peste capetele tuturor si a prins aripi. Dupa sfintirea apei, multimea a frematat la stropii pe care Preasfintitul Ioachim Bacaoanul i-a impartit cu darnicie si s-a ingramadit cit mai aproape de scena unde se celebra Sfinta Liturghie, in speranta atingerii unui strop de sfintenie. Salve de pusca, trase de douazeci de vinatori, au intimpinat prefacerea apei simple in agheasma. Smeriti si cuviosi, alesii orasului au baut apa sfintita. Multimea, cu bidoane, sticle, vase, cani, s-a imbulzit sa faca rost de citeva picaturi de miracol. Intre tipetele copiilor, striviti de fanatismul celor mai mari si sfintenia momentului, calcata in picioare de cei care nu s-au putut abtine sa nu puna gura pe ”iarba dracului”, miracolul a fost prezent inca o data.
Dupa ce Liturghia s-a savirsit, oamenii au plecat, care fericiti ca au luat agheasma, care nemultumiti ca, pentru ei, apa sfinta n-a mai ajuns.
Extrem de curios a fost faptul ca, imediat dupa sfintire, lumea a luat cu asalt…. vinzatorii de lozuri, in speranta ca, fiind plini de sfintenie, Dumnezeu se va indura si le va arata lozul cistigator. (M.R.)

Comentarii