Prefectul taie capete din CJ

luni, 06 februarie 2006, 00:00
1 MIN
 Prefectul taie capete din CJ

Prefectul de Neamt, Toader Mocanu, va hotari, luni, daca va semna
ordinul de incetare a mandatului vicepresedintelui Consiliului Judetean
Neamt, Valerica Fratila (Partidul Conservator), pentru ca acesta a fost
actionar la o firma. Din acelasi motiv, in urma cu cinci zile, presedintele CJ
Neamt, Dan Vasile Constantin, a fost inlaturat din functie. Duminica, Biroul
de presa al Prefecturii Neamt a precizat ca a fost primita o adresa din
partea secretarului general al Consiliului Judetean Neamt, Mihaela
Ignatovici Lazar, prin care se semnaleaza incompatibilitatea cu functia de
vicepresedinte a Consiliului Judetean Neamt a presedintelui filialei Neamt a
Partidului Conservator, Valerica Fratila. Acesta a fost pina la 31 ianuarie
asociat si administrator la societatea „Bucuria Copiilor” – Piatra Neamt.
Potrivit legii, presedintii si vicepresedintii de consilii judetene trebuiau sa
renunte, in termen de 60 de zile de la alegerea in aceste posturi, la
functiile de administrator sau asociat detinute in cadrul unor firme private.
Specialistii Directiei Juridice a Prefecturii Neamt lucrau, duminica, la
referatul care va sta la baza hotaririi pe care prefectul de Neamt o va lua,
luni, in cazul vicepresedintelui CJ Neamt, Valerica Fratila. El a declarat ca
va avea o pozitie oficiala in acest caz numai dupa ce va afla ce hotarire va
lua prefectul. In urma cu o saptamina, prefectul Toader Mocanu a emis
ordinul de incetare a mandatului pentru presedintele CJ Neamt, Dan Vasile
Constantin, lider PSD Neamt, pentru ca acesta era actionar la SC
Sincromat SRL – Piatra Neamt. Constantin a declarat ca va ataca in
instanta decizia lui Mocanu. (Z.R.)

Comentarii